Credincioşii Parohiei Timişoara-Ronaţ în pelerinaj

De curând a avut loc un nou pelerinaj organizat de Centrul de pelerinaje al Arhiepiscopiei Timişoarei, la care au luat parte mai mulţi credincioşi din Parohia Timişoara-Ronaţ. Au fost vizitate Catedrala episcopală din Caransebeş, Schitul Piatra Scrisă, Mănăstirea „Sfânta Ana“, Orşova, şi Mănăstirea Mraconia, de pe clisura Dunării.

Pelerinajul este o modalitate prin care omul îl caută pe Dumnezeu într-un alt mod decât o face atunci când vine la biserica de enorie din care face parte. Şi spun aceasta având în minte detaşarea pe care pelerinajul o operează în sufletul credinciosului dornic să descopere, să regăsească valorile spiritualităţii sale direct la faţa locului, acolo unde are loc atingerea nevăzutului cu văzutul, acolo unde sfinţii, prietenii lui Dumnezeu ne vorbesc şi ajută nouă.

Pelerinajul organizat a avut în vedere aceste deziderate, ca toţi care am purces la drum să ne bucurăm duhovniceşte de tot ceea ce Dumnezeu ne va ivi în cale, şi nu mare ne-a fost surprinderea când toţi am simţit cum mâna Domnului a fost peste noi şi am aflat linişte, mângâiere şi bucurie. Am aflat ceea ce ne lipseşte nouă celor copleşiţi de grijile zilnice şi când nu mai avem răgazul să stăm cu noi, să medităm, să ne rugăm ca Domnul să ne descopere calea prin labirintul vieţii.

„Cred că Dumnezeu ne cheamă să-L cunoaştem atunci când ştie că avem nevoie de pace şi mângâiere, de o evadare din rutina existenţială. Întâmplările din ultimele două zile mi-au întărit convingerea că lucrurile frumoase se întâmplă atunci când te aştepţi cel mai puţin şi că la fiecare pas poţi avea parte de o mică minune. Pelerinajul de pe clisura Dunării a fost pentru mine o astfel de minune, fiecare din locurile vizitate având propria poveste şi frumuseţe, dar toate au un numitor comun: faptul că adevărata credinţă nu moare şi nu va muri vreodată oricât de grele ar fi vremurile, oricât de intense ar fi atacurile întunericului: Lumina nu se va stinge niciodată“, a mărturisit Angelica Radu, pelerină din cadrul grupului.

Catedrala episcopală din Caransebeş, cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ilie Tesviteanul“, impresionează prin frumuseţe, simplitate, fiind un spaţiu aerisit cu multă lumină, ce te aduce în faţa Luminii lui Hristos. Aşa am participat la Sfânta Liturghie punând bun început pelerinajului nostru.

„Am îngenuncheat şi am mulţumit pentru ziua de azi. În rugăciune am realizat că, deşi trec zile în şir fără ca noi să-i mulţumim Domnului, totuşi, nu trece nici o zi fără ca El să  ne ofere bucurie, reuşite şi iubire. Deşi îi întoarcem spatele adeseori, El ne reprimeşte mereu înapoi cu braţele deschise, şi nu oboseşte niciodată iertând nepăsarea şi căderile noastre, aşteptând răspunsul recunoştinţei noastre întru iubire“, a specificat Elena Petrea, o altă pelerină a grupului ronăţean.

Sufletul meu cânta alături de grup…

Mănăstirea Piatra Scrisă este un loc bine cunoscut în tot Banatul ca loc de rugăciune şi închinare. Aici grupul nostru a dat slavă Maicii Domnului, prin cântarea imnului „Cuvine-se cu adevărat“, ca ofrandă pentru purtarea ei de grijă faţă de noi. „Eu nu ştiu să cânt, dar când am auzit acel imn de slavă cântat de întregul grup, ce şi-a înălţat acordurile în liniştea bisericii de piatră, am simţit cum sufletul meu rezonează în rugăciune cu întregul grup, deşi buzele mele nu scoteau un sunet. A fost un moment minunat şi am înţeles că Dumnezeu ne vrea veseli, buni, fericiţi şi vrea să Îl urmăm cu drag, cu sinceritate şi numai din iubire“, a mai precizat Angelica Radu.

Pe parcursul pelerinajului, credincioşii au cântat imne şi pricesne închinate Maicii Domnului. Aşa am ajuns la Orşova, unde am urcat la un loc deosebit, Mănăstirea „Sfânta Ana“, ctitorie a jurnalistului Pamfil Şeicaru, unde am avut ocazia să petrecem câteva momente de linişte. „Este atâta pace şi frumuseţe aici, încât inima mea s-a încărcat cu multă iubire. E un spaţiu ce îmi aminteşte de originile mele părinteşti de pe aceste meleaguri şi întotdeauna mă gândesc cu nostalgie la aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Mi-am simţit sufletul uşor, plin de pace şi cu nădejdea în iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi“, a precizat Eugen Lozici, pelerin din grup.

Ultimul popas a fost la Mănăstirea Mraconia, ce străjuieşte graniţele ţării şi se înalţă albă şi luminoasă pe stâncile abrupte ale Cazanelor Mici. Un loc sfinţit şi greu încercat, dar care a renăscut iar şi iar. „Anul trecut, fiind într-o croazieră pe Dunăre, am zărit mănăstirea şi am avut o singură dorinţă: să ajung în acel loc, şi am ajuns, un an mai târziu, când nici nu mă aşteptam: într-adevăr la fiecare pas putem avea parte de o mică minune“, a mărturisit Matei Ioan, un pelerin.

Gândul acestui pelerinaj a fost acela ca în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului să facem ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu şi să-I dăm mai mult din timpul şi inima noastră.

Pelerinajul a fost unul reuşit, toţi credincioşii Parohiei Ronaţ au înţeles despre tainicul rost al unui pelerinaj, unde sufletul însetat de Dumnezeu se poate răcori prin rugăciune, post şi nevoinţă.

„Chiar dacă nu îl putem vedea pe Dumnezeu, precum vedem pe oameni, Îl simţim şi suntem dependenţi de El. Îl simţim atunci când sufletele noastre sunt pline de pace, când suntem fericiţi, când plângem de bucurie, de tristeţe sau de dor, când sufletele noastre simt nevoia să dăruiască, să împartă, să fie aproape de oameni, să fie acceptate, înţelese, iertate, iubite. Îl simţim atunci când, în ciuda tuturor deziluziilor, reuşim încă să credem în bine, în frumos şi în visurile noastre. Trebuie doar să învăţăm să Îl descoperim, să ne deschidem sufletele pentru a-L primi în ele cu dragoste, fiindcă Dumnezeu dragoste este!“, a mărturisit Mihail Barna, pelerin.