„Darul vederii spirituale este credința în Iisus Hristos”

În Duminica a 6-a după Paști, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea vindecării orbului din naștere de către Domnul Iisus Hristos. În cuvântul de învățătură rostit la Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că mai mare boală pentru om este orbirea sau necredința sufletească decât orbirea trupească.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus în cuvântul de învățătură că vindecarea omului orb din naștere nu a venit în urma cererii acestuia și nici a rugăminții apostolilor, ci ea a fost declanșată de întrebarea ucenicilor dacă acest om a păcătuit sau părinții lui, de s-a născut orb. „Cum putea cineva să păcătuiască înainte de a se naște? La prima vedere întrebarea ucenicilor nu avea rost, dar Iisus Domnul a răspuns că nu au păcătuit nici cel orb, nici părinții acestuia, pentru a respinge credința falsă a unora dintre iudei, împrumutată de la păgâni, și anume că uneori sufletul unui om care a păcătuit mult, la ieșirea lui din trup, intră într-un alt om, sau într-un copil care se naște, și petrece încă o viață pe pământ în alt trup spre a se curăți de păcatele lui anterioare prin suferință. Mântuitorul Iisus Hristos spune că acest om s-a născut orb nu pentru păcatele părinților săi, ci pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu, adică lucrarea de vindecare sau de înnoire a vieții omului. Într-adevăr, prin videcarea acestui orb din naștere s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu, și anume că Iisus Hristos este făcătorul lumii, Cel Ce împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt l-a creat pe om la începutul lumii”, a spus Preafericirea Sa. În actul ungerii ochilor orbului cu tină se arată că Hristos este nu numai Mântuitorul lumii, dar este și Creatorul omului, și El are puterea să vindece infirmitățile trupești și sufletești ale făpturii sale care s-a depărtat de El prin neascultare. Într-un sens duhovnicesc, orbul reface drumul omului de la neascultare la ascultare. „Iisus a uns ochii orbului cu tină și l-a trimis la scăldătoarea Siloamului nu pentru că era acolo o apă miraculoasă, ci l-a trimis ca să constate ascultarea smerită a orbului și credința lui puternică, iar acest orb s-a dovedit a fi mai ascultător și mai credincios decât fariseii care aveau vedere fizică, dar nu aveau și o vedere duhovnicească, nu credeau că Iisus este trimisul lui Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu. Orbul n-a întrebat cine îl va duce la scăldătoare, nici nu a întrebat de ce trebuie să meargă la scăldătoare, el nu a arătat nici o ezitare, ci a mers îndată acolo unde a fost trimis. Nu știm cum a ajuns acolo, cine l-a ajutat, ci vedem că mai degrabă a mers până la scăldătoare și a găsit-o prin însăși puterea îndrumătoare a cuvântului lui Iisus Hristos”, a spus Patriarhul României. Această călătorie fizică a omului spre scăldătoare este și o călătorie spirituală a acestuia spre mărturisirea credinței că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de aceea scăldătoarea Siloamului este înțeleasă aici și ca o imagine a Tainei Sfântului Botez, prin care omul devine părtaș la lucrarea mântuitoare a lui Hristos. „Sfinții Părinți ai Bisericii au înțeles că scăldătoarea Siloamului era o prefigurare sau preînchipuire a Tainei Sfântului Botez, care luminează viața celor care se botează. Din acest motiv, Botezul a fost numit în primele veacuri creștine și Sfânta Luminare, iar până astăzi, în rugăciunile Bisericii Ortodoxe, preotul spune celui nou-botezat cuvintele: «botezatu-te-ai, spălatu-te-ai, curățitu-te-ai, luminatu-te-ai». Deci, prin spălarea orbului din naștere la scăldătoarea Siloamului acesta primește nu numai darul vederii materiale, fizice, trupești, ci și darul vederii spirituale, care este cre­dința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.