Cuvântul monahului: Pelerin alături de sfinţi

Mănăstirea Secu de la poalele Muntelui Vasan, din ţinutul Neamţului, este un vechi şi însemnat monument istoric de artă şi cultură românească, care cinsteşte deopotrivă pe ctitorii care au întemeiat-o şi au zidit-o, pe ostenitorii care au lucrat la întărirea şi înflorirea ei, pe păstrătorii care ne-au lăsat-o moştenire nepieritoare şi pe noi, vieţuitorii de astăzi ai mănăstirii, care stăm strajă neadormită pentru ca acest monument să fie prilej de bucurie şi binecuvântare pentru cei ce se vor opri să aşeze un gând smerit… În şedinţa din 12-13 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Sinodului Mitropolitan Iaşi, a aprobat canonizarea Mitropolitului Varlaam Moţoc. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la data de 30 august 2007, la Mănăstirea Secu, acolo unde se află şi mormântul marelui ierarh, în prezenţa a numeroşi ierarhi din ţară şi de peste hotare. Osemintele au fost deshumate în data de 4-5 iunie 2007 din mormântul aflat în peretele de sud al bisericii mănăstirii. Dacă în anul 2007 Sfântul Ierarh Varlaam a îngăduit să particip, cu nevrednicie, la pregătirea pentru aşezarea în raclă a cinstitelor sale moaşte, binecuvântările Sfântului nu s-au oprit aici. Cuprinşi de emoţii sfinte şi cu o adâncă evlavie, noi, părinţii ce am fost rânduiţi să primenim sfintele moaşte, vom purta de-a pururi în suflete acele clipe sfinte picurate parcă din condeiul unui înger ce scrie slove cuminţi pentru veşnicie. Până atunci nu am mai fost părtaş la o astfel de bucurie. Încă din acea zi Sfântul şi-a făcut simţită prezenţa din plin printre noi. Cu o seară înainte, toate cele necesare pentru aşezarea sfintelor moaşte în raclă, împreună cu osemintele Sfântului Ierarh Varlaam, au fost aduse în Paraclisul „Adormirii Maicii Domnului“, acolo unde se mai află osemintele celor doi cuvioşi ce au trăit în Mănăstirea Secu în veacul al XX-lea: ieroschimonahul Vichentie Mălău şi ieroschimonahul Antim Găină. Aşa au vrut Sfinţii să se întâlnească în rugăciune, în bucuria cea netrecătoare şi veşnică a comuniunii, în mănăstirea lor de metanie. Unul dintre părinţii care a deschis cel dintâi uşa paraclisului în dimineaţa în care sfintele moaşte urmau să fie aşezate în raclă a simţit un miros deosebit de frumos, o mireasmă pe care nu a mai întâlnit-o niciodată în lumea aceasta, aducătoare de multă pace şi bucurie lăuntrică. Tot trupul şi sufletul se liniştea în faţa acestei prezenţe. Această mireasmă s-a păstrat pe tot parcursul pregătirii sfintelor moaşte, chiar dacă au fost aduse untdelemn, vin şi esenţe de mir cu care au fost şterse osemintele. Acea mireasmă a rămas prezentă, depăşind cu mult toate aceste aromate extrase din diferite plante. Sfintele moaşte au rămas cu această mireasmă până când au fost aşezate într-o frumoasă raclă din argint şi aur, ce a fost dusă, în glasuri de cântări, în biserica Mănăstirii Secu.

