„Dacă eu mă ocup de Dumnezeu 24 de ore din 24, de mine cine se mai ocupă?“

Ceea ce vroiam să vă zic este că am început să lupt cu duhul ăsta al tristeţii şi am aflat ce vrea Dumnezeu de la mine: vrea să stea în inima mea şi în mine. Uneori mă îngrozeşte perspectiva asta, să fii gazda unui asemenea musafir... nu-i uşor deloc, adică eu nu pot mereu să păstrez harul din rugăciune sau din Sfintele Taine. Repede se evaporă şi mi se termină bateriile şi rămân goală, şi descoperită, şi tristă, şi toate relele. Adică, ce trebuie să fac să nu plece de la mine musafirul acesta, Dumnezeu? Trebuie să recunosc că e greu să ai musafiri, trebuie să te îngrijeşti de ei şi de tine nu prea ai timp, adică nu ştiu cum să mă împart să am grijă şi de mine, de partea omenească, şi de musafirul, harul Duhului Sfânt.

Mă îngrozeşte perspectiva de a fi gazdă şi suport pentru altcineva, chiar dacă e Dumnezeu, adică eu voi dispărea cu tot ce sunt acum şi va trăi Dumnezeu în locul meu, în mine? Şi apoi nu înţeleg cum ceva dumnezeiesc să stea într-un trup fizic, cu atâtea slăbiciuni şi... atât de fizic, cum ar putea el, sărmanul trup, să găzduiască un asemenea musafir? Mi se pare o povară prea grea, de fapt imposibilă, să-i ceri unui trup fizic să ţină ceva dumnezeiesc, o să-l ţină câteva ore, zile, dar pe urmă bateriile cu har se termină şi rămâne omul singur. Şi n-aş putea spune că răsuflă uşurat că i-a plecat musafirul dumnezeiesc, dimpotrivă, e un chin lipsa lui, dar e un chin şi păstrarea lui. Mie mi se pare imposibil. Şi mi se pare că Dumnezeu e nedrept că cere aşa ceva de la noi. Auzi, vrea să stea în inima mea! Păi dacă eu mă ocup de Dumnezeu 24 de ore din 24, de mine cine se mai ocupă? Mi se pare scandalos ce vrea Dumnezeu, adică stă în inimă cât timp eu mă rog şi mă îndeletnicesc cu lucruri dumnezeieşti, dar când mă ocup de astea lumeşti... El pleacă. Nu e corect! Sunt şi eu om, trebuie să mă ocup şi de lucrurile lumeşti!

Nicoleta

***

Da, Nicoleta mea dragă, e greu! E chiar imposibil! De aceea, numai El, Dumnezeu, poate să facă asta: să cuprindă pe Dumnezeu întreg în trup stricăcios de lut! Şi această putere ţi-o dă şi ţie! Dacă vrei! Dacă nu, faci ce vrei tu, dar să nu te plângi că eşti nefericită! Nico, nu există fericire fără Dumnezeu! Dumnezeu ne-a făcut plini de El şi ni Se dă nouă deplin ca să fim noi, cu adevărat! Tu vei fi mai departe tu când vei fi în tot ceasul cu El. De te vei ocupa de El, El Se va ocupa de tine. Dar asta presupune să stai la locul de întâlnire care este crucea! Când nu te vei mai teme de durerea pe care crezi că ar putea să ţi-o provoace împlinirea poruncilor Lui, vei trăi bucuria acelei naşteri din duh şi din apă care te aşteaptă încă de la Botez... DA, e greu, de aceea şi sunt aşa de puţini sfinţi în această lume!

Ba e corect ca El să plece când tu Îi spui: „Acum, gata, am obosit, mergi la Tine că eu am alte treburi!!“. El pleacă şi revine când Îl chemi! Dar va veni o zi când nu va mai reveni, ci te va aştepta răbdător să ajungi la El, când şi cum vei voi tu, dacă nu ai vrut când şi cum a voit El! Ştii cuvântul Părintelui Rafail, nu? „La judecată vor fi două feluri de oameni: unii care Îi vor spune lui Dumnezeu: «Doamne, facă-Se voia Ta!» şi alţii care vor auzi de la El «Facă-se voia voastră!»“.

Eu îţi propun, Nicoleta, să încerci să faci voia Lui, oricât de greu ţi s-ar părea, voia Lui din toate poruncile, şi să-L cunoşti aşa cum este, nu cum ţi-L imaginezi tu, copil visător!

Curaj!

Cu nădejde şi dragoste în Domnul,

M. Siluana