Cuvântul tânărului: Alături de cei care ne învaţă să fim mulţumiţi cu ce ne dă Dumnezeu

O nouă campanie ,,Alături de voi“, iniţiată de Comitetul parohial al Bisericii ,,Sfinţii Trei Ierarhi“ Suceava, împreună cu preotul paroh Dragoş Buta, a scos la iveală imagini pe care cu greu le mai putem întâlni într-o Românie modernă. Cu toate acestea, ele există şi ne înconjoară, chiar dacă mulţi dintre noi preferăm să nu vedem aceste adevăruri.

Am găsit în satul Gura Solcii oameni cu adevărat nevoiaşi, care au ştiut să se bucure de darurile noastre. Am fost martori ai unor imagini cutremurătoare... Oameni care, deşi trăiesc în case de chirpici al căror acoperiş stă să cadă peste ei, au nădejde şi ştiu să trăiască viaţa cu folos, frumos şi creştineşte. E asemenea sentimentului care te încearcă atunci când, oferind ceva unei bătrânici, aceasta, privindu-te în ochi şi dând să plângă, îţi zice: „Mulţumesc“. Oameni simpli... care însă ne învaţă să fim mulţumiţi cu ceea ce Dumnezeu ne-a dat.

Şi pentru că am promis să nu ne oprim, am vizitat şi Azilul de la Bogdăneşti. 80 de bătrâni ne-au întâmpinat cu drag, cu sufletele deschise şi cu veselie în priviri. Camere mici, scări înalte, lipsuri, trai greu - pentru că au mereu în faţă acel sentiment al părăsirii, al singurătăţii. Şi când ne gândim că ei nu au nimic, iar alţii, având totul, se plâng că nu au nimic... Aceşti bătrânei, cu pielea încreţită de slăbiciune şi de trecerea anilor, îţi dau puterea de a dori să faci ceva pentru ei, te întăresc. E impresionant cum într-o cameră pot convieţui 10, chiar 12 bătrâni. Abia aceşti bătrâni, care din priviri te îndemnau să nu-i uiţi şi să revii la ei, pot da o lecţie despre cum trebuie să ne purtăm crucea. Ceea ce te surprinde plăcut într-un astfel de loc este faptul că nici unul dintre ei, cu toate că traiul lor e mai mult decât greu, nu cârteşte, nu deznădăjduieşte. În cadrul vizitei la Azilul de la Bogdăneşti efectuate cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, bătrânii au primit pachete cu haine, alimente, medicamente, bucheţele de zambile, dar şi hrană sufletească constând în cuvinte de îmbărbătare şi cântări bisericeşti.

Le-am făcut o vizită şi copiilor cu dizabilităţi de la Mihoveni şi de la Adâncata. Chipuri de îngeri, cu probleme severe de sănătate, se bucurau că cineva îi vizitează. Şi ei au fost uitaţi de cei a căror datorie nu este doar de a-i aduce pe lume, ci şi de a se îngriji de ei şi de mântuirea lor. Sentimentele pe care le trăieşti atunci când vezi un copil savurând o feliuţă din portocală, pe care vrea să o împartă şi cu ceilalţi, sunt cu adevărat profunde, uimitoare...

Aceştia sunt doar câţiva oameni care au nevoie de atenţie şi sprijin din partea noastră. Ei au nevoie de orice: de o vorbă bună, de o mână strânsă cu drag, de un zâmbet împărţit cu sinceritate... de tot ceea ce poate nouă ni se pare lipsit de importanţă. Pentru ei, însă, aceste lucruri reprezintă totul.

Lui Dumnezeu îi place să avem atitudine, iniţiativă şi să nu uităm de semenii noştri aflaţi în nevoi şi suferinţă. Fiţi încredinţaţi că pentru orice faptă bună pe care o veţi face, Dumnezeu vă va răsplăti însutit. Gurile lor vor striga pentru voi înaintea lui Hristos: „Căci flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi mi-aţi dat să beau; străin am fost şi m-aţi primit; gol am fost şi m-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi m-aţi cercetat“ (Matei 25, 31-46). Să lucrăm cele ale lui Dumnezeu, şi Dumnezeu va lucra cele ale noastre.