„Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră“

Ca în fiecare an, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, adresează creştinilor din această arhiepiscopie scrisoarea pastorală prilejuită de sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. În cuprinsul mesajului ne aduce în atenţie care sunt consecinţele ce decurg din credinţa noastră în Înviere:

„Trăirea în credinţa Învierii şi a vieţii veşnice trezeşte în noi conştiinţa importanţei valorilor netrecătoare: viaţa de sfinţenie, adevărul Evangheliei care-l face pe om cu adevărat liber, dreptatea dătătoare de pace, dragostea creştină care apropie pe om de om şi pe toţi de Dumnezeu, iertarea vrăjmaşului care-l face pe om asemănător cu Dumnezeu, munca, «cea mai de preţ comoară pentru om» (Pilde 12, 27), dătătoare de sănătate trupului şi minţii (Pilde 6, 8). Iar dacă, din roadele muncii sale, împărtăşeşte celor aflaţi în lipsuri şi suferinţe, omul dobândeşte «comoară în ceruri» (Mt. 19, 21), dobândeşte viaţă veşnică întru fericire (Mt. 25, 46). Credinţa în Înviere şi viaţa veşnică ne păzeşte de a nu ne face un idol din bunurile pământeşti, ne învaţă «să nu privim la cele care se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice» (II Cor. 4, 18), ne păzeşte de o mare ispită, şi anume: «grija de trup să nu o facem spre pofte» (Rom. 13, 14).

Credinţa noastră în Înviere şi viaţa veşnică trebuie să o unim cu cele scrise de Sfântul Apostol Pavel: «Noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău» (II Cor. 5, 10). În faţa acestui «scaun de judecată», vom da socoteală pentru orice cuvânt deşert pe care îl vom rosti, ne spune Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie (Mt. 12, 36).“

De asemenea, referindu-se la marea bucurie cu care întâmpinăm an de an acest eveniment, Înalt Preasfinţitul Părinte arată că „bucuria Învierii ne stăpâneşte sufletele în măsura în care «am murit» faţă de păcat şi «am înviat» din moartea păcatului în Sfânta Taină a Spovedaniei. Bucuria din noaptea de Paşti este sporită şi de dărnicia noastră îndreptată către «fraţii prea mici» ai Mântuitorului, aflaţi în suferinţă şi lipsuri, pentru ca şi ei să întâmpine marea sărbătoare a Învierii cu bucuria mângâierii dată de puţinul nostru ajutor pentru traiul lor zilnic.

Bucuria noastră în noaptea de Paşti trebuie să aprindă şi să sporească lumina conştiinţei noastre faţă de tot ce înseamnă valoarea morală, spirituală, culturală, care contribuie la «plinirea» demnităţii omului - Chip al lui Dumnezeu. În acest scop, datori suntem, ca părinţi trupeşti sau duhovniceşti, învăţători şi profesori, să îndrumăm «cu timp şi fără timp», cu dăruire şi dragoste creştinească pe tinerii noştri elevi şi studenţi să-şi aplece tot mai mult privirile, minţile şi inimile asupra cuvintelor Sfintei Scripturi - «Cartea Cărţilor» -, ale Sfinţilor Părinţi «purtători de Dumnezeu» şi chiar pe paginile literaturii clasice, laice, care au un conţinut moral, aşa cum îndeamnă şi Sfântul Vasile cel Mare în lucrarea sa, «Cuvânt către tineri». Să pună la inimă valoarea muncii, a cinstei şi respectarea legilor ziditoare de suflet şi a tuturor îndatoririlor cetăţeneşti pentru ca viaţa oamenilor din vremea noastră să nu ajungă să fie stăpânită, în comportarea lor, de legile «junglei» şi ale haosului moral, social şi economic“.

În încheierea Pastoralei, Înalt Preasfinţitul Pimen adresează tuturor credincioşilor îndemnul la trăirea şi asumarea unei vieţi creştine autentice, urmând modelul Sfinţilor Părinţi şi mai ales pe cel al Sfântului Vasile cel Mare, aniversat anul acesta: „Cu toţii să ne îndreptăm cât mai des paşii spre sfânta biserică, aşa cum făceau înaintaşii noştri; să îngenunchem cu trupul şi cu sufletul în faţa sfintelor icoane străjuite de candela aprinsă din casele noastre; gurile noastre să rostească cu toată luarea-aminte, în şoaptă sau în taină, rugăciunile din cărţile noastre bisericeşti; să citim scrierile Sfinţilor Părinţi, între care străluceşte Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, strămutat la lăcaşurile de veci, în împărăţia lui Dumnezeu, acum 1.630 de ani“.