În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Credincioşii, chemaţi la ospăţul credinţei
În duminica a XXVIII-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din localitatea Râu Sadului, din Protopopiatul Avrig. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" din Parohia Belcean II.
Biserica din Râu Sadului a fost zidită cu mult efort de comunitate în 1848. În ultimii ani, lăcaşul de cult a fost renovat complet, iar în 2009 a fost resfinţit de IPS Mitropolit Laurenţiu. La trei ani după această sărbătoare a satului, ierarhul a poposit din nou în biserica parohială pentru a liturghisi, a se ruga împreună cu enoriaşii din Râu Sadului şi pentru a-i împărtăşi cu Sfintele Taine. În soborul de preoţi s-au aflat protopopul de Avrig, pr. Vasile Gafton, protopopul de Făgăraş I, pr. Marcel Dobrea, şi alţi preoţi din împrejurimi şi de mai departe. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu, condus de pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian. Studenţii au cântat la final şi colinde tradiţionale. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat credincioşilor învăţăturile din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie. Ierarhul a tâlcuit pe larg pilda celor poftiţi la cină şi a subliniat chemarea de a participa cu toţii la Masa Împărăţiei şi de a lăsa la o parte orice altă grijă lumească. "Dumnezeu Însuşi ne cheamă la Cina care ne dă viaţa veşnică. El a pregătit pentru omenire viaţa veşnică, adică Împărăţia cerurilor, şi aceasta este şansa vieţii noastre. Este ceea ce trebuie să dobândim noi prin rânduiala pe care o împlinim în cadrul Bisericii, prin tot ceea ce ne învaţă ea, dar mai ales prin participarea la Sfânta Liturghie şi la Sfânta Împărtăşanie. Împărăţia lui Dumnezeu se câştigă prin ceea ce ne oferă Sfânta Liturghie, care este ospăţul credinţei, este Masa Împărăţiei", a spus IPS Laurenţiu. Pr. paroh Adrian Drăguşin a fost hirotesit iconom stavrofor, iar mai apoi, IPS Laurenţiu a sfinţit icoanele praznicare şi lucrările efectuate la casa parohială. Slujbă arhierească la Beclean Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" din Parohia Belcean II. Alături de ierarh a slujit un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Beclean, pr. Doru Zinveliu, consilierul cultural, pr. Bogdan Ivanov, şi alţi preoţi din parohiile învecinate. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Andrei a explicat pilda celor poftiţi la cină şi a evidenţiat importanţa participării la ospăţul credinţei. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit preot pe diaconul Florin Negru, care va sluji în Parohia Bercheş, Protopopiatul Turda. Diplome de apreciere la Păuşa Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Păuşa, Protopopiatul Zalău, credincioşi păstoriţi de pr. Ovidiu Pop. La sfârşitul Sfintei Liturghii, ierarhul a acordat o diplomă de apreciere cântăreţului bisericesc al acestei parohii pentru cei 60 de ani de activitate în slujba bisericii. De asemenea, PS Petroniu l-a felicitat pe paroh pentru cei 10 ani de pastoraţie şi pentru bogata activitate pastoral-misionară şi gospodărească desfăşurată în această perioadă. După Sfânta Liturghie, cei prezenţi au vizitat şi şantierul viitoarei case parohiale care este în curs de finalizare.