La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
„Cruce înseamnă să facem şi ceea ce nu ne convine!”
Credincioşii filiei Bogdana a parohiei vasluiene Bogdăneşti au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, în Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci), pe Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a ţinut un cuvânt de învăţătură, informează Biroul de presă al eparhiei.
Din sobor au făcut parte părintele protopop Marius Cătălin Antohi şi părintele paroh Marcel Ilicea, slujba fiind săvârşită în afara locaşului de închinăciune.
În cuvântul adresat celor prezenţi, chiriarhul Huşilor a explicat îndemnul Mântuitorului Hristos de a ne lua crucea şi a ne lepăda de sinele propriu: „Ca să Îl urmăm pe Hristos este nevoie de o condiţie absolut esenţială: lepădarea de sine. Condiţia aceasta ne-o cere El Însuşi, spunându-ne explicit: «Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie» (Marcu 8, 34). Luarea crucii presupune lepădarea de sine. Ce ar trebui să înţelegem prin această sintagmă? În limba greacă, termenul este mult mai puternic. Lepădarea de sine se referă la faptul că trebuie să ne negăm pe noi înşine. Să negăm toate capriciile, toate mofturile, tot egoismul, aroganţa, mândria şi toate păcatele. Trebuie să renunţăm la toate acestea pentru că numai astfel putem să Îl urmăm pe Hristos”.
Totodată, Preasfinţia Sa a arătat că purtarea crucii presupune smerenie şi asumarea şi a ceea ce este greu sau nu ne convine.
„Să nu ne comportăm cu aroganţă şi mândrie faţă de semenii noştri. Să fim într-o stare pemanentă de jertfă, aşa cum a fost Hristos pe cruce. El, pe cruce, S-a smerit pe Sine, slujindu-ne pe fiecare dintre noi şi iubindu-ne aşa cum nimeni, niciodată, nu ne-a iubit. [...] Cruce înseamnă să facem și ceea ce nu ne convine!
Hristos Însuși este Cel Care, înainte de a fi răstignit, S-a rugat în Grădina Ghetsimani lui Dumnezeu-Tatăl: «Doamne, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta al suferinţei». Lui Hristos Însuşi - ca om vorbind - Îi era greu în fața suferinței.
Şi-a asumat-o, evident. Nu a fugit de suferință, dar Îi era greu în fața ei, aşa cum și nouă ne este greu ori de câte ori viața ne aruncă în situații foarte delicate, în situații de suferință”.