La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Debutul Proiectului „Valori culturale româneşti“, ediţia a II-a
În sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi a avut loc ieri, 23 octombrie 2009, deschiderea oficială a Proiectului interjudeţean intitulat „Valori culturale româneşti“, ediţia a II-a, care se desfăşoară în perioada 23-25 octombrie. Partenerii acestui proiect sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi şi Muzeul de Istorie a Moldovei. La această festivitate au fost prezenţi inspectori şi profesori din cadrul celor două licee partenere. Prof. Lăcrămioara Iordăchescu, inspector de istorie în cadrul ISJ Iaşi, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că a fost iniţiat proiectul „Valori culturale româneşti“, remarcând, în acelaşi timp, că activitatea se înscrie în cadrul Sărbătorilor Iaşilor. A urmat alocuţiunea rostită de prof. Elena Preda, inspector de istorie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, care a vorbit celor prezenţi despre importanţa desfăşurării proiectului aflat la cea de-a II-a ediţie, afirmând, totodată, faptul că atât cultura ieşeană, cât şi cea nemţeană sunt elemente de bază a ceea ce înseamnă cultura românească. Pr. prof. Viorel Laiu, spiritual în cadrul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a afirmat faptul că prin intermediul proiectului aflat în desfăşurare se doreşte o mai bună cunoaştere a valorilor culturale, dorindu-se ca toţi partenerii să profite de experienţa pe care o are fiecare în parte. (C.C)