Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conştiinţa atotprezenţei lui Dumnezeu şi a Parusiei
Dincolo de graniţele ţării, la Vârşeţ, a apărut o monumentală lucrare a Preasfinţitului Daniil Stoenescu, Episcop- locţiitor al Daciei Felix. Lucrarea intitulată "Atotprezenţă şi Parusie" adună, în cele aproape 1.000 de pagini, exegeze şi tâlcuri la Sfânta Scriptură, la Pateric şi Filocalie, gânduri şi meditaţii.
Primele pagini ale cărţii conştientizează cititorul despre realitatea atotprezenţei lui Dumnezeu, dovedită încă din prima carte a Vechiului Testament şi descoperită deplin în parusie. Astfel, "Cel ce este" din cartea Exodului devine în Apocalipsă "Cel ce vine", iar temeiurile hristologice ale Parusiei rezidă în Întrupare, Înviere şi Înălţarea la Cer. Pregătirea către Parusie se face prin Duhul Sfânt şi de aceea Cincizecimea este imaginea acestei ultime revelaţii divine. "Parusia închide uşa vremurilor şi deschide uşa veşniciei. Parusia Domnului este transfigurarea şi slava atotprezenţei lui Dumnezeu. Parusia este scopul şi esenţa atotprezenţei, iar atotprezenţa este nimbul Parusiei", sintetizează autorul încă din primele pagini. În faţa acestor realităţi revelate, omul trebuie să adopte atitudinea celui care se consideră a fi păcătosul păcătoşilor, "cel dintâi dintre păcătoşi", după cuvintele Sfântului Apostol Pavel de la I Timotei 1, 15. Conştiinţa realităţii acestor lucruri viitoare nici nu poate duce pe credincios către alte atitudini, de aceea PS Daniil apelează la cuvântul avvei Sisoe, care îndeamnă să ne vedem "sub toată zidirea", adică mai prejos şi mai vinovaţi decât cei din Sodoma şi Gomora, decât egiptenii din oastea lui faraon încercaţi în Marea Roşie, mai prejos decât cei care L-au răstignit pe Mântuitorul Hristos. "Zidul plângerii noastre" Cele 12 părţi ale cărţii adună sclipitoare tâlcuri la principalele momente din istoria mântuirii, păstrate în Sfânta Scriptură. Amintim dintre aceste tâlcuri "Prefaceri la Facere", "Vohoduri la Exoduri biblice", "Pe calea împărătească a Regilor", "Epicleze la Cina din Emaus a Evangheliilor", "Pricesne la Liturghia cosmică a Apocalipsei". Aşa cum am amintit mai sus, lucrarea conţine şi tâlcuri la cuvintele din Pateric şi din Filocalie. Cuvintele avvei Antonie, ale avvei Arsenie cel Mare, ale avvei Dorotei sau ale avvei Agaton şi ale multor duhovnici din pustie sunt prezentate şi comentate magistral de PS Daniil. Ultima parte a cărţii este dedicată propriilor gânduri şi meditaţii. "Carpaţii sunt "Zidul plângerii" noastre!", "Creştinismul este umbra trecerii luminoase a lui Iisus pe pământ", "Ecumenismul este curcubeul de har şi lumină care leagă astăzi Catedrala Sfânta Sofia a Ortodoxiei din Constantinopol de Basilica Sfântul Petru din Roma!", "Europa - sinteză între mozaic bizantin şi vitraliu roman", sunt doar câteva dintre meditaţiile autorului de care cititorii se pot împărtăşi prin lectura acestei cărţi, alături de tâlcurile din celelalte capitole.