În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Denie arhierească şi vizite pastorale în Protopopiatul Iaşi 2
Marţi, 7 aprilie 2015, IPS Părinte Mitropolit Teofan, însoţit de pr. Adrian Zaharia, consilier administrativ-bisericesc, a săvârşit slujba Deniei din Sfânta şi Marea Miercuri, în care s-a făcut „pomenire de femeia păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea Patimă“, după cum menţionează Sinaxarul acestei slujbe, la Parohia „Sfântul Ilie“ - Ungheni, Protopopiatul Iaşi 2.
Din soborul slujitor, alături de pr. paroh Silviu Tatulea, a făcut parte şi părintele protopop Vilie Doroşincă.
„Zice Mântuitorul în Evanghelie: «Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă». Domnul Hristos a spus aceste cuvinte pentru a arăta că dacă El nu moare, nu va aduce multă roadă, dar dacă va fi răstignit şi va muri pe cruce pentru păcatele noastre, va aduce o roadă extraordinară. Au trecut milenii şi veacuri de la acea săptămână înainte de Paştele evreiesc, şi iată noi aici, în Parohia Ungheni, precum şi la mii de parohii ortodoxe din ţară, ne amintim şi vorbim despre Bobul de grău numit Hristos, care a murit ca prin Învierea Lui să ne aducă mântuirea. Hristos ne spune în aceste zile: iată cât de mult vă iubesc eu pe voi, încât chiar mor pentru voi, şi ce iubire mai mare poate să aibă cineva decât să moară pentru altul?“, le-a spus IPS Părinte Teofan credincioşilor din Ungheni.
Tot marţi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat alte două parohii din Protopopiatul Iaşi 2, „Sfântul Nicolae“ - Mânzăteşti şi Parohia „Sfântul Nicolae“ Bozia, unde a ţinut cuvânt de învăţătură şi a împărţit iconiţe credincioşilor prezenţi. Ieri, IPS Părinte Teofan a slujit Denia la Mănăstirea Hlincea, începând cu ora 19:00. Astăzi va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană de la ora 8:45, iar seara, de la ora 18:00, Denia la Mănăstirea Galata.
Deniile sunt slujbe de dimineaţă care se săvârşesc în seara zilei precedente, ca o formă de priveghere prelungită a zilei. În cadrul Deniilor din Săptămâna Patimilor sunt rememorate ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului, respectiv prinderea, judecarea, răstignirea şi îngroparea.