De la moarte la viaţă, prin Hristos cel mort şi înviat

În Pastorala de Învierea Domnului adresată clerului şi credincioşilor Arhiepiscopiei Iaşilor, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei aduce în prim-plan sensul Sfintelor Paşti: „Învierea Domnului Hristos din morţi este lumina care pătrunde până în locurile cele mai întunecate ale fiinţei umane, redându-i acesteia puterea renaşterii de la moarte la viaţă. Hristos cel înviat coboară până la cele mai de jos ale iadului din sufletul omenesc şi alungă de aici moartea, întunericul păcatului şi bezna deznădejdii. „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase“, spune cântarea Bisericii din noaptea de Paşti. „Pogorându-Se până la iadul care domină sufletele multor pământeni, Hristos aduce acestora vestea cea mare a depăşirii stării de iad în care ei se află“.

Înalt Preasfinţitul Părinte subliniază faptul că viaţa noastră este o continuă luptă între lumină şi întuneric. Există şi viaţă autentică: „Oriunde întâlneşti o mamă cu pruncul în pântece sau un tată cu fiul său în braţe, acolo este un izvor nesecat de lumină şi de viaţă. Clipa în care cineva zâmbeşte sincer, vorbeşte fără vicleşug, oferă cuiva o floare sau o pâine este o clipă de lumină, o clipă de viaţă în adevăratul sens al cuvântului. Omul aflat în stare de rugăciune, omul care are puterea îngenuncherii la Spovedanie, omul care descoperă drumul către Sfântul Potir, omul care iubeşte pe duşmanul său, omul care este cuprins de adevărul că fără de Hristos nu poate face nimic bun şi frumos, un astfel de om este cascadă de lumină şi viaţă revărsate peste lume“.

Din nefericire, moartea este tot mai prezentă în lume. IPS Teofan subliniază că „o adevărată cultură a morţii, desfăşurată cu multă tenacitate împotriva vieţii, se observă în societatea umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului, răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor care face mai multe victime într-un an decât toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial este prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din societatea modernă. Pornografia, prostituţia, incestul şi păcatele contra firii constituie lovitura de graţie dată familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane. Legalizarea acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii se înscrie într-o concepţie de viaţă totalmente contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului simţ al românului. Dacă la aceasta adăugăm diferitele tendinţe actuale de impunere a unor sisteme tot mai sofisticate de supraveghere a omului, de îngrădire a libertăţii şi intimităţii lui, tabloul culturii morţii se completează spre o nelinişte tot mai adâncă a oamenilor“.

Ca soluţie la această stare de fapt, Înalt Preasfinţitul Părinte aduce singurul răspuns cu adevărat lucrător, acela al Bisericii: „Dumnezeu împlineşte totul pentru om. El, Dumnezeu, nu încetează a stărui la uşa inimii omului pentru ca omul să nu moară, ci să fie viu. «Eu nu voiesc moartea păcătosului», zice Domnul Dumnezeu, întoarceţi-vă deci şi trăiţi (Iezechiel, 18, 32). «Păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi?» (Iezechiel, 33, 11), zice Domnul.

Răspunsul omului la această stăruinţă neobosită a lui Dumnezeu este, în primul rând, recunoaşterea stării de moarte în care se află, recunoaştere manifestată prin rugăciune. «Vezi, Doamne», zice omul prin glasul profetului Ieremia, «cât sunt de strâmtorat... inima mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înlăuntru, moartea»“.

În încheiere, Înalt Preasfinţia Sa subliniază necesitatea păstrării luminii Învierii în sufletele noastre şi împărtăşirii acesteia celor din jurul nostru.

„Vom pleca spre dimineaţă la casele noastre ducând cu noi lumina Învierii. Este necesar ca această lumină să rămână aprinsă tot timpul în sufletele noastre. Este bine şi este frumos ca din această lumină să se împărtăşească membrii familiei noastre, prietenii noştri, colegii de la locul de muncă, duşmanii noştri, dacă se poate. Este, de asemenea, urgent ca din lumina Învierii lui Hristos, din Lumina Evangheliei Sale să se inspire cei ce ne guvernează, cei ce aprobă legi pentru ţară, cei ce ne reprezintă în afară. Pentru ca acest lucru să se întâmple, rugăciunea noastră la Sfânta Liturghie sau acasă trebuie să fie mai stăruitoare, postul mai aspru, dragostea mai vie, lucrarea mai concretă şi mai evanghelică. Mai presus de toate, duhul unităţii trebuie să întărească fibrele lăuntrice ale Bisericii şi neamului. Preoţi şi arhierei, călugări şi credincioşi de parohie, cârmuitori şi popor, toţi suntem chemaţi a rămâne uniţi în adevăr, stăruitori în credinţă, vii în iertare, dragoste şi curaj.“