În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Copiii din parohia Găneşti, preocupaţi de mediul înconjurător
Cu ocazia zilei de 25 septembrie, "Letâs do it, Romania", programul de curăţenie în toată ţara într-o singură zi, peste 30 de copii din parohia "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" - Găneşti, Protopopiatul Paşcani, coordonaţi de preotul paroh Marius Ştefan, împreună cu învăţătorii Liliana Bucsai şi Constantin Ştefan, au organizat o acţiune de curăţenie în satul Găneşti, comuna Ion Neculce. Astfel, cei mici s-au adunat în curtea bisericii sâmbătă, 25 septembrie, la prima oră, pentru a porni în pas vioi pe uliţele satului, în speranţa că vor face din localitatea lor una mai curată.
Pentru început, primarul comunei Ion Neculce, Vasile Rusu, le-a ţinut elevilor o mică lecţie de ecologie, prezentându-le categoriile de deşeuri pe care trebuie să le strângă, felul în care poluează acestea mediul înconjurător şi, mai ales, despre cât de importantă este acţiunea în care s-au implicat micuţii din parohie. După această mică lecţie, elevii au pornit pe drumurile satului adunând gunoaiele. La sfârşitul acţiunii, atât organizatorii, cât şi enoriaşii tineri ai parohiei au rămas uimiţi cât de mulţi saci cu deşeuri s-au adunat în cele câteva ore de muncă. Punctul final al acţiunii a fost şcoala din sat, acolo unde copiii, după ce s-au spălat foarte bine pe mâini, au făcut o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu pentru că le-a dăruit o vreme bună şi pentru că i-a ajutat să înfăptuiască tot ce şi-au propus. La final, părintele paroh Marius Ştefan i-a ospătat pe micuţii creştini cu câte o plăcintă caldă şi un pahar de iaurt de casă. "Sunt bucuroasă că am strâns astăzi gunoaiele din satul meu. Cred că acum natura poate să respire mai bine şi că nu mai este nici un pericol pentru plante şi pentru animale", a declarat Anastasia Muşat, o elevă din clasa a II-a de la Şcoala cu clasele I-IV Găneşti. "Sunt uimită cât gunoi am putut să strângem. Ştiţi, nici sacii pe care i-am primit nu au fost de-ajuns şi am mai adus noi de la casele noastre, ca să putem să strângem toate gunoaiele de pe marginea drumului. Îi rog pe toţi cei din satul meu să fie mai atenţi şi să se gândească de două ori atunci când aruncă un gunoi pe marginea drumului. Nu cred că fac bine nici lor şi nici animalelor şi plantelor, şi nici nouă celor care trăim în Găneşti", a declarat Delia Rusu, elevă în clasa a IV-a la Şcoala cu clasele I-IV Găneşti. "Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să facem şi acest lucru. Am organizat această acţiune pentru a dovedi că Biserica nu-şi desfăşoară activitatea doar în sfântul lăcaş de cult, ci ea se implică activ în viaţa societăţii. Dumnezeu e pretutindeni şi prin urmare trebuie să vedem frumuseţea Lui în fiecare colţ din natură ori, uneori, nu ne este comod când în loc de o floare admirăm o sticlă de plastic sau când, dorindu-ne să ne împrospătăm cu o gură de aer curat, ne îmbătăm cu mirosul unui pampers aruncat la marginea pădurii. Credem că micuţii şi-au înţeles foarte bine rolul de poliţişti ai naturii şi au văzut că a fi creştin înseamnă şi a fi bun cetăţean. Îmbinând acţiunea noastră cu rugăciunea de la sfârşit, am reuşit să îi aducem pe micuţii care uneori nu au venit la biserică, alături de Dumnezeu, şi s-a dovedit acest lucru când, astăzi (duminică, 26 septembrie), la Liturghie au fost mult mai mulţi copii ca de obicei", a declarat părintele paroh Marius Ştefan.