De la atletismul olimpic la urcușul spiritual al tinerilor Olimpiadei de Religie

Nu de puține ori, în istorie, experiența pozitivă ne arată înțeleapta revenire la unicitatea persoanei umane, suflet și trup, în manifestări menite să ne ridice ­deasupra căderilor, decăderilor și scăderilor, uneori mai grele decât le putem suporta de unii singuri. Dar constituirea noastră biologică și cerească, prin chipul lui Dumnezeu, dăruit spre a ne ridica ritmic, pașnic, jertfelnic și iubitor la asemănarea cu El presupune atenta conlucrare cu semenii, fără de care n-ar exista bucuria viețuirii fraterne, comunitare și mântuitoare.

Spre aceste înălțimi, chiar în povârnișurile inerente lumești, se speră, se dorește și se avansează, uneori precum alpiniștii, îndurând potrivnicii obiective și subiective, dar prin credință, tenacitate, mult exercițiu și voință de fier, înzestrați cu toată „armura Duhului Sfânt” (Efeseni 6, 17) și cu ustensilele apărătoare și protectoare din „ranița” trupului, cutezăm a urca muntele, fie și foarte abrupt, fascinați că înălțimea sa este nu doar fascinantă, ci și mult folositoare. Acolo este și ozonul purificator omenește, dar și semnul văzut al biruinței, pentru a urca neîncetat și astfel, sufletește, precum ne îndeamnă psalmistul: „La munți, suflete al meu, te înalță, mergi acolo de unde vine ajutorul!” (Psalmul 120, 1). Tot în această direcție, dar mult mai interiorizantă și vindecătoare, ne îndeamnă și Sfântul Apostol Iacov: „Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus vine, de la Tine, Părintele luminilor” (Iacov 1, 17).

Pe această direcționare omenească și spirituală, de aici, de la competiția unui urcuș, în echipă, spre înălțime, mai curând cultural, educațional și spiritual-comunitar, s-ar cuveni să înscriem extraordinara alergare în arena virtuților, copii și elevi merituoși, la provocările Olimpiadei, la cunoștințele, deprinderile și trăirile religioase, de la ora de Religie spre viață!

Spiritul olimpic s-a născut din firescul competiției spre înălțimi, din lumea de jos spre cea guvernată, în concepția anticilor, de zei. A început cu mișcarea, cu atletismul, în Peloponez, cu secole bune înainte de Întruparea Domnului, dar cu trimitere profetică spre cer, chiar dacă atunci el era văzut filozofic pe Muntele Olimp, acolo unde locuiau zeii. Organizate din patru în patru ani, competițiile pomenite aveau ca punct final Templul lui Zeus. Acolo era statuia sa celebră măiestrită de Fidias, una din cele şapte minuni ale lumii antice.

De la întrecerile sportive, de altfel admirate și de Sfântul Apostol Pavel, care, însă, le-a orientat spre interior, spre cultivarea urcușului minții și rațiunii spre Adevăratul Dumnezeu și de la templul lui Zeus spre Altarul lui Hristos, s-a așezat și în Biserică exercițiul urcușului neîncetat, spiritual, dar și filantropic, ținta fiind însă iubirea: de Dumnezeu și de aproapele, mântuirea. Nu de puţine ori atleţii lui Hristos, pustnicii, sfinţii, oamenii buni ai iubirii jertfelnice sunt consideraţi „munţi” înalţi de iubire paradisiacă. Aşa ar trebui să încadrăm şi noi, atât cât ne lasă inima şi cât ne îndeamnă cugetul cel dinăuntru, olimpiadele tinerilor la toate disciplinele, inclusiv Religia, şi mai ales spiritualitatea şi cultura, care ar da aripi reale educaţiei, fără de care nu este posibilă nici o împlinire temeinică în viaţa de zi cu zi şi nici n-ar apărea zorile frumuseţii şi luminii Împărăţiei lui Dumnezeu, încă din lumea trecătoare.

Dar să revenim la oile noastre! Un simplu exerciţiu de admiraţie, fie el şi fugitiv, de pe ecranele ştirilor bisericeşti la TRINITAS TV poate să devină, în reluare, în meditaţie, în admiraţie şi în realitate, o bornă în educaţia firească, acasă, în şcoală, în Biserică, în lume. De-o bucată bună de timp, informaţiile media şi nu numai abundă în îngrijorări, de altfel reale, despre eşecurile noastre din nefericire în creşterea şi educarea copiilor şi a tinerilor. Mai puţine sunt ştirile şi analizele mult mai nuanţate, mai profunde şi mai optimiste privitoare la potenţialul uriaş al experienţei creştine din ţara noastră, prin familie, Școală şi Biserică, fără de care n-am fi ceea ce suntem nici acasă şi nici în lumea mare: oameni de omenie, capabili, harnici şi, mai ales, inteligenţi, dacă ne referim mai cu seamă la tineri. O lume întreagă îi caută, îi doreşte, îi cheamă la rosturi nu deloc întâmplătoare.

Numai că şi acasă este necesară redescoperirea nu doar a spiritului olimpic românesc de totdeauna, ci mai ales exerciţiul comun: părinţi, dascăli, preoţi, profesori de religie şi tineri ai practicii comunitare ai învăţării și cunoașterii lui Dumnezeu și în noi, ca să-L reperăm și între noi, dar cu o deschidere de la suflet la suflet, de la minte la minte, de la model la model și de la vorbă la fapta iubirii vindecătoare și deloc vindicativă, revanșardă și răzbunătoare. Olimpiadele sunt doar un moment festiv al urcușului cu folos și al competiției, prin asumarea responsabilă a antrenamentului de zi cu zi! Felicitările, aprecierile și recompensele sunt forme firești de recunoștință, de încurajare, dar și de urmare. S-ar cuveni să înscriem olimpicii iubirii de Dumnezeu, de învățătură, de virtute și de creștere frumoasă printre modelele vrednice de urmat de către noi toți. Toți avem nevoie de modele până când spiritul olimpic va redeveni „pâinea” noastră cea de toate zilele în viață, „de la tinerețe până la bătrânețe”.

Beneficiar, fără să am vreun merit, al acestei splendide demonstrații de olimpism la unda Dunării de Jos, unde sute de tineri, susținuți de părinți, de profesorii de religie și de preoți, la Seminarul „Sfântul Apostol Andrei” din Galați și la Liceul „Fănuș Neagu” - el însuși muntele olimpismului literar și cultural românesc de la Brăila, am gustat, cu multă bucurie, dulceața energiei tinerești din „cupa” credincioșiei față de Dumnezeu, față de Biserică, față de Școală, față de Patrie și de Popor. Ce urcuș spre Sfintele Paști! Ce trecere lină spre speranța refacerii comuniunii elev, părinți, profesori și preoți și spre un viitor pașnic, echilibrat și binecuvântat cu toate darurile pe care Dumnezeu, vorba lui Bălcescu, presărate, cum zicea Eminescu, asemenea aurului în sufletele românilor.

Simplele felicitări ar exprima mult prea puțin față de bucuria binecuvântării lui Dumnezeu pentru noi toți în fața olimpicilor elevi, școlari și tineri, „făclii” luminoase și inimi pașnice în lumea noastră matură, căreia nu i-ar strica și exercițiul urmării acestor modele. Cu ajutorul Domnului, cu entuziasmul olimpicilor din arena educației, dă-ne, Doamne, urcuș pașnic spre Sfintele Paști!