Cum se putea construi o biserică în timpul comunismului

În decursul timpului au existat mai multe încercări pentru ridicarea unei biserici în satul Ţuglui, însă, din cauza războiului şi mai ales din cauza regimului comunist, totul a rămas la stadiul de proiect. Astăzi, una dintre cele mai mari din zonă, biserica de aici este închinată Sfinţilor Mucenici Gheorghe şi Nestor.

În 1935 s-a pus piatra de temelie a unei biserici de dimensiuni medii chiar în centrul satului, pe un teren donat de primărie. Din cauza războiului care a urmat, lucrarea a rămas la stadiul de fundaţie, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, când existau posibilităţi şi credincioşii ar fi dorit continuarea lucrărilor, nu s-a mai putut, pentru că regimul comunist a sistat eliberarea documentelor pentru construcţia de biserici noi.

În 1980, ideea de a avea o biserică încăpătoare a renăscut. Alături de câţiva oameni de nădejde, părintele Zamfir a avut curajul să sfideze regimul şi să se apuce de lucru, spre bucuria sătenilor care i-au sărit imediat în ajutor: „M-au asigurat de tot sprijinul lor şi am început strângerea materialelor necesare pe care le-am depozitat în apropierea vechii fundaţii cu intenţia vădită de a se continua lucrările pe vechea fundaţie. M-am prezentat la ierarhul locului de atunci, IPS mitropolit Nestor, i-am mărturisit intenţia mea şi măsurile pe care le luasem pentru îndeplinirea acesteia şi după ce m-a încurajat, m-a binecuvântat şi L-a rugat pe Bunul Dumnezeu să mă ajute. Am mers apoi şi am contractat lucrarea cu o echipă de zidari şi în ziua de joi, 1 septembrie 1980, ajutat de un grup de enoriaşi din sat, am început zidăria bisericii pe vechea fundaţie“.

S-a lucrat fără probleme doar două zile, când s-a realizat zidăria până la nivelul ferestrelor, cca. 1,50 m înălţime, pe tot perimetrul fundaţiei, iar a treia zi, în jurul prânzului, au venit tovarăşii de la judeţ, ajutaţi de organele locale din acea perioadă, şi i-au abligat să înceteze lucrul. Au întocmit o listă cu cei care zideau şi cu cei care au participat şi i-au amendat pe fiecare cu 3.000 de lei, îşi aminteşte părintele.

Cu toate acestea, n-au renunţat la luptă. S-au apucat din nou de lucru şi, în decurs de o săptămână, zidurile au fost ridicate până aproape de acoperiş. De data aceasta, măsurile autorităţilor au fost mult mai aspre, iar amenzile mult mai mari şi mai multe: „Au aplicat noi amenzi, mai multe ca prima dată, totalul acestora însumând 135.000 de lei, sumă foarte mare la vremea aceea. Am fost forţat de Primărie să plătesc imediat amenzile personale şi pentru că foarte mulţi dintre credincioşii mei nu dispuneau de bani pentru a le putea achita, am plătit şi partea lor, pentru aceasta trebuind să-mi vând chiar propria maşină“, îşi aminteşte părintele Zamfir.

„Cereţi aprobare pentru repararea bisericii din cimitir“

După această nefericită întâmplare, părintele paroh a fost forţat să părăsească parohia, revenind în Ţuglui doar după intervenţia mitropolitului Nestor Vornicescu. Oamenii erau ameninţaţi de autorităţile locale cu puşcăria, materialele fuseseră confiscate, iar părintele era deja monitorizat pas cu pas. După mai multe drumuri şi insistenţe pe lângă autorităţile din Capitală, s-a arătat şi soluţia salvatoare: „Rezolvarea a venit în anul 1985, după o discuţie personală cu şeful secţiei sistematizare al judeţului din vremea aceea, care mi-a spus confidenţial «părinte dacă vreţi să faceţi biserică la Ţuglui, există o singură variantă: cereţi aprobare pentru repararea bisericii din cimitir şi eu vă voi ajuta să faceţi biserică nouă, altfel nu veţi reuşi niciodat㻓.

Zis şi făcut. Cu toate că de data aceasta exista o autorizaţie, reprezentanţii autorităţilor locale au sistat curentul electric, au confiscat betoniera şi au interzis definitiv continuarea lucrărilor. Continuând lucrările pe timp de noapte, „am tras curent provizoriu de la cel mai apropiat vecin, am cumpărat o nouă betonieră, am convins câţiva credincioşi să vină la lucru împreună cu meseriaşi din comună şi am început să lucrăm“, îşi aminteşte părintele Gheorghe Zamfir.

Astfel, în mai puţin de un an de la punerea pietrei de temelie, biserica a fost sfinţită şi gata pentru viaţa liturgică a locuitorilor din această zonă.

Astăzi, în locul părintelui Zamfir, la altarul bisericii din Ţuglui slujeşte preotul Viorel Grigore. Este fiu al satului, iar pe vremea aceea era doar un copil, însă îşi aminteşte foarte bine şi astăzi de necazurile şi greutăţile pe care a trebuit să le treacă înaintaşii săi: „Dacă s-ar pune toate cap la cap, cred ca am putea foarte uşor scrie o carte. Numai de câte ori au fost goniţi muncitorii împreună cu părintele de pe zidurile bisericii. A rânduit Dumnezeu să slujesc şi eu aici, la altarul acesta pe care înaintaşii mei l-au ridicat cu jertfă şi sunt mândru de asta!“.