Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Culege seminţele iubirii semănate de-a lungul vieţii“

„Culege seminţele iubirii semănate de-a lungul vieţii“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 20 Iunie 2013

Marele duhovnic Justin Pârvu, mutat la Domnul în urmă cu câteva zile, a avut o viaţă plină de jertfă. Dragostea pentru aproapele şi vorbele pline de înţelepciune au făcut ca mii de oameni să-i ceară sfatul decenii la rând.

Părintele profesor Vasile Păvăleanu, fiu al satului Petru Vodă, îl cunoştea pe părintele Justin Pârvu din copilărie. Mai mult de atât, părintele Justin a fost cel care l-a îndemnat pe părintele Vasile Păvăleanu să urmeze cursurile Seminarului de la Mănăstirea Neamţ. „Eram pe drum cu mama mea, când părintele Justin Pârvu venea din închisoare. Era îmbrăcat cu o flanea de lână împletită, aşa cum se poartă la noi, cu papuci de gumă şi pălăriuţă pe cap, foarte slab. Când l-a văzut, mama mea a scăpat grebla din mână şi a spus: «Acesta este părintele Justin». Aceasta pentru că părintele fuseseră închis timp de 16 ani în temniţă. Mama părintelui Justin s-a rugat foarte mult la Dumnezeu ca să-l revadă măcar o dată pe cel mai mic fiu din cei cinci pe care i-a adus pe lume. După ce a lucrat pentru o vreme în Petru Vodă, s-a retras la Mănăstirea Secu. Aici se deschisese un şantier de renovare, astfel că părintele s-a angajat aici. Respecta programul de lucru, însă în fiecare seară era la slujbă, ca civil, neavând aprobarea de a reîmbrăca haina monahală. În anul 1968, un unchi al meu, părintele Pantelimon Grigoriu, protopop de Ceahlău, a trecut la cele veşnice. Atunci, bunica mea a venit cu ideea de a duce toate hainele rămase şi cărţile de slujbă părintelui Justin, care fusese închinoviat la Mănăstirea Secu. Atunci l-am cunoscut mai bine pe părintele Justin, mai ales că m-a îndemnat să dau examen la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Reuşind la seminar, părintele Justin a cerut să stau mai mult pe la Mănăstirea Secu. Aşa am stat într-o chilie, în aceeaşi casă cu părintele Justin. Am primit multe învăţături şi sfaturi de la părintele Justin. De atunci am observat o bunătate deosebită la părintele, pe care o manifesta faţă de toţi. Încă de atunci, părintele Justin s-a remarcat ca un călugăr cu multă râvnă pentru rânduiala lui şi cu o dragoste deosebită faţă de oameni. Viaţa părintelui Justin a fost plină de jetfă. A iubit rugăciunea, iar toţi cei care i-au trecut pragul au aflat mângâiere şi întărire duhovnicească. În aceste zile, am văzut un pelerinaj la Mănăstirea Petru Vodă, cum nu a mai fost vreodată în această zonă. Părintele Justin culege seminţele iubirii semănate de-a lungul vieţii. Prin plecarea părintelui, poporul nostru a pierdut pe unul din marii duhovnici. Avem nădejdea că părintele Justin va fi un rugător pentru neamul românesc, la care a ţinut foarte mult“, şi-a amintit pr. Vasile Păvăleanu.

În urmă cu cinci decenii, părintele Mihai Damian, fost protopop al Protopopiatului Ceahlău, l-a întâlnit pe părintele Justin Pârvu la hramul Mănăstirii Durău, în anul 1972. „După 1990, părintele Justin Pârvu a revenit la Petru Vodă, unde a început demersurile pentru înfiinţarea actualei aşezări monahale. Mănăstirea Petru Vodă a devenit în timp o oază pentru credincioşii din toată ţara. Părintele Justin a fost căutat pentru că prin cuvintele sale puţine transmitea harul care lucra prin Cuvioşia Sa. Mănăstirea Pentru Vodă a devenit loc de pelerinaj, astfel încât este înscrisă în toate traseele turistice. A ajutat foarte mult preoţii şi parohiile care aveau de zidit biserici, precum şi Căminul de Bătrâni de la Ceahlău“, a spus pr. Mihai Damian.