Cuvântul ierarhului: „Naşterea Domnului - bucuria întregii lumi“

- cuvânt pastoral la praznicul Naşterii Domnului –

În ediţia de astăzi a „Ziarului Lumina“ vă oferim cuvântul pastoral al Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Aceasta încheie seria scrisorilor pastorale ale chiriarhilor eparhiilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, adresate la praznicul Naşterii Domnului, care au fost publicate în ziarul nostru începând cu data de 21 decembrie 2009, în ordinea lor ierarhică, respectiv: pastorala

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor

şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,

a Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor (marţi, 22 decembrie 2009),

a Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului (ieri, 23 decembrie 2009).

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi tuturor

drept-credincioşilor creştini,

har, milă şi pace

de la Dumnezeu,

izvorul vieţii noastre,

iar de la noi - bucurie

şi binecuvântare!

„Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.“ (Gal. 4, 4-5)

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Pentru a explica şi exprima taina fără sfârşit a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, Sfântul Apostol Pavel a rezumat, scriind Bisericilor din provincia Galatia, că, atunci când s-au plinit vremurile, Dumnezeul Cel veşnic şi nevăzut S-a făcut văzut prin Naşterea Sa, petrecută cu peste 2.000 de ani, într-o peşteră din străvechiul oraş Bethleem, împlinind promisiunile făcute prin profeţi că din Bethleem se va naşte Mântuitorul, „obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei“ (Miheia 5, 1).

Din acest timp binecuvântat, când Dumnezeu coboară pe pământ, pentru ca noi, oamenii, să ne înălţăm către El, istoria lumii şi a noastră se schimbă, timpul fiind cel care are binecuvântarea, sprijinul şi prezenţa Lui.

Înainte de venirea Lui în lume, „toţi eram rătăciţi, ca nişte oi, fiecare pe calea noastră“ (Isaia 53, 6), dar El, venind, ne-a chemat prin taina Sfântului Botez, devenind un trup tainic care este Biserica, pe care niciodată şi nimeni nu o va birui, fiecare dintre noi având darurile şi lucrarea pe care ni le-a dăruit Dumnezeu spre cunoaşterea şi împlinirea voii Sale, „căci El voieşte ca toţi oamenii să mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (I Tim. 2, 4).

Episodul Naşterii Domnului, petrecut mai presus de fire, are loc sub semnul celor mai smerite aparenţe. El se naşte aproape de pământul pe care avea să-L răscumpere, El va fi culcat în iesle, deoarece prin El toată făptura, care a fost robită de stricăciune şi moarte, va fi izbăvită de suferinţă (Rom. 8, 21-22).

Sub chipul pruncului nevinovat, Dumnezeu coboară înconjurat de îngeri care aduc lumii mesajul bucuriei şi al păcii celei cereşti.

Prezenţa Lui în lume a adus bucurie pentru păstorii Bethleemului şi, din nefericire, respingere din partea celor puternici care-şi temeau tronurile şi poziţiile care-i avantajau.

Semnul împăcării omului cu Dumnezeu se face vizibil prin Naşterea lui Hristos, pământul oferindu-i peştera, cerurile steaua, păstorii închinarea, magii darurile, iar îngerii - cântările lor de pace şi bucurie.

Cele ce patriarhii le doreau cu înfocare, profeţii le preziceau, drepţii doreau să le vadă, acelea s-au împlinit şi astăzi au luat sfârşit. Dumnezeu pe pământ S-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut, aşa cum ne învaţă Sf. Ioan Gură de Aur cu prilejul marii sărbători pe care astăzi o prăznuim („Predici la sărbători împărăteşti“, trad. pr. D. Fecioru, Bucureşti, 2002, p.7).

Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos este semnul apropierii unul de celălalt, deoarece Dumnezeu a coborât la noi din iubire fără sfârşit pentru a ne mântui din stricăciune şi din suferinţele provocate de păcate, care sunt prezente peste tot în lume.

Minunea Naşterii Domnului are loc sub semnul tainei, de aceea, în cântările Bisericii noastre, locul şi sensul tainei celei minunate se descoperă prin steaua de pe cer, prin peştera Bethleemului, prin păstorii şi îngerii care o vor vesti şi descoperi lumii întregi de-a lungul veacurilor. Taina nu va rămâne ascunsă, căci lumina din această noapte sfântă va radia risipind întunericul din lume şi strălucind mereu, schimbând viaţa şi sufletele tuturor celor care îl vor primi pe Mântuitorul Hristos, vor crede în El şi-L vor mărturisi prin faptele lor.

