De la cine avea părintele nostru Teofil frumosul său zâmbet?

De la Hristos Domnul şi de la Maica Sa. Cuviosul Teofil obişnuia să spună în conferinţele sale: „Am venit să fac lucrul lui Dumnezeu“. Şi acum s-a dus să facă acelaşi lucru, al Domnului, iar nouă ne rămâne să încercăm a înţelege, după putinţă, cât de minunat este acest lucru, cât de frumos şi cât de firesc. Toate lucrurile Domnului sunt tainice şi ele îmboldesc omul nu la deznădejde şi la împrăştierea minţii, ci la adâncirea ei înlăuntrul nostru. Nefericit este omul care socoteşte că lumea e prea mare ori prea mică, după cum o poate cerceta doar cu ochii trupeşti, dar fericit acela care o cunoaşte după izvorul ei dumnezeiesc. Şi, iarăşi, nefericit este omul care îşi priveşte aproapele doar cu ochii trupului, căci nu va vedea decât un simbol al celor nevăzute. Dar fericit este acela care îl priveşte cu zâmbetul lui Dumnezeu pe chipul său. Acela va plini voia Domnului, acela va face lucrul Domnului, căci el va odihni privirea aproapelui său, o va adăpa din izvorul bucuriei lui, o va hrăni din preaplinul inimii lui, o va tămădui de oboseală şi tristeţe. Psihologii spun că noi învăţăm de mici expresia feţei de la aproapele nostru. Copilul răspunde cu zâmbet celui care îi arată cum se zâmbeşte. Adevărată constatare îmbucurătoare pentru noi, căci aşa înţelegem că omul a deprins zâmbetul de la Hristos, de la Maica Sa şi de la sfinţi. Zâmbetul este o realitate din sânul Sfintei Treimi, dăruită omului prin Întruparea Fiului. Cine poate trăi zâmbetul cel adevărat, zâmbetul odihnitor şi neprefăcut, acela înţelege mai bine dumnezeieştile taine ale naşterii Fiului, purcederii Duhului din Tatăl şi Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos. Cu zâmbet plin de iubire L-a întâmpinat Tatăl pe Fiul, după ce L-a născut, cu zâmbet I-a răspuns Fiul privind la Tatăl şi tot peste acest chip zâmbitor al Fiului S-a odihnit Duhul Sfânt. De aceea, unde se arată zâmbetul dumnezeiesc acolo este prezentă Treimea cea deofiinţă. Să reprivim chipul părintelui nostru Teofil şi vom înţelege de ce dobândeam întotdeauna de la el pacea, smerenia şi blândeţea. Cel care participase îndelung la ospăţul bucuriei celei adevărate împărţea din preaplinul inimii lui tuturor. Încă din viaţa aceasta fiind pentru noi un mare luminător, oare ce vei deveni acum, prin urcarea ta la Domnul, părinte de Dumnezeu iubitorule? Cu dragostea ta de oameni, teologule al bucuriei, roagă-te Sfintei Treimi să mântuiască sufletele noastre!