Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a liturghisit duminică, 17 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din parohia românească cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Sfinții Ma
19 Noi, 2024
De ce să trăieşti cu Cel Nevăzut?
Pentru că ne iubeşte într-un mod mai presus decât ar putea să ne iubească oricine pe pământ. El ne iubeşte în mod desăvârşit, pentru că e desăvârşit. Ne iubeşte întru libertate căci este Persoană liberă. Ne iubeşte pentru eternitate pentru că este veşnic. Ne iubeşte dezinteresat pentru că are de toate şi poate câte vrea. Ne iubeşte deoarece suntem lucrul mâinilor Lui. Ne iubeşte pentru că ne cunoaşte. În acest sens, Sfânta Scriptură ne spune că "noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit cel dintâi" (I In. 4,19).
Dumnezeu, fie El şi nevăzut, dă omului sentimentul de siguranţă, un simţământ real, nu doar o iluzie sau o amăgire. Siguranţa este condiţia sine qua non a adevăratei dezvoltări ontologice: avem un Tată iubitor, un Fiu al lui Dumnezeu şi Frate al nostru Care ne iubeşte cu o iubire veşnică şi pe Duhul Sfânt care trezeşte şi menţine în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Trebuie să trăieşti cu Cel Nevăzut pentru că doar El mântuieşte. Numai relaţia personală cu Cel Nevăzut ne poate aduce împlinirea noastră ca oameni şi îndumnezeirea persoanei noastre create după chipul Logosului dumnezeiesc. Dar trăirea noastră cu/în preajma Celui Nevăzut implică asumarea şi depăşirea cu ajutorul harului dumnezeiesc a trei încercări amăgitoare: a) Marea ispită a nevederii lui Dumnezeu este părerea noastră deşartă că suntem proprietari de drept ai lumii (cosmos şi umanitate). Hristos ne face atenţi la această ispită prin Pilda cu lucrătorii viei (Luca cap. 20). Să avem, deci, grijă să nu ne facem stăpâni pe lucrarea Stăpânului. b) Trebuie să ducem în mod neîntrerupt lupta noastră cu pofta nesfârşită după lucrurile materiale. Râvnim cu poftă la ceea ce vedem în fiecare zi. c) Tradiţia poporului nostru a sintetizat această a treia ispită prin proverbul ochii care nu se văd se uită. Permanenta aducere-aminte de Dumnezeu, această anamneză treimică este posibilă prin rugăciune, prin comuniunea eclesială şi prin acte iubitoare îndreptate înspre aproapele şi către întreaga natură. Pentru depăşirea acestor încercări, omul trebuie să devină persoană conştientă, liberă şi responsabilă.
.jpg)
