Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Darul vindecării prin Sfântul Maslu şi cuvânt
În ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, întregul cler al Eparhiei Dunării de Jos s-a întrunit în conferinţa semestrială de toamnă. Evenimentul i-a reunit, sub Pantocratorul Catedralei arhiepiscopale din Galaţi, pe toţi cei 443 de slujitori ai sfintelor altare din întreaga eparhie.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă s-a oficiat un Parastas pentru vrednicul de pomenire arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală. Conferinţa propriu-zisă s-a desfăşurat în Sala Mare a Teatrului Muzical "Nae Leonard" din municipiul Galaţi, sub genericul "Darul vindecării prin Taina Sfântului Maslu şi cuvânt" şi a avut ca invitaţi speciali pe PS Episcop Visarion al Tulcii, arhim. Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Mihai Plămădeală şi monahia Anastasia Buda. Tema conferinţei pastoral-misionare a fost fixată în directă legătură cu manifestările care s-au desfăşurat în acest an în cadrul parohiilor, aşezămintelor filantropice bisericeşti şi al unităţilor spitaliceşti şi de asistenţă socială, dar şi pentru a evoca personalitatea mitropolitului Antonie Plămădeală, la 7 ani de la trecerea în veşnicie. Prima parte a lucrărilor a fost rezervată sintezei conclusive a activităţilor pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice, în anul omagial dedicat îngrijirii bolnavilor. Din referatele expuse a reieşit că cei 302 profesori de religie au reflectat în cadrul cercurilor pedagogice la temele "2012, anul Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română" (semestrul II al anului şcolar 2011-2012) şi "Proiecte comune Biserică - Şcoală, de susţinere a programului misionar dedicat de Sfântul Sinod anului Sfântului Maslu"; cei aproape 1.000 de tineri pelerini la hramul Mănăstirii Buciumeni, provenind din 67 de licee, au purtat dialoguri cu preoţii pe tema sinodală şi au primit în dar broşura "Taina Sfântului Maslu" editată de arhiepiscopie; din fondul eparhial "Ajută-ţi aproapele!" au fost acordate ajutoare filantropice în valoare de 89.895 lei, din care 34.635 lei au fost cheltuiţi pentru achiziţionarea de medicamente; în cele şase instituţii medicale eparhiale au fost oferite gratuit servicii de asistenţă medicală şi fizioterapie unui număr de 2.643 de persoane, în valoare de 239.070 lei; preoţii din slujirea socială au săvârşit peste 700 de Sfinte Masluri în spitale şi în toate instituţiile medicale; s-a oficiat Taina Sf. Maslu în toate parohiile şi au fost organizate 45 de caravane medicale, peste 1.900 de credincioşi beneficiind de servicii medicale gratuite; cele 26 de cantine sociale eparhiale şi parohiale au oferit hrană gratuită la 967 de beneficiari (370.277 lei), între aceştia numărându-se şi bolnavi nedeplasabili, familii cu mulţi copii şi persoane vârstnice singure; evenimentele anului 2012 au fost mediatizate în peste 120 de articole, ştiri şi reportaje. Lansarea a trei volume În partea a doua a întrunirii a fost evocată personalitatea mitropolitului Antonie Plămădeală la 7 ani de la trecerea în veşnicie. Participanţii au avut ocazia de a viziona un scurt film documentar intitulat "Mitropolitul Antonie Plămădeală - in memoriam", realizat în cadrul Biroului de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Chiriarhul Dunării de Jos, IPS Arhiepiscop Casian, a evocat cu emoţie, dar şi profundă recunoştinţă, personalitatea marelui ierarh şi cărturar Antonie al Ardealului, aducând în faţa auditoriului crâmpeie semnificative din clipele trăite în preajma părintelui său duhovnicesc. A urmat lansarea a trei volume dedicate personalităţii şi slujirii acestui ierarh: "Mitropolitul Antonie Plămădeală, Privire asupra Bisericii", apărut la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos; "Mihai Plămădeală, Refugiul. Deznădejde şi speranţă", prezentat de autor, fratele mitropolitului; "Nicholas Buda şi Maica Anastasia, Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, rugul aprins al conştiinţei neamului" - prezentat de Lidia Popiţa Stoicescu. De asemenea, opt preoţi au prezentat câte o operă reprezentativă din scrisul mitropolitului. La final a fost audiat un fragment din cuvântarea mitropolitului la sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, rostită în anul trecerii sale la cele veşnice.