Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Credinţa ta te-a mântuit. O viziune ortodoxă asupra vieţii şi a morţii“
Editura „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi au lansat miercuri, 2 decembrie 2009, cartea „Credinţa ta te-a mântuit. O viziune ortodoxă asupra vieţii şi a morţii“, de Dominique Beaufils din Franţa. Evenimentul la care au participat reprezentanţi ai celor două instituţii a constat în prezentarea volumului şi în dezbaterea anumitor aspecte legate de conţinutul acestuia.
Manifestarea, moderată de dr. Richard Constantinescu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa“ din Iaşi, a avut loc în Amfiteatrul „Marţian Cotrău“ al UMF din Iaşi şi s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La acest eveniment au participat prof. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi, pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, asist. univ. dr. Claudia Dinu, de la UMF Iaşi, Cătălin Jeckel, directorul Editurii „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Daniel Mazilu, doctor în filosofie, precum şi medici şi studenţi. Lansarea cărţii „Credinţa ta te-a mântuit. O viziune ortodoxă asupra vieţii şi a morţii“, de Dominique Beaufils s-a desfăşurat în cadrul aniversării a 130 de ani de învăţământ medical universitar la Iaşi. Pr. lect. dr. Adrian Dinu, cel care, alături de asist. univ. dr. Claudia Dinu, a tradus cartea „Credinţa ta te-a mântuit. O viziune ortodoxă asupra vieţii şi a morţii“, a remarcat faptul că l-a cunoscut prin intermediul lecturilor pe Dominique Beaufils. „Am văzut în această carte o abordare nouă a bolii, a vindecării, a tot ceea ce înseamnă procesul existenţei noastre pe pământ“, a mărturisit pr. lect. dr. Adrian Dinu. „Biserica este un spital şi spitalul devine o biserică“ Asist. univ. dr. Claudia Dinu a explicat faptul că autorul Dominique Beaufils reuşeşte să producă în cartea sa un discurs în care componentele teologică şi medicală „sunt transparente, dar dozate într-un mod personal“. „A fost o muncă de armonizare a mai multor planuri care sunt implicate într-o trecere de la o limbă la alta. Sunt diverse elemente morfologice, sintactice care nu sunt similare în română şi în franceză. Cea mai importantă a fost strădania de a insera lexicul medical în atmosfera duhovnicească a textului“, a afirmat asist. univ. dr. Claudia Dinu. A urmat alocuţiunea lui Daniel Mazilu, care a vorbit despre traducerea lucrării şi despre faptul că medicul ortodox Dominique „aduce un altfel de gândire în discursul şi acţiunea medicală. Este o gândire care vine din inimă. Sunt lucruri care vin din inima medicului şi care devin fapte în acţiunile lui. Autorul scrie din inima lui, rareori scrie din minte. Ceea ce scrie cu inima este exact ceea ce simte cu inima. Simţirea din inima lui vine din izvorul care-l hrăneşte în permanenţă, iar acest Izvor este Dumnezeu“. La final, Cătălin Jeckel a vorbit despre cartea lui Dominique Beaufils, care „deschide noi perspective asupra modului în care trebuie să privim viaţa şi moartea“. „Atât preotul, cât şi doctorul sunt sacerdoţi: doctorul prin descendenţă de la Hipocrate, iar preotul prin harul pe care îl primeşte la hirotonie. Biserica este un spital şi spitalul devine o biserică: medicul oficiind în sala de operaţii sau în cabinetul de consultaţii, iar preotul în sfântul altar“, a afirmat Cătălin Jeckel, care i-a îndemnat pe cei prezenţi să citească volumul „cu inima, necăutând răspunsuri ştiinţifice, ci răspunsuri la conflictele interioare“.