Deportările, rana sângerândă a românilor de peste Prut

Victimele deportărilor staliniste din Basarabia au fost comemorate ieri, 6 iulie, în parohiile din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei. Potrivit unei circulare transmise de Mitropolia Basarabiei, în Republica Moldova, în toate locașurile de cult, preoții au fost îndemnați să săvârșească slujba Parastasului atât pentru deportați, cât și pentru toți cei care au decedat în urma represaliilor comuniste.

Ziua de 6 iulie, în Republica Moldova, a fost declarată zi de doliu național. În toate localitățile din țară drapelele de stat au fost coborâte în bernă, iar în locașurile de cult a fost săvârșită slujba Parastasului pentru victimele deportărilor staliniste și pentru toți cei care au decedat în urma represaliilor comuniste. Potrivit site-ului realitatea.md, au fost documentate trei valuri de deportări în masă, și anume în iunie 1941, iulie 1949 și aprilie 1951, iar numărul celor deportați depășește 94.700 de persoane, dintre care, în Republica Moldova, mai sunt în viață 7.680 de foști deportați.

Cel mai mare val de deportare stalinist a fost cel din iulie 1949. Mai multe detalii despre această dramă a românilor din Basarabia a oferit pentru Radio TRINITAS Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin, al Episcopiei Basarabiei de Sud: „În urmă cu 69 de ani, a avut loc o operațiune prin care mai mult de 35.000 de persoane au fost deportate în Siberia, în gulag. Această operațiune a fost foarte bine pregătită, începând din luna martie a anului 1949, ținută secret, iar la începutul lunii iunie, după ce au fost făcute toate formalitățile, militari sovietici au ridicat în toiul nopții familii, așa-zise de chiaburi sau burghezi, și persoane care au avut contacte cu Armata Română și cu unele instituții ale statului român, care astfel, în viziunea sovietică, erau considerați dușmani ai Uniunii Sovietice. În noaptea dintre 5 și 6 iulie, și chiar până în data de 7 iulie, au fost momente foarte dificile pentru români, iar cei care nu s-au supus ordinelor NKVD-ului (n.r.: poliția secretă a Uniunii Sovietice responsabilă pentru uciderea fără judecată a numeroși civili și pentru alte crime de război) au fost împușcați. Au fost incluse pe această listă mai mult de 12.000 de familii, care au fost ridicate fără provizii și alte bunuri, transportate în vagoane pentru animale timp de câteva săptămâni, în condiții inumane, spre locurile destinate muncii forțate și reeducării lor, fără dreptul de a se mai întoarce vreodată în locurile natale. Li se dădeau doar o mică rație de apă, pâine și pește sărat, cel din urmă contribuind la înfometarea celor deportați. Au fost ridicate familii cu oameni harnici, responsabili și cei cu nume bun, în special boieri sau membri ai familiilor boierești, preoți, profesori, toți cei care erau incomozi pentru regimul sovietic și pentru implementarea măsurilor regimului stalinist. Ca și cei deportați în anul 1941, cei din 1949 au avut același tratament inuman, încât toți acești oameni deportați au fost marcați de clipele prin care au trecut. Și astăzi mai sunt membri ai acelor familii deportate care își amintesc de teroarea prin care au trecut, de atitudinea și tratamentul inuman de care aveau parte în lagăre, iar acum mulțumesc lui Dumnezeu că, după zeci de ani, au reușit să se întoarcă în Basarabia și Bucovina”, a spus PS Părinte Episcop Veniamin.

Consecințele acelor drame se resimt și astăzi în societatea din Republica Moldova.

„Unii dintre cei deportați nu s-au mai întors, rămânând în zona Omsk, Tiumen și Kazahstan, unde și astăzi mai locuiesc peste 20.000 de români. Sunt sate întregi de basarabeni acolo și chiar îmi aduc aminte de discuțiile pe care le-am avut nu demult cu un preot din Basarabia, care a vizitat unele comunități din zona respectivă și îmi spunea despre atitudinea și starea prin care trec și astăzi cei care au fost deportați. Consecințele sunt ca niște răni adânci care au rămas pe trupul Basarabiei și în conștiința celor care mai trăiesc din familiile celor deportați. Bineînțeles, nu toți percep situația aceasta, fiindcă nu toți au trecut prin gulag și, fiind educați mai ales în a doua jumătate a secolului XX, nu știu și nu înțeleg ce au însemnat deportările, ruperea și despărțirea de satul natal, de familie, de valorile și de tradițiile ortodoxe româ­nești”, a mai spus Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin, al Episcopiei Basarabiei de Sud.