Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Deschiderea noului an şcolar la Seminarul Teologic din Galaţi
La Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi a avut loc ieri, 15 septembrie, deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an şcolar 2014-2015. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela seminarului de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi - membri ai corpului profesoral.
La Sfânta Liturghie au participat toţi cei 277 de elevi înscrişi, împreună cu părinţii lor. De asemenea, au fost prezenţi elevii din cele trei clase ale ciclului primar, majoritatea acestora fiind împărtăşiţi cu Sfintele Taine. După programul liturgic din capelă, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat şi a vorbit cu elevii şi profesorii, cu tinerii elevi seminarişti şi părinţii lor, după care a vizitat sălile de curs, sufrageria şi sediul administrativ.
Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi funcţionează cu două secţii: „Pastorală“ şi „Patrimoniu cultural“, unde în opt clase sunt înscrişi 219 elevi, cu 26 de profesori, dintre care 10 sunt titulari. La ciclul primar (clasele pregătitoare, I şi a III-a) sunt înscrişi 58 de elevi. (Pr. Gabriel Molocea)



.jpg)
