Cuvântul monahului: Suferinţă şi vindecare la racla Cuvioasei Parascheva

La racla Sfintei Cuvioase Parascheva, aşezată în Catedrala mitropolitană din Iaşi, vin mulţi oameni să-şi depună suferinţa. În ultima vreme, la racla Sfintei ajung tot mai mulţi credincioşi bolnavi de cancer. De multe ori, noi, slujitorii sfântului altar, ne simţim neputincioşi în faţa plânsului lor disperat. Nu putem, de fiecare dată, să-i ajutăm, pentru că această putere este dar de la Dumnezeu, iar Dumnezeu îi ajută pe creştinii stăruitori în rugăciune, plini de nădejde şi credinţă în El.

Este foarte multă suferinţă în popor. Noi, slujitorii Bisericii, suntem chemaţi să alinăm suferinţele creştinilor, care parcă nu se mai sfârşesc. Ne întrebăm din ce pricină, oare, ne vin suferinţe peste suferinţe, boli peste boli, de tot felul, lacrimi peste lacrimi... De ce trebuie să suportăm toate acestea, atâta durere, atâta disperare...? De ce..., de ce..., de ce...? Răspunsul ni-l dă cântarea Paraclisului Maicii Domnului: „Pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul meu; la tine scap, ceea ce eşti plină de daruri, nădejdea tuturor celor fără de nădejde, tu îmi ajută“ (stihiră de după cântarea a IX-a). Asta este: ne îmbolnăvim şi suferim şi pentru păcatele noastre. Problema cea mai mare este că omul de azi, plin de sine, nu mai vrea să audă de păcat. I se pare ceva incompatibil cu mândria lui să recunoască faptul că a greşit, că este vinovat pentru ceea ce i se întâmplă. Iar adâncirea sau persistarea în păcate îl duce la starea de nelucrare a harului pe care l-a primit la Botez şi, de aceea, când vine boala, i se pare că l-a părăsit Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, noi Îl părăsim pe El.

Dumnezeul nostru nu voieşte moartea păcătosului (moarte spirituală prin despărţirea de Dumnezeu, prin nelucrarea vocaţiei sale veşnice), ci vrea întoarcerea lui, să se întoarcă şi să fie viu. Dar când omul nu mai ia aminte la Cuvântul lui Dumnezeu şi la Legea Lui, când neglijează cele sfinte sau chiar devine împotrivitor lui Dumnezeu, atunci ajunge la cuvintele Scripturii: „De cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har“ (Pilde 3, 34). În această situaţie, în cel mai bun caz, Dumnezeu foloseşte un mijloc pedagogic prin îngăduirea unei boli, a unei suferinţe, a unei neputinţe, care să trezească pe om din păcate, să-l smerească, să-l facă să-şi pună întrebări şi aşa să-L caute pe Dumnezeu.

Recent, a venit s-o caute pe Sf. Parascheva o femeie, cu sufletul îndurerat, plângând: medicii o diagnosticaseră cu cancer la plămâni. A cerut să se spovedească şi apoi să se împărtăşească cu Hristos. Am sfătuit-o să vină în fiecare zi la racla Sfintei şi să vorbească cu ea, să-i citească Acatistul. După două săptămâni, creştina a mers să repete analizele. Medicii i-au spus că plămânii ei arată excelent, forma la care ajunsese boala putându-se trata fără dificultăţi, în scurt timp femeia urmând să-şi recapete complet sănătatea. A venit să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru minune. Şi, în genunchi, lângă racla Sfintei Parascheva, în hohote de plâns, nu ştia cum să-i mulţumească Sfintei...

Am convingerea că, pentru toţi cei care se închină la sfintele ei moaşte, Sfânta face minuni, mai mari sau mai mici, după credinţa lor. Trebuie să avem ochi duhovniceşti însă ca să vedem minunile din viaţa noastră. De aceea, să alergăm la Hristos, cu credinţă şi cu dragoste, şi la sfinţii Săi. Să le cerem vindecarea sufletească şi trupească!

Să nu uităm că suferinţa, boala, neputinţele de tot felul pot fi depăşite şi trebuie depăşite, dar aceasta se face numai cu credinţă, post, rugăciune, lepădare de păcate, nădejde în mila şi iubirea neţărmurită a lui Dumnezeu, răbdare, cu gândul că Hristos Iisus Domnul nostru este lângă noi şi suferă împreună cu noi, dar mai ales prin împărtăşirea de Tainele Bisericii: Spovedania pentru iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu, Euharistia sau Împărtăşania pentru unirea cu Hristos în Sfânta Liturghie şi Maslul pentru vindecarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Mai întâi trebuie vindecat sufletul, şi apoi se vindecă şi trupul!