Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Daruri pentru copiii din Severin şi Craiova
Prima săptămână a lunii decembrie a fost marcată de mai multe activităţi social-filantropice şi misionare. Astfel, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, copiii aflaţi în grija Asociaţiei „Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, au primit daruri. Activităţi similare au avut loc şi în Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul“ din Drobeta-Turnu Severin.
Începutul lunii decembrie a fost împodobit cu daruri şi bucurii duhovniceşti pentru copiii pe care Biserica din Oltenia îi are în grijă. În felul acesta, bucuria sfintelor sărbători a început să sădească zâmbete şi bucurie pe chipurile micuţilor din grupele de catehizare, din cadrul Centrului catehetic „Sfântul Gheorghe Vechi“, de la Centrul „Best Life“ din Craiova, sau în rândul tinerilor severineni de la Parohia „Sfântul Ilie“ din Craiova.
Daruri pentru 200 de copii dezavantajaţi social
Aproximativ 200 de copii care provin din familii aflate în dificultate au primit daruri la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din partea unei firme craiovene. Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât cadouri au primit şi fraţii copiilor prezenţi la sfântul locaş, printre aceştia aflându-se şi beneficiarii Centrului social multifuncţional „Best Life“ pentru copiii dezavantajaţi social al Arhiepiscopiei Craiovei. „În ziua Sfântului Andrei, ne-am bucurat la biserică de prezenţa unui număr foarte mare de copii care au nevoie de sprijin, unii dintre aceştia luând parte la activităţile desfăşurate de cele cinci centre catehetice din Craiova. Aceşti copii, care sunt sprijiniţi prin programul «Alege şcoala!», dar şi prin al doilea proiect, «A doua şansă» pentru copiii care au renunţat la şcoală, cu ajutorul unei firme din Craiova, căreia îi mulţumim, au primit cadouri precum: haine, jucării, alimente etc. Astfel, bucuria celor 200 de copii s-a întâlnit cu bucuria celor care le-au oferit, iar o contribuţie importantă în realizarea tuturor acestor evenimente a avut-o Centrul catehetic «Sfântul Gheorghe» - Vechi, în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea copiii înscrişi în proiectul «Alege şcoala!» şi «A doua şans㻓, a precizat părintele Mihai Scorbură, slujitor la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din Craiova.
Evenimente socio-educaţionale la biserica severineană „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“
La Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din Drobeta-Turnu Severin au loc în această perioadă mai multe manifestări socio-educaţionale. Astfel, la sfârşitul lunii noiembrie, câteva clase de elevi de la Şcoala Gimnazială „Alice Voinescu“ şi Şcoala Gimnazială nr. 14 au dăruit fructe şi legume copiilor nevoiaşi din parohie, în cadrul proiectului „Săptămâna Legumelor“. În cadrul acţiunii sociale, preoţii bisericii le-au explicat micuţilor creştini importanţa ajutorării aproapelui şi importanţa apropierii omului de Dumnezeu.
Ca în fiecare an, pe 5 decembrie, în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, beneficiarii proiectului educaţional au fost prezenţi la slujba Acatistului, după care au primit daruri, iconiţe şi pachete alimentare din partea elevilor celor două şcoli din municipiul Drobeta-Turnu Severin. În semn de mulţumire pentru cadourile primite, copiii au luat parte la Sfânta Liturghie din ziua praznicului slăvitului ierarh, împreună cu părinţii lor.
„Sfântul Nicolae - prietenul copiilor“ a ajuns la cea de-a IV-a ediţie
Joi, 4 decembrie, în biserica Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ s-a desfăşurat a IV-a ediţie a acţiunii Sfântul Nicolae - prietenul copiilor. Evenimentul a fost organizat de postul de Radio „Lumina“ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei în parteneriat cu Parohia „Sfântul Ilie“, la iniţiativa realizatoarei emisiunii pentru copii „Păhărelul cu nectar“, Dana Vasilica Maziliţa.
Anul acesta, câţiva elevi din clasa a III-a A de la Şcoala Gimnazială nr. 7 Theodor Costescu, însoţiţi de profesorul de religie Mina Blăgniceanu şi de dna director adjunct Elena Ţînţaru Popescu, au prezentat un program artistic bogat, recitând poezii închinate Sfântului Ierarh Nicolae şi sfintelor sărbători de iarnă. Cei mici şi-au pus şi imaginaţia la lucru, desenând şi colorând cizmuliţe pentru Moş Nicolae.
Poeziile recitate de elevi se vor difuza în cadrul emisiunii „Păhărelul cu nectar“ de la Radio „Lumina“. După cum ne-a mărturisit realizatoarea emisiunii, Dana Vasilica Maziliţa, acţiunea a fost iniţiată în nădejdea că tinerele vlăstare se vor bucura şi îl vor purta pe Sfântul Nicolae în rugăciunile lor, aducându-şi aminte de el cât mai des posibil, nu numai la data la care este serbat în Biserica Ortodoxă.
La finalul acţiunii „Sfântul Nicolae - prietenul copiilor“, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ioan Ovidiu Polexă şi a realizatoarei emisiunii „Păhărelul cu nectar“, şcolarii au fost răsplătiţi cu daruri, iconiţe, diplome şi dulciuri.
Anul trecut, acţiunea s-a desfăşurat în biserica Parohiei „Sfântul Andrei“ din municipiu.
Preoţii misionari din spitale, în şedinţă de lucru
Preoţii slujitori în spitalele aflate în cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei s-au reunit în sala de conferinţe a Centrului „Mitropolit Firmilian“ joi, 4 decembrie, în cadrul unei întâlniri de lucru. Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili programul acţiunilor social-filantropice ce vor fi desfăşurate de preoţii misionari în unităţile spitaliceşti din judeţele Dolj şi Gorj în perioada sărbătorilor de iarnă, precum şi stabilirea programului liturgic din această perioadă, punându-se accent pe necesitatea săvârşirii Tainei Sfântului Maslu în fiecare spital. De asemenea, cu prilejul acestei întâlniri a fost oferită preoţilor misionari Pastorala de Crăciun transmisă de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, către toţi preoţii, monahii, credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. „Întâlnirea de astăzi a avut rolul de a stabili programul şi acţiunile prin care preoţii din spitale să fie mai aproape de bolnavii internaţi, oferindu-le suportul duhovnicesc necesar pentru a trece cu bine peste perioada de dificultate în care se află. Astfel, în perioada până la sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, în toate spitalele din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei vor fi organizate acţiuni filantropice şi programe de colinde care să bucure sufletele celor internaţi în unităţile medicale“, a precizat părintele Adrian Stănulică, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.