Credinţa îmbelşugată este mântuitoare

În Duminica a XXI-a după Rusalii, în Biserica Ortodoxă s-a citit Evanghelia în care Mântuitorul Iisus Hristos a rostit şi a tâlcuit Pilda semănătorului. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat în cuvântul de învăţătură rostit ieri, în cadrul Sfintei Liturghii, că Domnul Hristos ne prezintă patru feluri de credinţă, simbolizate prin patru situaţii diferite din viaţa omului. 

 

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că Evanghelia pildei semănătorului ne îndeamnă să avem o credinţă roditoare şi să ascultăm cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu, nu pentru a acumula cunoştinţe, ci pentru a face acest cuvânt roditor în sufletele noastre. „Mântuitorul Iisus Hristos tâlcuieşte această pildă arătând că fiecare dintre cele patru feluri de situaţii în care se află sămânţa semănată se referă la patru categorii de oameni. Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, care se seamănă în lume pentru rodirea credinţei, iar credinţa roditoare este credinţa mântuitoare, deoarece ne uneşte cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice. Evanghelia ne prezintă patru feluri de credinţă, şi anume: credinţa furată de demoni, credinţa uscată din cauza încercărilor şi necazurilor vieţii, credinţa înăbuşită sau sufocată din cauza grijilor, a bogăţiilor şi a plăcerilor vieţii şi credinţa îmbelşugată. Aceasta este credinţa care a rodit în sufletul oamenilor, întrucât a căzut pe pământul cel bun, adică a ajuns cuvântul lui Dumnezeu în inima curată şi bună, iar cuvântul Lui a devenit lumina vieţii omului“, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 

 

În continuare, Preafericirea Sa a arătat că cel dintâi duşman al mântuirii omului este diavolul, simbolizat în Pilda semănătorului de păsările cerului. Cel de-al doilea obstacol în calea mântuirii este reprezentat de credinţa superficială şi uscată din cauza încercărilor, reprezentată în pildă de sămânţa căzută pe piatră. „Sunt oameni care cred în Dumnezeu doar cât le merge bine. Când vin necazurile, când vine prigoana împotriva Bisericii, când vin ispitele, oamenii încep să se mire: de ce vin toate acestea peste ei? Şi aşa încep clevetirea, cârtirea, răzvrătirea, învinuirea lui Dumnezeu şi apoi lepădarea de credinţă. Aceşti oameni nu rezistă încercărilor, pentru că lipseşte umezeala, care este aici simbolul lacrimilor de pocăinţă şi de rugăciune fierbinte“, a spus Patriarhul României. Cel de-al treilea obstacol în dobândirea vieţii veşnice este reprezentat de credinţa înăbuşită de grijile, bogăţiile şi plăcerile acestei lumi, simbolizate în parabola semănătorului de spini. „Grijile multe pentru lucrurile trecătoare îl fac pe om să uite de Dumnezeu Cel netrecător, Izvorul vieţii, al păcii şi al bucuriei. Credinţa slăbeşte atunci când omul este preocupat mai mult de lucrurile trecătoare decât de relaţia sa cu Dumnezeu. Credinţa înăbuşită de grijile vieţii şi de plăceri este credinţa firavă. În general, credinţa omului preocupat de îmbogăţire, de slavă deşartă, de câştig imediat, de profit cu orice preţ, slăbeşte, devine o credinţă sufocată. Omul nu-şi mai vede sensul său pe pământ, el trăieşte mai mult biologic decât teologic şi mai mult cu ochii la cele pământeşti decât cu ochii spre cer“, a explicat Preafericirea Sa. 

De asemenea, Patriarhul României a arătat importanţa atât a curăţiei, cât şi a bunătăţii inimii, care numai astfel poate reflecta sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu. „Hristos Domnul ne spune că a patra sămânţă a căzut pe pământ roditor. Oamenii prezentaţi simbolic de această a patra sămânţă care a adus rod sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul Lui rodeşte în ei pentru că au inima curată şi bună. Inima curată şi bună este brazda roditoare a sufletului. Ce înseamnă inima curată şi bună? Inima curată înseamnă inima lipsită de răutate şi viclenie, inima sinceră şi smerită. De aceea, în rugăciunile din Sfânta Scriptură, ca de pildă Psalmul 50 şi în rugăciunile Bisericii, se cere foarte adesea curăţirea inimii. Astfel, inima curăţită prin pocăinţă, prin rugăciune şi prin fapte bune, inima în care se reflectă sfinţenia lui Dumnezeu este inima roditoare, în care credinţa devine îmbelşugată. Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că nu este suficient ca inima să fie curată. Aceasta trebuie să fie şi bună. Există mulţi oameni evlavioşi, cu inima curată, care ţin posturile, care se roagă, dar care nu sunt milostivi. Sunt evlavioşi, dar zgârciţi. Aceştia au inima curată, dar nu şi bună. Hristos Domnul ne cere ca inima să fie curată şi bună, să fie sfântă şi milostivă, pentru că bunătatea inimii omului reflectă în ea bunătatea lui Dumnezeu cel milostiv“.