Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârșit luni, 6 mai, Sfânta Liturghie în filia Murgeşti a Parohiei Câmpu Mare, din comuna Dobroteasa, județul Olt. Totodată,
08 Mai, 2024
Cuvânt din amvon: Logosul platonicial, o filozofie aproape creştină
Prezenţa ideii de "Logos" în operele lui Platon, cu precădere în "Dialogurile" sale, constituie primul moment major al unei istorii intelectuale (Bogdan Baghiu, Scurtă istorie a Logosului, Ed. Lumen, Iaşi 2006, p. 50). În istorie, mulţi comentatori ai operei lui Platon au văzut ideea de Logos ca pe o teorie a limbajului sau retoricii. Cu toate acestea, istoricii şi criticii mai profunzi au sesizat în Logosul platonician un principiu al nemuririi. Lumea ideilor nu mai presupune o interpretare logică, în care Logosul este doar un model abstract. Orice idee trebuie să participe la construcţia logică a nemuririi (Yvon Bres, Psihologia lui Platon, apud. Bogdan Baghiu, op. cit, p. 50).
Ontologia mistică platoniciană face din Lumea ideilor un tărâm al conştiinţei de sine. Logosul formează deopotrivă macrocosmosul, cât şi microcosmosul după tipare eterne înscrise în el însuşi, unind astfel cele două realităţi, temporară şi veşnică. Logosul la Platon se defineşte prin "rostire", "justificare raţională", "raţiune", "cuvânt", "facultate raţională", "pronunţie". Aceste jaloane converg spre legătura dintre macro şi microcosmos, înveşmântată frumos sub pronia dumnezeirii. Cu toate acestea, definiţiile oferite de acest mare filozof al Antichităţii arată mai mult diversitatea sensurilor pe care le îmbracă Logosul grecesc, anticipând în mare parte scopul cuvintelor Sfântului Evanghelist Ioan: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul" (In. 1, 1). Într-o manieră anamnetică, Platon merge direct la sursă, preluând de la predecesorul său Socrate sensurile Logosului, pe care le îmbunătăţeşte şi le aduce la un numitor comun. Din Dialogurile sale aflăm Logosul în persoana lui Zeus, pe care Socrate îl invoca de multe ori în discursurile sale legate de virtuţi: "Numai după ce vom fi străbătut împreună drumul virtuţii, ne vom apuca şi de trebuirile politice, de abia atunci vom pune la cale ceea ce-i nimerit a orândui... La câtă neştiinţă ne-am coborât! Să ne folosim, prin urmare, de călăuza raţiunii (Logos), care ni s-a descoperit acum. Este Raţiunea care ne învaţă că cel mai bun chip de a trăi viaţa e să practicăm dreptatea, şi în general virtutea, în vederea vieţii şi a morţii" (Platon, Dialogurile, Ed. I.R.I., Bucureşti, 1998, p. 345). (Diac. Ioniţă Apostolache)
