Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Credincioşii îl roagă pe Sfântul Ilie să aducă ploaia
▲ În ciuda căldurii care abia ne permite să respirăm, oamenii merg astăzi la biserică ▲ Îl roagă pe Sfântul Ilie să le aducă ploaia ▲ În aproape fiecare protopopiat din ţară există câte o biserică închinată Sfântului Prooroc Ilie, sfânt la care românii au mare evlavie ▲ Mai multe parohii din Arhiepiscopia Iaşilor sunt astăzi pregătite de hram ▲ Aseară, în biserici s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu cea a Litiei, iar astăzi preoţii vor săvârşi Sfânta Liturghie ▲ În toate parohiile, credincioşii care vin la hram primesc din partea gazdelor pachete cu mâncare ▲
Mai multe parohii din Arhiepiscopia Iaşilor sunt astăzi pregătite de hram. În Protopopiatul Iaşi 1 este astăzi sărbătoare la parohiile Soloneţ, Mănăstirea şi Popeşti, la biserica ce adăposteşte părticele din moaştele Sf. Nectarie Taumaturgul, dar şi la Biserica Talpalari, din spatele cinematografului „Victoria“ din Iaşi.
Hram la „biserica şcoalelor“
Parohia Talpalari, unde slujesc pr. Nicolae Dascălu, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Florin Bucescu, îşi va serba astăzi cel de-al doilea hram. Biserica Talpalari a fost ctitorită de marele vistiernic al Moldovei, Iordache Cantacuzino, la jumătatea veacului al XVII-lea. De-a lungul timpului, biserica s-a bucurat de generozitatea multor familii boiereşti şi domneşi. Printre acestea, s-a remarcat familia primului ctitor, care a avut grijă de sfânta biserică mai bine de două veacuri şi jumătate. Biserica talpalarilor a desfăşurat, de-a lungul timpului, nu doar activităţi pastoral-misionare, ci şi cultural-artistice, prin colaborarea cu Academia Mihăileană şi mai apoi cu Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. „Pentru o perioadă, biserica a fost numită şi «biserică a şcoalelor». Legătura cu artele frumoase a fost reînviată în ultimii ani, pentru că în imediata vecinătate a bisericii se află Universitatea de Arte «George Enescu», unde s-a întemeiat o capelă universitară pentru studenţii artişti, care funcţionează în regim de cooperare spirituală cu parohia noastră. Aşadar, este o legătură care a reînviat şi se păstrează în continuare“, a declarat părintele paroh Nicolae Dascălu.
Activităţi pentru tineri la Soloneţ
Hramul parohiei Soloneţ, din Protopopiatul Iaşi 1, a început ieri, la ora 16.00 cu concursul „Toaca-n cer!“, după care, un numeros sobor de preoţi din Cercul pastoral nr. 5, dar şi din alte protopopiate, a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia. Astăzi, încă de la primele ore ale dimineţii, în biserica „Sf. Ilie“ din Soloneţ se va oficia Sfânta Liturghie, după care va urma o agapă creştină pregătită de gospodinele satului. Tot cu ocazia hramului, parohia organizează mâine şi duminică (22 iulie) o excursie în nordul Moldovei.
Parohia Dancu din Protopiatul Iaşi 2 îşi serbează astăzi singurul hram. Parohia „Sf. Ilie“ - Dancu, comuna Holboca, judeţul Iaşi, s-a înfiinţat în anul 1990, în componenţa sa intrând credincioşi din satul Dancu şi cartierul Dancu al Iaşului. După cum ne-a spus pr. paroh Dănuţ Popovici, lucrările de construcţie a bisericii au început în anul 1994. În prezent, biserica este acoperită şi se află în stadiul de pictură (a fost pictată în prporţie de 10-15 %). Peste 50% dintre cheltuielile lucrării au fost achitate din sponsorizări şi alte proiecte înaintate de preotul paroh. De asemenea, au fost cumpărate obiecte de cult pentru viitoarea biserică şi s-a construit o casă socială cu două etaje. La parter este amenajată o sală de mese cu bucătărie, iar la etaj un apartament pentru oaspeţi. Cu ocazia hramului, aseară, după slujba Vecerniei, toţi credincioşii au primit câte un pachet din partea parohiei, urmând ca astăzi, după Sfânta Liturghie, toţi participanţii la hram să primească o masă din partea parohiei. Ziua de Sfântul Ilie este şi ziua comunei Holboca, la care participă locuitori din toate satele comunei. În Protopiatul Iaşi 2 mai este astăzi zi de hram la: Rediu Aldei, Ungheni, Satu Nou (comuna Schitu Duca), Vişani şi Satu Nou (comuna Şcheia).
Şi nemţenii merg la hram
Credincioşii din Târgu Neamţ merg astăzi să se roage Sfântului Ilie, chiar în biserica ocrotită de acesta. Cu această ocazie, aseară s-a săvârşit slujba Privegherii, iar astăzi, începând cu orele 6.00, un sobor de preoţi va oficia Utrenia, Acatistul Sfântului Ilie Tezviteanul, Sfânta Liturghie, pomenirea morţilor şi a ctitorilor. Atât aseară, cât şi astăzi, Comitetul parohial a pregătit, pentru toţi credincioşii care vin la hramul bisericii ocrotite de sfântul care aduce ploaia, pachete sau câte o masă gătită în casa socială a parohiei.