Izvor de binecuvântări la Fălticeni

De ziua prăznuirii sale, Sfântul este simţit intens în viaţa celor bolnavi sau chinuiţi de duhuri necurate, care vin să i se roage cu credinţă. Multe rugăciuni, suspine şi lacrimi sunt aşezate zilnic la racla Sfântului, iar minunile ce se săvârşesc, atât tainic, cât şi vizibil, sunt vrednice de consemnat. Acest izvor de binecuvântări ce se revarsă nu numai peste credincioşi, ci şi peste mănăstirea noastră, nu a trecut neobservat. Credincioşii din oraşul Fălticeni, judeţul Suceava, au simţit nevoia să se întâlnească în mijlocul localităţii lor cu Sfinţii, cei ce mijlocesc pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Astfel, au cerut drept binecuvântare, pentru câteva zile, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, moaştele Sfântului Ierarh Varlaam au fost trimise de la Mănăstirea Secu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Fălticeni, unde au fost primite în mod solemn. Darul lui Dumnezeu şi iubirea Sfântului Varlaam m-au binecuvântat din nou, căci am fost rânduit să însoţesc racla şi să veghez la picioarele Sfântului pe parcursul acestor zile, vrednice de consemnat în paginile cronicarului (7 august-10 august 2009). Am plecat din mănăstire în jurul orei 14:30, în glasuri de clopote şi de toacă, în miros de tămâie şi cântări din Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam. Mulţi părinţi monahi şi credincioşi erau în curtea mănăstirii cuprinşi de înalte emoţii, căci era prima ieşire a Sfântului în eparhia pe care o păstorise cu mai bine de 350 de ani în urmă. Cu siguranţă Sfântul s-a bucurat de mulţimea bisericilor, de frumoasa aşezare sufletească şi de buna rânduială a oamenilor acestor locuri, pe care i-a întâlnit în această procesiune. Am fost întâmpinaţi de un sobor de zece preoţi, în frunte cu pr. paroh Adrian Brădăţanu, de mulţime de credincioşi, glasuri de clopote şi o zi însorită şi frumoasă, adusă şi ea parcă din altă lume, ca prinos pentru credinţa fierbinte a credincioşilor. Cu toţii am intrat în biserică, însoţind racla Sfântului, unde s-a cântat Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam. S-au adus mulţumiri, s-au citit cuvinte de folos, iar inimile şi-au dăruit multe bucurii duhovniceşti şi sufleteşti. Rândul de credincioşi nu s-a oprit de la venerarea Sfântului decât târziu în noapte. A doua zi, credincioşii l-au întâmpinat pe Sfânt dis-de-dimineaţă şi nu s-au despărţit de el decât după miezul nopţii. Aveau atâtea să îşi spună... Sfântul Varlaam i-a primit pe toţi: tineri, bătrâni, bolnavi etc. Au venit şi copii cu sentimentele lor pure, curate şi gingaşe ca florile de ghiocel. În aceste zile am redescoperit acea candoare pe care mulţi dintre noi o pierdem pe drumul vieţii. Parcă şi acum aud rugăciunile celor ce au fost pelerini la racla Sfântului în acele zile: „Sfinte, ajută-mă, că sunt bolnavă!“, „Sfinte, iartă-mă!“, sau: „Ai grijă de mine!“, „Al tău sunt eu, mântuieşte-mă!“, „Sfinte, nu mă lăsa!“, „Sfinte, ai grijă de mama, că plânge mereu!“. Mii de oameni au venit şi au îngenuncheat preţ de câteva clipe în perioada cât am stat în Fălticeni cu ascultarea la această slujbă misionară. Aşa cum spunea cineva, cuvintele sunt lacrimile celor care au vrut demult să plângă şi nu au putut. Stând în preajma Sfântului, ascultând bucuriile, dar şi durerile oamenilor, văzându-le credinţa cea fierbinte şi arzătoare, nu se poate să nu primeşti putere, răbdare şi alte daruri duhovniceşti pe care ţi le strecoară Domnul încet şi tainic în suflet. M-am întors în mănăstire cu sfintele moaşte plin de nădejde. Acum sunt convins, mai mult ca niciodată, că Sfântul Varlaam are grijă de noi toţi, cei care îi cerem ajutorul. Căci toate sunt bune foarte când eşti în ascultarea sfinţilor, când te dăruieşti lor, când doreşti să le devii ucenic. La racla Sfântului am poposit adeseori în drumul vieţii, purtând cu nădejde pe umeri crucea pe care mi-a dăruit-o Domnul, căci ispitele vin şi bat la uşa oricărui muritor, iar altele intră chiar neinvitate. Prin sfinţi Dumnezeu ne invită să căutăm frumuseţea adevărată care este în noi înşine. Sfântul Ierarh Varlaam, în puţina şi simpla mea vieţuire monahală, mi s-a descoperit drept pildă vie şi cale de urmat, învăţându-mă că mila Domnului este în veac peste toţi şi peste toate şi tot el m-a îndemnat să am răbdare şi să le privesc pe toate prin ochii lui Hristos.