Cuvântul tânărului: Voluntari şi voluntariat în România de azi

În societatea contemporană românească, roasă de crize de tot felul, mai este loc pentru voluntari şi voluntariat? Asta cu atât mai mult cu cât principala problemă care agită spiritele la ora actuală este cea financiară. Greve, manifestări mai mult sau mai puţin violente - toate în scopul unei situaţii cel puţin decente pentru omul de rând din România. Aproape trecută cu vederea, dar atât de acut prezentă, este criza valorilor spirituale, ca axă de rezistenţă, creştere şi maturizare a unei societăţi creştine şi implicit a unei societăţi civile.

Voluntariatul este semnul şi manifestarea reală a unei societăţi maturizate, ai cărei indivizi sunt receptivi şi se îngrijesc de binele semenilor atât din comunitatea din care fac parte, cât şi din alte comunităţi umane. Departe de a fi oameni cu mult timp liber, despre care se spune în general că "taie frunză la câini", voluntarii sunt oameni responsabili, cu o mare disponibilitate interioară şi o conştiinţă comunitară, care vor să se pună în slujba celorlalţi.

În ţara noastră, iniţiative de voluntariat au început să apară după 1990. Interesul pentru acţiuni de acest gen, ca şi pentru crearea unui cadru de desfăşurare a lor, s-a manifestat începând cu 2001, Anul Internaţional al Voluntariatului. Astfel, în România apare Legea voluntariatului, sunt create centre de voluntariat, este publicată o revistă de specialitate şi sunt organizate gale locale de decernare a premiilor pentru implicarea în comunitate - precum Gala pentru Supervoluntari, la Sibiu şi Braşov. Anul acesta, pe data de 3 iunie, s-a creat VOLUM - Federaţia Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în Romania. 2011 va fi "Anul European al Voluntariatului", la care bineînţeles că şi România va participa.

În ceea ce priveşte voluntariatul creştin, în spaţiul european catolic şi protestant, acesta este bine dezvoltat, o parte din proiectele iniţiate ajungând şi în Europa Centrală şi de Est, prin diferite ONG-uri ori împreună-lucrări între Biserici.

În ţara noastră, parohii, asociaţii creştine non-profit, cu profil ortodox, caută şi îşi doresc voluntari. Oameni dezinteresaţi, oneşti, pe care să se poată baza, dispuşi să ajute la împlinirea misiunii de slujire a semenilor. Rezultatele însă nu sunt întotdeauna pozitive. Şi asta se întâmplă de multe ori atunci când comoditatea şi indiferenţa devin mod de viaţă. Prinşi în capcana ideii că "merge şi aşa", ori că instituţia trebuie mereu să ofere, aceştia uită că orice instituţie funcţionează prin oameni. Iar Biserica este mai mult, o instituţie teandrică, în care omul lucrează în colaborare cu Dumnezeu.

Bucuria este, însă, să auzi că, în ciuda "crizei" - baubau naţional - şi a creşterii egoismului şi individualismului, în România există voluntari şi voluntariat. De cele mai multe ori, ei sunt tineri, plini de speranţă şi energie, dispuşi să dăruiască celorlalţi, nu bani, pe care oricum nu-i au, ci ceva mai de preţ: timpul şi bucuria lor.

Fie ca voluntariatul să se dezvolte mai mult şi în spaţiul creştin-ortodox din România şi să devină parte integrantă a pastoraţiei! Contribuţia Bisericii la acest aspect este o necesitate pe care o impune starea actuală a societăţii româneşti, bântuită de deznădejdea devenită sursă de ştiri naţionale, făcătoare de rating.

Pentru responsabilizarea fiecărui mădular al Trupului lui Hristos, privind rolul şi misiunea sa în Biserică şi în comunitate, este nevoie de educaţie, atât creştină, cât şi civică. Refacerea structurii morale a poporului român poate fi unul dintre proiectele la care voluntariatul creştin să îşi dea mâna cu cel laic, în jurul unor valori comune, căci avem nevoie unii de ceilalţi.