Parohia „Sf. Ilie“ - Târgu Neamţ este o parohie formată după construirea bisericii pe locul unei cârciume, în anul 1843. Părintele Constantin Mosor este paroh la această biserică de 30 de ani. Când a venit la parohie, biserica nu era pictată. „Imediat după ce am venit la parohie, am început pictura, care a fost definitivată în anul 1980. Tot atunci, după ce s-au executat şi alte lucrări de reparaţie, biserica a fost resfinţită. În timp, a fost împodobită cu mobilier nou, cu obiecte noi de cult, covoare, cu tot ce are nevoie o parohie de oraş, a fost dotată cu încălzire centrală etc. De asemenea, alături de biserică am ridicat două corpuri de clădire: într-una funcţionează casa de prăznuire şi într-o alta, casa parohială, la parterul căreia este amenajată o altă sală de oaspeţi“, ne-a declarat pr. Mosor, care slujeşte împreună pr. Vasile Ionesei.
Mâncare pentru botoşăneni, de la „Sfântul Ilie“
La Botoşani, ctitoria blănarilor din centrul oraşului îşi deschide uşile pentru a primi pe credincioşii care au evlavie la Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Această parohie, păstorită de pr. Lucian Leonte, protopop de Botoşani, este cunoscută în special datorită activităţii social-caritative pe care o desfăşoară prin cantina bisericii. Aceasta s-a înfiinţat imediat după anul 1990, când sute de botoşăneni au rămas fără serviciu. Complexul parohial - o clădire cu etaj şi terasă, care echilibrează, prin arhitectură şi frumuseţe, supleţea clopotniţei seculare - găzduieşte la demisol cantina socială, parterul - cancelaria parohiei, biblioteca, arhiva, camera de oaspeţi, dar şi atelierul de croitorie pentru realizarea veşmintelor bisericeşti, casa parohială este la etaj, iar terasa acoperită serveşte săvârşirii slujbelor în aer liber.
Cantina socială este cea mai importantă componentă a acestui complex, tocmai prin implicarea în viaţa enoriaşilor bisericii. Părintele paroh recunoaşte că o astfel de cantină devine un adevărat act de curaj, cu fiecare lună care trece, prin cheltuielile imense pe care le presupune. La început, cantina oferea în fiecare zi mâncare la peste 240 de persoane, astăzi numărul celor care se bucură de ajutor s-a mai micşorat, întrucât mulţi şi-au mai găsit de lucru. Însă cantina socială a bisericii „Sf. Ilie“ a rămas printre botoşăneni ca o „mână divină“ de ajutor pentru oricine are, la un moment dat, nevoie.
La Manoleşti Vale, inima satului este biserica
În Prototopiatul Botoşani, astăzi mai este hram la Manoleşti Vale. În legătură cu seceta pe care o traversează România, părintele paroh Vladimir Orlovschi explică: „Biserica cere ajutorul Sfântului Ilie când ne confruntăm cu perioade de secetă. Şi noi, prin rugăciunile pe care le facem în biserica din Manoleşti către Sfântul Prooroc Ilie, avându-l ca ocrotitor, încercăm să urmăm râvna şi dragostea lui faţă de Dumnezeu, respectând rânduiala Bisericii. Fiindcă Sfântul Ilie a fost un om al rânduielii, noi am încercat, la biserica din Manoleşti, să ţinem atât Sfânta Liturghie cât şi Laudele bisericeşti“.
Parohia Manoleşti Vale s-a înfiinţat în anul 1998, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei. Parohia numără în jur de 40 de familii, 100 de suflete, iar părintele Orlovschi a primit misiunea de a le călăuzi de la 9 iulie 2006. „Când am venit la Manoleşti Vale, am găsit biserica doar ridicată. Bârnele din lemn erau încheiate, acoperişul de tablă pus la locul său. Dar nu era turnată nici măcar pardoseala“, spune el. Şi aşa, în mai bine de un an, împreună cu enoriaşii, a pus umărul la treabă, şi astăzi biserica este aproape gata. „Lucrările au continuat. S-au sfidat practic toate calculele privind ritmul de execuţie. Nu a existat săptămână în care bunul Dumnezeu să nu trimită daruri către biserica sa“, a mai spus pr. Orlovschi.
În Arhiepiscopia Iaşilor mai este astăzi sărbătoare la Lehu - Nacu, Lupăria şi Petroşica (Protopopiatul Hârlău); George Coşbuc, Iureşti, Icuşeni Vale (Protopopiatul Botoşani); Mitoc şi Dealul Crucii (Protopopiatul Dorohoi); Lişmăniţa şi Movileni (Propopopiatul Darabani); Adăşeni, Năstase, Slobozia, Ştiubeni II (Protopopiatul Săveni); Lunca Strâmbului (Protopopiatul Piatra Neamţ); Chintinici şi Zăneşti III de Jos (Protopopiatul Roznov. De asemenea, Schitul Tăciune (Mănăstirea Secu), Schitul „Sf. Ilie“ (Mănăstirea Nechit) şi Schitul Cerebuc (Mănăstirea Ceahlău) îi învită pe credincioşi la hram.