În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Construcţiile ilegale vor fi demolate
Autorităţile nu vor mai putea aproba documentaţii de urbanism pentru intrarea în legalitate a construcţiilor realizate fără autorizaţii, acestea putând fi demolate parţial sau total, conform unui proiect de ordonanţă al Guvernului, elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Proiectul vizează modificarea şi completarea Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. "Având în vedere numeroasele cazuri de abuzuri privind construirea fără încadrarea în regulamentele de urbanism aprobate, prin lucrări neautorizate integral sau care nu respectă autorizaţia, cazuri ce pot avea grave consecinţe, la nivelul mediului, sănătăţii publice, siguranţei cetăţenilor, propunerea de ordonanţă introduce dispoziţii privind imposibilitatea iniţierii şi/sau aprobării a unor documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire", se arată în nota de fundamentare a proiectului. Documentul prevede ca pentru construcţiile executate fără respectarea regulamentului local de urbanism aprobat la data constatării contravenţiei de către organele abilitate să fie luate măsurile de încadrare a acestora în prevederile regulamentului, inclusiv prin demolarea parţială sau totală. Prefecţii pot cere anularea documentaţiilor de urbanism Anularea hotărârilor de aprobare a documentaţiilor de urbanism, emise cu încălcarea prevederilor legale, poate fi cerută de către prefecţi în urma controlului sau la sesizarea inspectorului general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, arhitectului şef de judeţ sau autorităţilor centrale de specialitate. Totodată, documentul elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului introduce tematica protecţiei peisajelor naturale şi culturale pentru domeniile amenajării teritoriului şi urbanismului şi aduce precizări privind posibilitatea asigurării furnizării în comun a serviciilor publice privind planificarea urbană şi teritorială, eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire, pentru comunele care nu îşi pot asigura organizarea structurii de specialitate în acest domeniu.