Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cuvânt despre statornicia în credinţă
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a patra din Postul Paştilor la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Parohia Prejmer, Protopopiatul Săcele. IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit primarului comunei Prejmer distincţia "Crucea Şaguniană" pentru mireni, ca semn de preţuire şi mulţumire pentru sprijinul acordat de Consiliul local al comunei braşovene parohiilor de aici şi Arhiepiscopiei Sibiului.
Istorica biserică din localitatea Prejmer, judeţul Braşov, a fost arhiplină la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu şi soborul de slujitori din care n-au lipsit preoţii din parohiile comunei Prejmer, parohul bisericii şi protopopul de Săcele, părintele Sorin Şerban, şi trei arhidiaconi. Construită în 1769, Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Prejmer este un monument al arhitecturii bisericeşti, cu o pictură valoroasă ce a fost supusă de-a lungul istoriei unor intervenţii, dar care nu i-au ştirbit din farmecul artei ce datează din secolul al XVIII-lea. Sute de credincioşi au venit la biserica-emblemă a comunităţii pentru a-l întâmpina pe IPS Laurenţiu, mulţi dintre ei fiind îmbrăcaţi în costumele populare specifice zonei Braşovului, iar feciorii satului au mers călare, purtând drapelul ţării şi al Mitropoliei Ardealului, semn că în sat a sosit un oaspete de seamă. Între cei care au fost prezenţi la Sfânta Liturghie s-au aflat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Ioan Ochi, primarul comunei Prejmer, Constantin Şerban Todorică, şi viceprimarul Rovin Dobra. Zeci de credincioşi s-au împărtăşit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, iar răspunsurile la strană au fost date de Grupul "Anatoly" din Braşov. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Vasile Goian a fost hirotonit preot pentru acţiunile misionare ale Protopopiatului Săcele. Nădejdea întăreşte credinţa În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, IPS Laurenţiu a prezentat credincioşilor învăţăturile desprinse din Evanghelia duminicii şi i-a îndemnat să continue postul cu multă credinţă, să sporească faptele bune şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine. "Minunea săvârşită de Hristos cuprinde în sine trei tămăduiri. Mântuitorul l-a tămăduit pe cel îndrăcit, dar mai înainte de toate l-a tămăduit pe tatăl acestuia şi, la sfârşit, i-a vindecat de îndoiala credinţei lor şi pe ucenici. Tatăl şi-a adus fiul chinuit de demoni încă din pruncie, mai întâi în faţa ucenicilor lui Hristos. Aceştia au încercat să-l vindece pe demonizat, dar n-au reuşit. De aceea, în disperarea tatălui, l-au luat şi l-au prezentat Mântuitorului, spunând: "Ai milă de noi! De poţi, fă ceva!". Mântuitorul răspunde tatălui cu o sentinţă: "Celui ce crede îi este cu putinţă orice". Simţind slăbiciunea sa, îndoiala sa în credinţă, tatăl a transformat aceste slăbiciuni în smerenie deplină şi a zis: "Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!". Înţelegem de aici că avem nevoie de o credinţă statornică. Credinţa nu este doar acceptarea existenţei lui Dumnezeu, pentru că o astfel de credinţă o au şi demonii. Aceştia îl văd pe Dumnezeu, dar nu-l iubesc. Credinţa este, întâi de toate, o trăire împreună cu Dumnezeu, o dăruire din partea lui Dumnezeu şi o primire din partea Lui a darurilor pe care ni le revarsă asupra noastră, prin Duhul Sfânt. Credinţa este absolut necesară mântuirii şi este dublată, ca virtute teologică, de nădejde, care o întăreşte, îi dă siguranţă, pentru că nădăjduim că Dumnezeu va îndeplini tot ceea ce ne-a făgăduit. Şi peste toate se adaugă cea de-a treia virtute teologică, care le copleşeşte pe toate, iubirea desăvârşită. Primele două virtuţi se consumă în această viaţă, dar dragostea trece dincolo, în Împărăţia cerurilor", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. O nouă biserică la Prejmer A urmat un moment festiv, în cadrul căruia IPS Mitropolit Laurenţiu l-a cinstit şi onorat pe primarul comunei Prejmer, Constantin Şerban Todorică, oferindu-i distincţia "Crucea Şaguniană" pentru mireni şi medalia jubiliară emisă la centenarul zidirii Catedralei mitropolitane din Sibiu, cu efigia marilor mitropoliţi Andrei Şaguna şi Ioan Meţianu. Mulţumirile primarului Constantin Şerban Todorică au fost urmate de cuvintele parohului bisericii şi protopopul de Săcele, părintele Sorin Şerban. "De fiecare dată când IPS Mitropolit Laurenţiu poposeşte în parohia noastră, simţim o bucurie imensă, care acum s-a împletit cu cea a postului, a călătoriei duhovniceşti pe care o facem împreună cu Hristos spre Sfintele Paşti", a spus pr. protopop Sorin Şerban. În centrul localităţii Prejmer, în apropiere de zidurile fortificate ale vechii cetăţi săseşti, s-a zidit o nouă biserică ortodoxă, de dimensiuni mai mari, care să ofere spaţiul liturgic adecvat nevoilor actuale din parohie. Zidirea a fost începută în anii â40, însă vicisitudinile vremurilor au determinat stoparea lucrărilor. După Revoluţia din 1989, acestea au continuat, în prezent lucrându-se la pictură şi la amenajările interioare care, odată finalizate în viitorul apropiat, vor face din lăcaşul de cult o adevărat catedrală a localităţii.