În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cuvântul tânărului: Deşi asuprită, Biserica Ortodoxă nu şi-a modificat dogmele şi morala
În perioada regimului comunist, Biserica a fost marginalizată şi persecutată, fiind considerată o instituţie retrogradă şi reacţionară, supusă unui control sever din partea statului comunist, şi doar prin clarviziunea şi tactul unor ierarhi de seamă, precum patriarhul Justinian Marina, a reuşit să-şi câştige dreptul la supravieţuire.
Biserica Ortodoxă a fost nevoită să accepte compromisul de a renunţa la anumite laturi ale activităţii sale. A fost nevoită să accepte înlăturarea cu totul din viaţa publică, activitatea ei limitându-se strict la serviciile religioase din lăcaşurile de cult. Biserica nu şi-a mai putut continua lucrarea filantropică şi de asistenţă socială, fiind desfiinţate toate aşezămintele bisericeşti de acest gen şi suprimat învăţământul religios din şcoli. Au fost suprimate periodicele bisericeşti ale eparhiilor, cu mici excepţii (de pildă, „Telegraful român“), au fost desfiinţate patru academii teologice şi mai multe seminarii teologice. De asemenea, au fost suprimate câteva eparhii şi numeroşi ierarhi au fost puşi în retragere. Familiile preoţilor erau mereu urmărite de Securitate, şantajate şi umilite pentru ataşamentul lor faţă de valorile credinţei creştine. Soţiile preoţilor erau privite adeseori cu suspiciune în anumite colective de muncă, pentru originile lor „nesănătoase“. Copiii preoţilor nu aveau acces la foarte multe dintre specializări şi şcoli în vremea comunismului. Pentru zelul lor misionar, mulţi preoţi au fost consideraţi ostili regimului comunist şi au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Situaţia grea prin care a trecut Biserica Ortodoxă în timpul regimului comunist ne duce cu gândul la situaţia, la fel de dificilă, în care se găsea Biserica Ortodoxă din Constantinopol imediat după căderea capitalei Imperiului Bizantin sub dominaţia turcească (1453). În schimbul toleranţei acordate, creştinii nu aveau voie să facă propagandă sau să combată credinţa musulmană, căci aşa ceva se pedepsea cu moartea. De asemenea, creştinii nu aveau voie să ridice biserici noi, iar pe cele vechi le puteau repara numai cu încuviinţarea stăpânirii turceşti, care acorda foarte rar asemenea aprobări. Tot în acea perioadă, crucile de pe biserici au fost dărâmate, iar tragerea clopotelor a fost interzisă, cu excepţia muntelui Athos, iar multe biserici din Constantinopol au fost transformate în moschei. Să nu uităm că Biserica Ortodoxă în timpul asupririi comuniste nu şi-a modificat dogmele şi morala, nici cultul, şi nici propria istorie, în vreme ce mulţi dintre detractorii ei de azi s-au aliniat atunci materialismului ştiinţific pentru a fi pe placul conducerii superioare de partid şi de stat.