Cuvântul ierarhului: Libertatea şi robia creştină

† Pimen

Arhiepiscopul Sucevei

şi Rădăuţilor

Omul creat de Dumnezeu e înzestrat cu voie liberă, libertatea făcând parte din Chipul lui Dumnezeu în om. Chipul lui Dumnezeu în om este mănunchiul de puteri sufleteşti: raţiunea, voinţa, simţirea cu care omul se îndreaptă spre Dumnezeu printr-o activitate neobosită pentru desăvârşire (Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă…, p. 62).

Omul putea înainta spre această desăvârşire, după cum se şi putea abate de la ea, folosindu-se de acelaşi mare dar pe care Ziditorul l-a pus în el: libertatea. În rai, însă, omul n-a folosit libertatea în bine, ci spre rău: n-a ascultat de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit, ci a ascultat de îndemnul diavolului, sub pornirea mândriei. „Acest păcat al neascultării a dus la slăbirea Chipului lui Dumnezeu în om prin întunecarea, în parte, a puterilor sufletului şi prin înclinarea lui mai mult spre rău decât spre bine.“ Sf. Ap. Pavel arată această înclinare a omului spre ceea ce este rău (păcat) în cuvintele: „…nu fac binele… mădularele mele…“ (Romani 7, 19-23); „Cine săvârşeşte păcatul este rob păcatului…“ (Ioan 8, 34); „Adevărul ne face liberi“ (Ioan 8, 32); „Mântuitorul este Adevărul“ (Ioan 14, 6); „Dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat“ (Romani 8, 10). Hristos este în noi cu Sfântul Său Trup şi Sânge, împărtăşindu-ne cu vrednicie pe cât stă în puterea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci.

Dacă este o robie a păcatului, este şi o robie a lui Dumnezeu. Robia lui Dumnezeu înseamnă strădania noastră, „cu tot sufletul şi tot cugetul“ de a împlini poruncile, voia lui Dumnezeu, care înseamnă sfinţirea noastră, dobândirea asemănării noastre cu Dumnezeu; voia noastră se supune voii lui Dumnezeu şi apoi se uneşte cu ea, după cum cerem în Rugăciunea Domnească Tatăl nostru: „…fie voia Ta…“. Creştinul este rob al lui Dumnezeu, ca Cel Care ne-a scăpat de robia păcatului. El este un om cu adevărat liber: „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu“ (I Petru 2, 16). Sf. Ap. Pavel recomanda creştinilor cărora se adresa prin cuvânt sau scrisoare (epistolă) să fie: „rob al lui Iisus Hristos, chemat, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu (Romani 1, 1). Cât de mare este vrednicia şi slujirea celui care este „rob al lui Dumnezeu“! Robul lui Dumnezeu nu-şi mai aparţine lui, ci lui Dumnezeu, cum mărturiseşte Sf. Ap. Pavel în Epistola către Galateni (2, 20): „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc cu credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine“.

Aşadar, libertatea omului creştin înseamnă eliberarea lui de sub robia păcatului; această eliberare are loc în Sfânta Taină a Spovedaniei, dacă mărturisim că vrem să punem început bun al vieţuirii noastre şi dacă mărturisim cu adâncă părere de rău, cu căinţă păcatul sau păcatele săvârşite. Robia omului creştin înseamnă trăirea vieţii potrivit voii lui Dumnezeu cu toată fiinţa noastră, înfruntând, biruind toate piedicile, greutăţile care ne stau în calea spre desăvârşirea trăirii vieţii noastre, fiind străpunşi de dragostea lui Dumnezeu faţă de noi: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?“… „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru“ (Romani 35, 38-39).

Să ne străduim să dobândim şi să ne păstrăm în libertatea şi robia lui Dumnezeu!