Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
„Dacă suntem cu luare-aminte la slujbele deniilor, deja urcăm o treaptă spre urcuşul duhovnicesc“
Biserica "Sfântul Apostol Toma" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun a găzduit duminică seara conferinţa "Urcuşul duhovnicesc - chemarea creştinului în Sfântul şi Marele Post".
La eveniment au participat mai mulţi preoţi, dar şi sute de credincioşi care au adresat întrebări legate de tema propusă. În debutul întâlnirii moderate de pr. paroh Toma Gradinaciuc, Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Ortodox Liceal "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi a susţinut un concert de cântări specifice Postului Mare. Apoi, pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, a susţinut prelegerea cu titlul "Urcuşul duhovnicesc - chemarea creştinului în Sfântul şi Marele Post". În prima parte a alocuţiunii, pr. prof. dr. Ion Vicovan a explicat faptul că urcuşul duhovnicesc al creştinului este scopul esenţial al vieţii. "Biserica Ortodoxă, prin cultul atât de bogat, variat şi profund, ne cheamă mereu la urcuş duhovnicesc. Nu este slujbă la care să participăm cu luare-aminte din care să nu învăţăm ce trebuie să facem. Urcuşul duhovnicesc este unul singur: drumul cu Dumnezeu, spre Dumnezeu. Acest drum se manifestă diferit. Ortodoxia este una, dar fiecare o trăieşte pe măsura râvnei, a capacităţii, a nivelului de aprofundare, de trăire. Urcuşul duhovnicesc trebuie să fie scopul esenţial al vieţii noastre. Suntem chemaţi mai stăruitor prin slujbele pe care Biserica le are, prin cântări minunate în această perioadă. Sărbătorile dintr-un an liturgic ne cheamă la un urcuş duhovnicesc. Toate slujbele din Biserica noastră şi în special cele din marile sărbători, care sunt rânduite într-un mod înţelept şi inspirat de Sfinţii Părinţi, au menirea de a ne ajuta să ne înălţăm duhovniceşte", a spus pr. prof. dr. Ion Vicovan, care a continuat să vorbească despre treptele urcuşului duhovnicesc din săptămânile Postului Mare. "În urcuş trebuie să ne asumăm crucea" "Nu întâmplător prima duminică din Postul Mare este închinată Ortodoxiei. Astfel, trebuie să arătăm mai întâi de toate că suntem în adevărata Biserică, chiar dacă noi nu suntem totdeauna fii vrednici, fii ascultători, fii harnici ai ei. A doua duminică din Postul Mare ne îndeamnă la rugăciunea neîncetată, după chipul Mântuitorului, după modelul Sfinţilor Apostoli, după practica tuturor Părinţilor şi a celor care au practicat rugăciunea inimii. În urcuş trebuie să ne asumăm crucea. Asumându-ne crucea, ajungem la duminica de astăzi (n.r. duminică, 3 aprilie), cea care este ca o scară şi care ne înalţă. În urcuşul nostru duhovnicesc trebuie să luăm în ajutor pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe sfinţi ca ajutători, dar şi ca modele. Noi vorbim despre viaţa noastră ca despre o călătorie, care duce spre un scop. Elementele foarte importante în această perioadă sunt Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Împărtăşanii. Sfânta Împărtăşanie a fost numită încă din veacul al II-lea de Sfântul Ignatie Teoforul "merindea vieţii veşnice". În această perioadă, dacă suntem cu luare-aminte la toate slujbele, la rugăciunile care se rostesc sau care se cântă, dacă participăm cu luare-aminte la deniile la care Biserica ne îndeamnă, deja urcăm o treaptă spre urcuşul duhovnicesc", a adăugat pr. prof. dr. Ion Vicovan. În continuare, au mai vorbit pe tema aleasă, care s-a organizat în cadrul programului cultural-misionar "Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii veşnice", pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, pr. Mihai Prodan, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Mircea Stoleriu de la parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi, pr. Vasile Azamfirei de la parohia "Sfânta Vineri" din Iaşi, pr. Gheorghe Manole de la parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi, pr. Petru Aionesei de la parohia Şcheia, Protopopiatul Paşcani, şi pr. prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.