Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Credința în Hristos aduce vindecare”

„Credința în Hristos aduce vindecare”

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Știri
Un articol de: Silviu Dascălu - 16 Iulie 2018

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a slujit ieri, în Duminica a 7-a după Rusalii, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Catedrala Patriarhală. După citirea Evangheliei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de învățătură, tâlcuind înțelesurile duhovnicești ale pericopei rânduite pentru această duminică.

Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri în Duminica a 7-a după Rusalii, zi în care a fost istorisită minunea vindecării a doi orbi și a unui mut din orașul Capernaum.

Credincioșii bucureșteni, dar și pelerinii care au venit la slujbă la catedrala de pe Colina Bucuriei au avut prilejul să se roage împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, încon­jurați de soborul de slujitori de la catedrală.

După citirea pericopei evanghelice, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a tâlcuit înțelesurile ei duhovnicești, arătând că aceasta este o evanghelie a vindecării de suferință, una care ne arată cum credința în Hristos aduce vindecare.

„Vedem că Mântuitorul, deși cunoștea că acești doi orbi aveau credință, totuși, îi întreabă: «Credeți că pot Eu să fac aceasta?» Cu alte cuvinte, le cere să mărturisească credința, nu doar să o țină ascunsă în suflet. Și ei au răspuns: «Da, Doamne, credem că Tu poți să vindeci ochii noștri, ca noi să primim vederea». Aceasta înseamnă că Mântuitorul le cere să mărturisească credința și apoi îi vindecă. După aceea, le cere celor doi să nu spună nimănui nimic. Cu alte cuvinte, le poruncește să nu vorbească despre această minune. De ce a cerut El aceasta? Pentru ca să ne arate nouă o pildă de smerenie. Și anume ca, atunci când am săvârșit binele față de cineva, să nu așteptăm laude de la oameni. Să nu așteptăm să fim remarcați, să fim apreciați. Ci doar să așteptăm răsplata de la Dumnezeu”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Recunoștința este starea firească a sufletului”

Preafericirea Sa a mai arătat că Mântuitorul nu făcea minuni ca să impresioneze. Minunile săvârșite sunt lucrări ale iubirii Sale smerite și milostive. El vindecă pe cei bolnavi pentru că are compasiune. Suferă împreună cu ei. Înțelege suferința lor și vrea să elibereze de suferință, de boală, de infirmitate. Totuși, cei doi, odată vindecați, deși li s-a cerut să tacă, au început să strige și să mărturisească cu voce tare că Iisus i-a vindecat, devenind dascăli ai credinței puternice, ai rugăciunii stăruitoare și ai recunoștinței.

„Deși li s-a interzis să vorbească despre minunea vindecării lor, ei au binevestit în tot ținutul Capernaumului cât bine le-a făcut lor Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Iată cum învățăm de la cei doi orbi că trebuie să exprimăm recunoștința. Recu­noștința este starea sănătoasă a sufletului și starea firească a sufletului care mulțumește celui care a făcut un bine. Nere­cunoștința este neumană, nefirească”, a mai arătat Patriarhul României.

Din evangheliile iubirii milostive a lui Hristos a învățat Biserica să construiască spitale, case pentru orfani, pentru bătrâni și să dezvolte slujbe pentru alinarea suferinței oamenilor bolnavi. Din lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos a fost dezvoltat programul lucrării sfințitoare și mântuitoare a Bisericii. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să fim mâini ale iubirii Sale milostive. Să ajutăm pe cei din jurul nostru. Dacă nu avem bani, haine sau alimente, să îi ajutăm cu rugăciunea, cu un cuvânt bun de încurajare, a mai arătat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Sănătatea este un dar, nu un drept

