Denia Prohodului Domnului la Catedrala Patriarhală

În seara Sfintei și Marii Vineri, 10 aprilie, în Biserica Ortodoxă a fost săvârșită ultima Denie din acest an, slujba Utreniei din Sfânta și Marea Sâmbătă. Această rânduială cu totul deosebită a Bisericii, în cadrul căreia s‑a cântat și Prohodul Domnului în trei stări, a fost oficiată la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În Sfânta și Marea Sâmbătă, Biserica Ortodoxă prăznuiește, conform sinaxarului, „îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică”. Aceste două evenimente capătă o rezonanță aparte în toate cântările Deniei din Sfânta și Marea Sâmbătă, dar mai cu seamă în strofele Prohodului Domnului.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a tâlcuit sensul adânc al prezenței noastre lângă mormântul lui Hristos: „Slujba aceasta a Prohodului ne îndeamnă la priveghere până în momentul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos din morți. Atunci când S‑a retras în Grădina Ghetsimani pentru a Se ruga, Mântuitorul i‑a luat cu Sine pe Petru și pe cei doi frați fii ai lui Zevedeu, Ioan și Iacov, și i‑a îndemnat să privegheze împreună cu El. Iar El, dându‑Se mai la o parte, S‑a rugat cu sudoare cu picături mari de sânge. Când a venit la ucenici, i‑a găsit dormind și i‑a spus lui Petru: «Un ceas n‑ați putut să privegheați cu Mine! Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios» (Matei 26, 40‑41). Dacă și ucenicii n‑au putut să se lupte cu sinele pentru a rămâne în stare de priveghere cu Hristos, a Cărui arestare se apropia, urmând mai apoi Pătimirile pe care le‑a îndurat de bunăvoie, iată că și noi trebuie să învățăm de aici că timpul acesta, participarea noastră la slujba Prohodului, este tot o priveghere. Acest timp este similar celui petrecut în familie alături de cei dragi care au decedat, perioadă numită tot priveghere, pe care o dedicăm acestora până în momentul în care așezăm în mormânt persoana respectivă”.

Ierarhul a subliniat, de asemenea, că moartea Mântuitorului nu este o moarte obișnuită: „Iată că Hristos este așezat în mormânt, iar noi în această Sfântă și Mare Sâmbătă, bine este să iubim mai mult tăcerea pentru a înțelege, inspirați de Duhul Sfânt, adânca taină a răstignirii, morții și îngropării Fiului lui Dumnezeu. Pentru că moartea Lui nu este o moarte obișnuită, așa cum zămislirea și nașterea Lui nu au fost unele obișnuite, ci unele mai presus de fire. Hristos mort în mormânt nu este un cadavru, așa cum se întâmplă cu toți ceilalți oameni. El a murit, sufletul Său despărțindu‑se de trup atunci când pe Cruce a strigat către Tatăl: «Tată, în mâinile Tale încredințez duhul Meu!» (Luca 23, 46). Dar după despărțirea sufletului omenesc de trupul omenesc al Mântuitorului, nici trupul și nici sufletul nu s‑au despărțit de dumnezeirea cu care erau unite în mod desăvârșit încă de la momentul zămislirii de la Duhul Sfânt”.

Potrivit rânduielii liturgice, la sfârșitul Doxologiei Mari, soborul de slujitori, psalții și credincioșii prezenți au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf în jurul Catedralei Patriarhale, participând prin aceasta, în chip tainic, la ducerea Mântuitorului Iisus Hristos către mormânt. În cadrul procesiunii au fost făcute patru opriri, în cele patru laturi ale sfântului lăcaș, în timpul cărora au fost rostite ectenii.

În ultima zi a Săptămânii Mari, în Sfânta și Marea Sâmbătă, la Catedrala Patriarhală vor fi oficiate, începând cu ora 8:00, Ceasurile, urmând ca de la ora 10:00 să fie săvârșită Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Duminicii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.