În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Copilărie, trăire şi mărturisire a credinţei“, proiect al Episcopiei Sălajului
Pentru a marca Ziua Copilului, dar şi sfârşitul anului catehetic 2009-2010, în cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor", duminică 30 mai, la Biserica "Sfântul Arhidiacon Ştefan" din municipiul Zalău, s-a derulat ultima parte a proiectului "Copilărie, trăire şi mărturisire a credinţei". Proiectul a fost realizat sub coordonarea pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, şi a pr. Doru-Vasile Gârboan, coordonatorul Circumscripţiei catehetice Zalău din cadrul Episcopiei Sălajului.
Coordonatorii proiectului "Copilărie, trăire şi mărturisire a credinţei" sunt Biroul pentru catehizare al Episcopiei Sălajului, Circumscripţia Catehetică Zalău, iar partenerii sunt Parohia "Sfântul Arhidiacon Ştefan" Zalău, Şcoala "Mihai Eminescu" Zalău, Grădiniţa "Ion Creangă" Zalău, parohiile din Circumscripţia Catehetică Zalău. Proiectul a avut ca motto "Iar viaţa veşnică aceasta este ca să Te cunoască pe Tine, singurul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis" (Ioan XVII, 3). Proiectul a fost iniţiat pornind de la ideea că "toţi suntem chemaţi la o trăire şi mărturisire comună a credinţei noastre, având obligaţia morală de ai chema şi pe cei tineri şi "curaţi cu inima", la acelaşi dialog sublim al dragostei eterne ce vieţuieşte în sânul Bisericii. Acestui dialog încercăm să răspundem cu drag cu ajutorul cântecelor, al pricesnelor şi al poeziilor, prin prezentarea marilor evenimente din istoria mântuirii noastre şi prin rememorarea jertfelniciei şi a eroismului înaintaşilor noştri care sau jertfit pentru neam, credinţă şi ţară", conform coordonatorilor proiectului. Activităţile din cadrul proiectului au urmărit cunoaşterea de către elevi şi tineri a învăţăturilor Bisericii, a tradiţiilor religioase, stimularea interesului şi a dorinţei forma noi cercuri de prieteni într-o mare familie a Bisericii, formarea şi consolidarea unor raporturi echilibrate şcoală - familie - biserică - elev, în măsură să-i confere copilului formarea personalităţii religios-morale adecvate, organizarea unor activităţi comune (serbări, confecţionarea unor obiecte, picturi şi desene) care să exprime învaţăturile marilor sărbători bisericeşti şi sociale etc. Alături de elevii Şcolii "Mihai Eminescu" şi copii de la Grădiniţa "Ion Creangă" din Zalău, au mai participat la activităţile proiectului copiii de la parohiile "Sfântul Arhidiacon Ştefan" şi "Pogorârea Sfântului Duh" din Zalău, copiii de la Parohia Ortodoxă Tămaşa.