Cuvântul parohului: De la societatea de consum la societatea de asum

"De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?" (Matei 6, 25)

Având cadrul general al antropologiei ortodoxe şi al lumii înconjurătoare, este uşor de înţeles cum a apărut criza şi cum poate fi rezolvată. Cauza crizei este omul, care nu a rămas în sănătatea lui duhovnicească stabilind un echilibru între raţiune, iuţime şi poftă. Când acest echilibru este stricat, am văzut că se produce o dezordine interioară, dezordine pe care aceştia o transmit mai departe către cei din jur. Cu cât persoanele în care se fisurează armonia interioară au funcţii de conducere, responsabilităţi mari şi deciziile lor influenţează viaţa mai multor oameni, cu atât efectele lor asupra oamenilor şi naturii sunt mai mari şi mai grave. Deşi sunt mari mulţimile de oameni care trăiesc în armonie cu ei înşişi şi cu realitatea înconjurătoare, însă sunt atâţia cei care, rupând pregătirea profesională de moralitate, au ei înşişi dizarmonii, pe care le propagă conştient sau inconştient şi celor din jur. Amintim greşeli care se fac din punct de vedere ecologic şi al protecţiei mediului. Cu urmări grave urmează hrana, alimentaţia, îmbrăcămintea, în care fie calitatea, fie cantitatea are rezultate atât de grave. Nu uităm aici câtă publicitate negativă se face unor produse discutabile. Imediat urmează apologia sexului, care, de la formele cele mai civilizate, mai rafinate, până la formele cele mai primitive, mai vulgare, mai violente, otrăveşte echilibrul omului. Iuţimea necontrolată duce la mânie, la violenţă, la războaie, cu atâta suferinţă. De aceea ne-am trezit într-o societate de consum, o societate care încurajează consumul, o societate în care omul aleargă după plăcere şi fuge de durere; căutând să uite de durere, se refugiază în alte plăceri şi alt consum. Dar dacă nu-şi poate realiza plăcerile, atunci îşi iese din graniţă, iuţimea ducând la violenţă. Iar unii dintre cei care conduc destinele omenirii au crezut că acesta e binele şi, conştient sau inconştient, au promovat această societate de consum, în care iubirea de arginţi e "rădăcina tuturor relelor" (I Timotei 6, 10). Şi când s-a ajuns la rădăcina tuturor relelor, adică iubirea de arginţi, care nu a mai atins o persoană sau două, ci a devenit o plagă, criza financiară a cuprins nu o zonă sau două, ci o lume întreagă, suferind şi cei bolnavi, şi cei sănătoşi sufleteşte.

Rezolvarea crizei financiare şi economice este în cadrele ei generale uşor de văzut. Trebuie să trecem de la societatea de consum la societatea de asum, adică la societatea care-şi asumă realităţile existente, care, condusă de raţiune, face un echilibru uman interior între raţiune, iuţime şi poftă. Trebuie trecut de la societatea de consum, adică de la societatea care îşi găsea fericirea în simţuri, la societatea care găseşte fericirea în raţiunea luminată de har, în credinţa conştiinţei. Nu mai trebuie goana după plăcerea din simţiri şi fuga de durerile conştiinţei, ci trebuie acceptată durerea din simţiri când e nevoie, pentru a avea plăcerea din conştiinţă. Economicul a propovăduit consumul, acum economicul trebuie să fie la etimologia cuvântului econom, iconom şi să îndemne el însuşi lumea nu spre consum, ci să îndrume oamenii spre spiritual, punând în frunte raţiunea, care dirijează şi pofta, nu pentru a le desfiinţa, ci pentru a le ţine în limitele care asigură armonia persoanei şi a comunităţii. Aşadar, pentru ieşirea reală din criză trebuie făcută pocăinţă (metanoia, schimbarea minţii, schimbarea mentalităţii), o schimbare a mentalităţii nu cea propovăduită până acum, adică spre societatea de consum şi în care mintea să slujească plăcerii din simţiri, ci schimbarea mentalităţii în care mintea să conducă şi omul să caute lumina minţii harice, şi aceasta să radieze şi să armonizeze şi iuţimea şi pofta. Aşadar, puntea de trecere de la societatea de consum la societatea de asum este pocăinţa, mintea luminată de har a celor care conduc, care armonizează în ei înşişi mintea luminată de har, prin viaţa lor curată, cu pregătirea profesională. Astfel, societatea poate intra pe drumul isihiei, al liniştii, poate avea o viaţă liniştită, paşnică.