De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Cuvântul tânărului: „Nu erau botezate, dar dădeau dovadă de credinţă puternică“
Prin voia Celui de sus, în Duminica slăbănogului (25 aprilie) a avut loc la Rediu - Tătar, în biserica ocrotită de Sf. Grigorie Teologul şi de Maica Domnului, un eveniment cu totul deosebit. Acesta s-a petrecut după terminarea slujbei, într-o atmosferă de bucurie şi emoţie sfântă. Două tinere în vârstă de 20 de ani au intrat cu multă încredere în viaţa de obşte a comunităţii redene, primind Sfântul Botez. Cele două fete, venite de la casa de copii, sfătuite de familia consilierului Ioan Isarie, s-au pregătit înainte, învăţând rugăciunile sfinte ale înaintaşilor, postind şi luând aminte cu dragoste şi înţelepciune la toate Tainele Bisericii. După ce s-au mărturisit în ţinută albă de mireasă, Lăcrămioara B. şi Mihaela A. au primit Botezul Credinţei, apoi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului în prezenţa naşilor familiei consilierului Ioan Isarie. Au fost emoţii înălţătoare, dar şi lacrimi şi suspine de bucurie după ce s-a aflat istoria vieţii celor două tinere de la părintele paroh Tulan I. Ştefan la cuvântul de învăţătură: "Mihaela de mică a fost abandonată de părinţi pentru că nu vorbea şi nu putea să meargă, doctorii au reuşit să o opereze şi să îi dea şansa pentru a supravieţui, încât a putut să rostească astăzi, alături de Lăcrămioara, Crezul. Lăcrămioara a fost abandonată de mama ei într-un coşuleţ, acum 20 de ani, din disperare pentru că era părăsită şi bolnavă. Nu erau botezate, dar dădeau dovadă de credinţă puternică şi o dragoste nemărginită faţă de Dumnezeu. Istoria vieţii lor a creat un gol în sufletele tuturor. Gândul că gulagurile suferinţei siberiene descrise de Soljeniţîn există şi în secolul XXI, şi la noi în casele noastre, i-a trezit pe creştini din amorţire. Unii, acum, apreciază altfel efortul şi dragostea părinţilor, alţii spun că nu-şi vor părăsi niciodată, oricât de greu va fi, copiii. Realitatea este că, deşi nu mai trăim sub dictatura comunistă, totuşi sunt multe suflete părăsite, abandonate care aşteaptă lumina şi dragostea creştină".