Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cronica Anului Centenar 2018 din perspectiva Bisericii
Recent a văzut lumina tiparului, la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, volumul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulat „Unitate naţională şi dinamică pastorală: Lucrarea Bisericii în societate în anul 2018”. Cartea de 768 de pagini, având pe copertă o imagine de la sfinţirea Catedralei Naţionale (25 noiembrie 2018), se înscrie în seria inaugurată de Editura BASILICA în anul 2009, prin care sunt adunate în volum texte şi imagini reprezentative privind lucrarea Bisericii în societate în perioade determinate de anii calendaristici. Acest volum dedicat anului 2018 este al unsprezecelea din seria menţionată.
Organizat în opt capitole, conţinutul cărţii se deschide cu rapoartele-sinteză „Unitate naţională şi dinamică pastorală” şi „Catedrală Naţională şi lucrare socială”, prezentate la întrunirile de bilanţ de la începutul acestui an ale Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, respectiv Adunării Naţionale Bisericeşti. Urmează apoi: acte sinodale şi acte de sfinţire, mesaje şi cuvântări, articole şi însemnări, mesaje de condoleanţe, pastorale şi scrisori irenice, prefeţe la volume publicate în anul 2018 de editurile Patriarhiei Române, între care o serie de cărţi emblematice dedicate Anului Centenar şi cea mai recentă ediţie a Sfintei Scripturi. O cronică bogată a Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, scrisă din perspectiva Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, cu învăţături de credinţă şi proiecte puse în lucrare, în ţară şi în diasporă, de cler şi credincioşi. Prin toate acestea avem o expresie actuală a simbiozei dintre resursele spirituale ale istoriei naţionale şi modalităţile de slujire a oamenilor din societatea de azi, prin cult, cultură şi filantropie.
Însă cu certitudine Anul Centenar 2018 va rămâne în istoria Bisericii şi a naţiunii române ca anul sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului (Catedrala Naţională) şi de aceea textele şi imaginile dedicate evenimentelor din zilele de 25-30 noiembrie 2018 au valoare de document. Cităm aici din cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: „Edificarea şi sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului înseamnă de fapt împlinirea unui ideal, pe care noi l-am primit ca mandat, împreună cu Sfântul Sinod, cu clerul şi credincioşii, de la vrednicii noştri înaintaşi, iar înfăptuirea acestui ideal a căpătat conţinut real în special prin manifestarea solidarităţii tuturor ierarhilor Sfântului Sinod în sprijinirea acestui proiect, atât prin adoptarea hotărârilor sinodale necesare, cât şi prin continuarea realizării Colectei naţionale bisericeşti” (coperta IV).
Prin conţinutul teologic şi cultural, bogat în informaţii şi imagini, volumul se recomandă de la sine ca un ghid misionar şi un instrument de lucru pentru profesorii de teologie, preoţi şi jurnalişti, dar şi pentru oricine doreşte să cunoască detalii privind activitatea Patriarhului Bisericii noastre, precum şi multiplele dimensiuni ale activităţilor bisericeşti în societatea românească din Anul Centenar 2018.