Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Degradarea spaţiilor verzi din România, în atenţia Parlamentului European
▲ Situaţia spaţiilor verzi din localităţile urbane din România nu este deloc satisfăcătoare, porţiuni din parcuri publice fiind retrocedate şi betonate, pentru materializarea unor proiecte imobiliare ▲ „Să nu uităm că Bucureştiul este cel mai poluat oraş din Europa. Unui locuitor al Capitalei îi revin aproximativ 8,5 metri pătraţi de spaţiu verde, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă 50 de metri pătraţi pe cap de locuitor“, a declarat eurodeputatul Daciana Sârbu ▲
Europarlamentarii Daciana Sârbu (PSE/PSD) şi Magor Imre Csibi (ALDE/PNL) au iniţiat o declaraţie scrisă, cu privire la gestionarea durabilă a spaţiilor verzi din Uniunea Europeană. „Declaraţia vine ca răspuns la creşterea continuă a degradării spaţiilor verzi în noile state membre, provocată de distrugerea acestora, ca urmare a dezvoltării activităţilor economice şi sociale, cu consecinţe negative asupra sănătăţii cetăţenilor şi a mediului, contribuind la încălzirea globală şi creşterea emisiilor de carbon“, se arată într-un comunicat de presă remis de cei doi europarlamentari. Situaţia spaţiilor verzi din localităţile urbane din România nu este deloc satisfăcătoare, porţiuni din parcuri publice fiind retrocedate şi betonate pentru materializarea unor proiecte imobiliare. „Unui locuitor al Capitalei îi revin aproximativ 8,5 metri pătraţi de spaţiu verde, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă 50 de metri pătraţi pe cap de locuitor“, a declarat eurodeputatul Daciana Sârbu.
Planuri urbanistice de transport, compatibile cu mediul
Declaraţia propusă de europarlamentarii români solicită Comisiei Europene realizarea unei propuneri legislative, prin care implementarea şi adoptarea planurilor urbanistice de transport compatibile cu mediul să fie obligatorii în toate statele membre. De asemenea, declaraţia face apel la autorităţile locale şi regionale să promoveze, împreună cu membrii Comisiei, amenajarea spaţiilor verzi cu finanţări obţinute din fondurile de coeziune 2007-2013. „Iniţiativa a venit ca urmare a situaţiei îngrijorătoare a zonelor verzi din România, în special din Capitală, unde există un interes imens pentru construirea de centre comerciale în detrimentul spaţiilor verzi, conducând la creşterea gradului de poluare a aerului atmosferic. Să nu uităm că Bucureştiul este cel mai poluat oraş din Europa, drept pentru care suntem nevoiţi să facem presiuni asupra autorităţilor pentru protejarea parcurilor şi a locurilor de recreere“, a adăugat Daciana Sârbu. Pentru a deveni poziţia oficială a Parlamentului European, declaraţia iniţiată de europarlamentarii români trebuie să strângă, până la 7 noiembrie, semnăturile a 393 de europarlamentari.