După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Departe de Hristos, noi nu avem speranță, sens și viitor”
În Duminica a patra din Postul Sfintelor Paști, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, zi în care s-au citit pericopele evanghelice care prezintă vindecarea fiului lunatic și Fericirile, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.
În finalul cuvântului adresat cu acest prilej, ierarhul a spus: „În această perioadă neagră din istorie, omenirea trebuie să înțeleagă că, departe de Hristos, noi nu avem speranță, sens și viitor. Hristos Euharisticul, Cel ce tronează pe Altarele bisericilor lumii, strigă astăzi: «Iată, Eu stau la ușă și bat!» Dacă-L primim în duh de pocăință, El intră și transformă numaidecât vina în iertare, boala în vindecare și lacrima în surâs de fericire. În aceste zile sumbre, devenim tot mai conștienți că, pe marea învolburată a existenței efemere, Domnul Hristos din Cer și din Euharistie este Stânca vieții pe care, sprijinindu-ne, vom fi salvați de naufragiu, chiar dacă toate «Gibraltarurile» lumii s-ar spulbera”.
Ierarhul a mai arătat că „ne rugăm Milostivului Dumnezeu să pună capăt acestei epidemii ce bântuie spațiul românesc, pentru ca bunii noștri creștini să iasă din izolarea dureroasă”.



.jpg)
