Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Ctitoria cojocarilor craioveni

Ctitoria cojocarilor craioveni

Un articol de: Marinela Porneală - 02 Dec, 2010

În strada Arieşului, la nr. 25, credincioşii craioveni se bucură de ctitoria unui renumit cojocar, care, ca meşterul Manole, şi-a legat numele de creaţia sa: Biserica "Sfântul Ioan Hera". Este o biserică cu vechi tradiţii, înfiripată straşnic în pământul oltenesc al Băniei. Astăzi, credincioşii care îi trec pragul se bucură de vechile tradiţii şi contribuie activ la consolidarea realităţii liturgice.

Amplasarea bisericii actuale s-a făcut pe locul altei biserici de lemn, ctitorie a unei femei înstărite din cartier, cunoscută sub numele de "Chiţirămonia". Această biserică de lemn a ars până la temelie în anul 1800, împreună cu multe alte biserici din oraş, în urma invaziei turceşti, condusă de Paşa din Vidin Pazvantoglu. În urma acestui mare dezastru, în primul deceniu al veacului trecut, se refac toate bisericile arse, printre care şi Biserica "Sfântul Ioan Hera".

Ctitori şi ctitorie

În 1808, Florea Dascălul scrie un pomelnic, precizând mai clar data zidirii bisericii şi ctitorii ei. Aceasta s-a făcut în timpul domniei lui Constantin Ipsilanti şi a episcopului de Râmnic, Chir Nectarie. Astfel, biserica a fost zidită din temelie în 1804 de către Hera Stenescu, starostele breslei de cojocari craioveni. Acesta începuse cu o prăvălie în Uliţa Mare a Târgului Craiovei în 1792 şi, în decurs de 15 ani, cumpărând livezi, locuri de arătură în Lunca Jiului şi prăvălii, strânge o mare avere. Împreună cu soţia sa, Ivana, hotărăşte, neavând copii, să ridice din temelie biserica din mahalaua Popa Anghel Chitaranoaia, pe vechiul lăcaş din lemn, mistuit de flăcări. Deşi renumitul cojocar este principalul ctitor al bisericii, el nu a apucat să-şi vadă terminată lucrarea, edificiul de proporţii impunătoare rămânând în grija fratelui său mai mic, Şerban, şi a soţiei sale, Porfira.

Construcţia a fost realizată din cărămidă, cu ziduri groase şi stâlpi puternici de susţinere interioară, ca şi în pridvor, iar acoperişul, cu olane. Biserica este în formă de corabie, cu o lungime exterioară de 23 m şi 8,5 m lăţime. Nu se cunosc meşterii care au lucrat-o şi nici pictorii frescei iniţiale. Ceea ce constituie o certitudine este faptul că, în anul 1806, a avut loc sfinţirea bisericii care se dă cultului, având casă parohială în incintă. Biserica a fost împrejmuită cu ziduri masive din cărămidă, care se mai păstrează şi astăzi în partea de răsărit şi miazănoapte, cu mici degradări ale vremii.

Restaurări şi reparaţii în decursul timpului

În decursul celor două secole şi mai bine care au trecut de la sfinţire, lăcaşul de cult a suferit în repetate rânduri reparaţii şi înnoiri. Primele restaurări s-au făcut la aproape 40 de ani de la sfinţire (în 1864), cauza fiind cutremurul din 1838, după cum precizează câteva documente mai vechi: "S-a ridicat Ghiţă Coandă - pitar de onoare, bun creştin, cojocar şi staroste al cojocarilor - refăcând cu totul zugrăveala ce se înnegrise de fum şi timp".

O altă intervenţie a suferit-o în 1869, când, după cum scrie pr. I. Gavrilescu, slujitor al bisericii între anii 1865 şi 1912, "s-a făcut înlocuirea turlei de zid care avea multe crăpături cu alta de lemn, la fel şi clopotniţa". La această restaurare se pare că s-a refăcut şi pictura, fiind menţionat numele lui Năstase Nicolae, nepot al lui Fotache.