„Evanghelia de astăzi ne mai învață despre darul vieții și despre darul sănătății. Nu știm cât de mare este darul vieții și al sănătății decât atunci când viața este în pericol și merge spre sfârșit și când sănătatea devine precară sau șubredă. Ne-am obișnuit să vedem, să vorbim, să auzim. Totul este firesc. Dar când Dumnezeu îngăduie ca unii oameni să se nască orbi sau surzi sau muți, aceasta este pentru a ne arăta cât de mare este darul vederii, cât de mare este darul vorbirii, cât de mare este darul auzului. Cât de mare este darul mobilității prin faptul că ne putem deplasa, că putem lucra cu mâinile noastre. Numai când nu avem sănătatea ne dăm seama că de fapt ea nu este un drept, ci este un dar primit de la Dumnezeu, pentru care trebuie să mulțumim. Când suntem în putere, nu îi înțelegem pe cei neputincioși, dar dacă trecem și noi prin încercări, prin boală, atunci ne sensibilizăm, ne umanizăm, devenim mai milostivi, mai înțelegători. Aceasta este de fapt lumina evangheliei de astăzi. Mântuitorul alină suferința, vindecă de boală, dar toate acestea le face după ce predică Evanghelia împărăției. Adică vestea cea bună că omul nu este chemat să trăiască o viață trecătoare, limitată pe pământ și apoi să sfârșească în mormânt. El este creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu și a devenit muritor din cauza păcatului. Dar prin Iisus Hristos, prin credința în El, sufletul nemuritor se împărtășește de bucuria vieții veșnice și așteaptă Învierea cea de obște și a trupului. De aceea spune Mântuitorul Iisus Hristos: «Eu sunt învierea și viața. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă va muri». Va trăi cu sufletul chiar dacă va muri cu trupul. Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu este evanghelia vieții veșnice. Noi când venim la biserică, nu venim doar ca să ne meargă mai bine, să reușim la examene, la un proces sau să avem un succes mai mare în viață, ci venim pentru că pe baza credinței în ­Iisus Hristos ne-am hotărât că nu vrem să trăim o viață limitată, ci să trăim veșnic în împărăția veșnică a iubirii Preasfintei Treimi”, a mai arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Duminica Sfinților Părinți ai Sinodului IV Ecumenic

La final, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a mai arătat că în această duminică, a 7-a după Rusalii, sunt pomeniți Sfinții Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic din anul 451, care s-a ținut la Calcedon. În cadrul acestui sinod, Sfinții Părinți au mărturisit că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat și că în Persoana Sa, în ipostasul Său dumnezeiesc și veșnic s-a unit firea dumnezeiască cu firea omenească prin Întruparea Sa, de la Duhul Sfânt și de la Fecioara Maria.

Unire ipostatică

„Aceste două firi, dumnezeiască și omenească, sunt unite între ele în mod neîmpărțit ­ne­despărțit, neamestecat și neschimbat. Adică fără sepa­rație și fără confuzie, cum s-ar spune în termeni mai moderni. Mântuitorul Iisus Hristos prezintă legătura veșnică nedes­părțită între Dumnezeu și om. De aceea El este Mântuitor. Pentru că păcatul desparte pe om de Dumnezeu. Dar Iisus Hristos Domnul, Care a unit pentru veșnicie în Persoana Sa firea dumnezeiască cu firea omenească, este Mijlocitorul înaintea Tatălui Ceresc pentru mântuirea oamenilor. Și această unire, numită teologic ipostatică, adică în Persoana Mântuitorului Hristos, a celor două firi e mai tare decât moartea și decât iadul și decât păcatul. Pentru că, atunci când Mântuitorul a murit pe cruce, nu s-a despărțit umanitatea Sa de dumnezeirea Sa, ci s-a despărțit trupul Său de sufletul Său. Dar dumnezeirea Sa a rămas unită cu trupul din mormânt, de aceea nu a cunoscut stricăciunea, și cu sufletul, care a coborât la iad și a binevestit celor de acolo evanghelia mântuirii. De aceea trupul Lui din mormânt, fiind unit cu dumnezeirea Lui, a rămas nestricăcios și a treia zi dumnezeirea lui Hristos a înviat propriul trup, iar sufletul Său, care a coborât în iad, nu a rămas în iad, pentru că a rămas unit cu dumnezeirea Sa. Unirea aceasta ipostatică sau personală în Persoana lui Hristos este mai tare decât moartea, decât iadul, decât păcatul. Părinții de la Sinodul al IV-lea Ecumenic au operat o cotitură în gândirea umanității. Până la ei, termenii de fire și de persoană sau de ipostas și de fire erau sinonimi. Sfinții Pă­rinți, pe baza Sfintei Scripturi, mai ales pe baza Epistolei către Evrei, au arătat că într-o singură persoană sau ipostas al Fiului lui Dumnezeu Cel veșnic au încăput două firi: cea dumnezeiască, pe care o are din veșnicie, și cea omenească, care s-a unit la firea Lui dumnezeiască în mod neîmpărțit, ne­despăr­țit, neamestecat și neschimbat”, a mai ­arătat Prea­fericitul Părinte Patri­arh Daniel.

La final, credincioșii au primit din partea Patriarhului României iconițe cu Maica Domnului, cea prin care s-a făcut Întruparea Mântuitorului în lume.