Dreptmăritori creştini,

Ca în fiecare an, retrăim sărbătoarea Naşterii Domnului cu bucuria şi credinţa că El, Care a venit la noi, fiind împreună cu noi, până la sfârşitul istoriei nu ne va părăsi, „căci darurile şi chemarea Lui nu se pot lua de la noi“ (Rom. 11, 29).

Timpurile pe care le trăim sunt timpuri pline de har şi binecuvântare, dar şi de mari provocări. O luptă mereu prezentă se dă în viaţa noastră, a Bisericii care este asaltată de numeroşi duşmani văzuţi şi uşor de sesizat.

Avem nevoie de întoarcere la Dumnezeu prin adevărata credinţă şi prin fapta cea bună. Este atâta suferinţă în lume, părinţi care şi-au uitat sau au părăsit dragostea faţă de proprii copii, copii care uită de îndatorirea de a deschide uşa propriilor părinţi, de a-i mângâia în neputinţele şi oboseala anilor ce-i împovărează.

Sărbătoarea Crăciunului trebuie să fie prilej de împlinire a faptei celei bune care ne duce în împărăţia lui Dumnezeu.

Adevăratul creştin este cel care trăieşte credinţa prin împlinirea faptei celei bune. Mila biruieşte în faţa judecăţii, „dar judecata este fără milă pentru cel care nu a arătat milă“ (Iacov II, 13).

O lume mereu bulversată de teama bolilor, a necazurilor, a lipsurilor sufleteşti şi materiale mărturiseşte starea de nefericire şi depărtare de Dumnezeu, care se accentuează cu fiecare zi ce trece.

Ce este mai trist când, într-un an de zile, există foarte mulţi semeni ai noştri care, numiţi creştini, nu au găsit niciodată o zi spre a o închina lui Dumnezeu, Izvorul vieţii noastre, prin participare la Taina sfintei Împărtăşiri cu Trupul şi Sângele Domnului, spre iertarea păcatelor şi viaţa cea veşnică. El ne-a încredinţat „că cel ce mănâncă Trupul Lui şi bea Sângele Lui are viaţă veşnică şi se va muta din moarte la viaţă“ (Ioan 6, 56-57).

Trist este când uităm să mulţumim lui Dumnezeu că ne hrăneşte, că ne binecuvintează cu ani de pace, că ne-a dat din roua cerului, şi în ciuda secetei prelungite şi-a adus aminte de noi, umplând celor care s-au ostenit muncind, „de hrană şi de bucurie, inimile noastre“ (Faptele Ap. 14, 17).

Acum este timpul mântuirii, Dumnezeu ne aşteaptă, să-L găsim şi să umblăm pe calea ce duce la viaţă. Calea Bisericii este binecuvântare, pace, înţelegere, bunătate, iertare, îngăduinţă, nepomenirea răului.

Suntem chemaţi astăzi să redescoperim această cale, calea ce duce la viaţă, pentru că orice creştin este destinat vieţii şi nemuririi.

Acesta este sensul sărbătorilor creştine, de a retrăi taina întâlnirii cu Mântuitorul Iisus Hristos, de a deschide uşa celor care ne aduc vestea bucuriei celei mari, de a participa la sfintele slujbe ale Bisericii, de a deschide uşa celui singur, trist, părăsit, bolnav, căci împlinirea poruncilor Domnului se cuprind în acestea: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Luca 10, 27).

Peste câteva zile se va încheia anul 2009; să-i mulţumim lui Dumnezeu cu recunoştinţă pentru darurile şi binecuvântarea pe care ni le-a dăruit din plin, pentru purtarea de grijă faţă de această străveche Episcopie şi să-L rugăm să ne binecuvinteze Noul An cu împliniri sufleteşti, cu sănătate şi cu păstrarea şi întărirea dreptei credinţe, căci credinţa este spre toate cele de folos!

Către Hristos Mântuitorul Cel născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire, pururea fierbinte rugător,

† CORNELIU,

prin harul lui Dumnezeu

Episcop al Huşilor