După aceste două restaurări, în 1906, sub păstorirea în amurg a vrednicului preot P. I. Gavrilescu, se face o nouă reparaţie cu ajutorul enoriaşilor fruntaşi, având ca epitropi pe Dimitrie Coculescu şi I. Stoicescu. La această restaurare, pictura a fost executată de către Costache Petrescu, al cărui nume s-a găsit şi sub retuşările din 1869, ceea ce dovedeşte că, la acea dată,

C. Petrescu era adolescent, lucrând alături de zugravii Nicolae sau Fotache.

O altă înnoire se petrece în 1938, sub păstorirea părintelui Marin Gronea, slujitor între anii 1912 şi 1949, care a obţinut sprijinul material al Comisiei monumentelor istorice, în lista căreia figurează biserica.

În prezent, curtea bisericii este frumos amenajată, plantată cu arbori şi arbuşti. Catapeteasma a fost refăcută, la fel şi exteriorul. Casa parohială, arsă din temelii în 2000, a fost şi ea revigorată. O contribuţie importantă în finalizarea acestor lucrări a avut-o părintele Alexandru Ieremia, parohul sfântului lăcaş, care şi-a început ascultarea aici în luna noiembrie a anului 2005. Părintele s-a bucurat, în încercarea de a înfrumuseţa lăcaşul de cult, de sprijinul enoriaşilor şi al fiilor duhovniceşti pe care i-a adunat laolaltă.

Obiecte de cult cu valoare istorică

La intrare e aşezată o pisanie de la 1806, scrisă cu litere chirilice, pe care se află încrustată originea istorică a bisericii şi numele ctitorilor care au ostenit la ridicarea ei: "Această sfântă şi dumnezeiască biserică ce se cinsteşte şi se prăznuieşte - hram Sf. Ioan Botezătorul, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sf. Prooroc Ilie, este zidită din temelie de Dumnealui răposatul jupân Hera Stenescu, cojocar din zilele Domnului nostru, Constantin Alexandri Ipsilanti Voievod, cu blagoslovenia Sfinţiei Sale Chirie Chir Nectarie, Episcopul Râmnicului, şi săvârşită de Dumnealui Şerban Stenescu, fratele răposatului Hera, ajutat şi de ignaful cojocarilor". De asemenea, au fost găsite aici două icoane de argint, măiestrit lucrate, una a Sfântului Ioan Botezătorul, şi cealaltă a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Alte adevărate piese de patrimoniu, vechi de peste 100 de ani şi pictate pe lemn, sunt montate pe catapeteasmă: Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului cu pruncul în braţe, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Prooroc Ilie, Cuvioasa Parascheva. A mai fost descoperită şi o piatră funerară, aşezată în afara bisericii, pe latura de miazăzi, lângă pridvor. Dimensiunea ei este de 1,5/0,80, fiind lucrată din marmură albă, cu unele ornamente sculpturale, care, cu toată vechimea ei de peste 100 de ani (1859), rezistă şi astăzi. Textul este scris cu litere chirilice şi arată că, sub această piatră, au fost îngropate osemintele a şapte persoane, trecute la cele veşnice în mod năprasnic, la aceeaşi dată: "Omul ca iarba, zilele lui ca floaria câmpului. Supt aciastă piatră, se află înmormântate trupurile încetaţilor din viaţă, precum să scrie: Ilie, Dumitrana - soţia sa, Anastasia, Mihalache, Iancu, Niculae, fiii lor; Nicolae Andronescu, Nicolae fiu-său, încetaţi din viaţă la 1856 octombrie, din neprevăzuta întâmplare, cu grabnică moarte". Atât prezenţa acestei pietre, cât şi unele gropi boltite din jurul bisericii dovedesc existenţa, până la o vreme, a unui cimitir parohial care a funcţionat aici încă de la temeluirea sfântului lăcaş.