Cuvânt din amvon: Scurte consideraţii despre despătimire

În cuvântul întâi al cărţii sale, Sfântul Ioan Scărarul tratează împreună problema despătimirii şi cea a vieţii monahale autentice. El oferă mai întâi o "definiţie" demersului de a fi călugăr: "Călugăr este cel ce, în trup material fiind, petrece în treapta, rânduiala şi starea fiinţelor netrupeşti. Călugăr este cel ce se ţine numai în hotarele şi cuvintele lui Dumnezeu în toată vremea, în tot locul şi lucrul. Călugăr este cel ce supune firea sa unei sile neîncetate şi simţurile sale unei paze neîntrerupte. Călugăr este cel ce şi-a făcut trupul neîntinat, gura curăţită şi mintea luminată. Călugăr este sufletul apăsat de durere, care petrece în veghe şi în somn, într-o necontenită pomenire a morţii" (Sfântul Ioan Scărarul, "Cartea despre nevoinţe", în Filocalie sau "Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate curăţi omul, lumina şi desăvârşi", vol. 9, Traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia 9, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 54-55). Cele două subiecte, strâns legate între ele, dezvoltă un caracter general, cu aplicabilitate în viaţa celor din lume. În acest context, Sfântul Ioan Scărarul detaliază itinerarul ce duce la o vieţuire despătimită: "Ecleziastul zice: "Să nu te abaţi la dreapta sau la stânga. Ci umblă pe calea împărătească", căci chipul de la mijloc e multora mai potrivit din cele spuse. Căci zice: "Vai celui singur". Că de va cădea în trândăvie sau în somn, sau poate în nepăsare, sau în deznădejde, nu este cine să-l scoată dintre oameni. Iar "unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor", a spus Domnul" (Ibidem, p. 66).