În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Deschiderea primului Colegiu Naţional Ortodox în Cluj-Napoca
În contextul în care spectrul descurajant al unei lumi tot mai indiferente la dimensiunea spirituală a vieţii şi la formarea sufletească a tinerilor se face simţit şi în spaţiul public românesc, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului îşi propune să ofere o alternativă educaţională şi formativă adresată copiilor din ciclul primar prin deschiderea, în colaborare cu Seminarul Teologic clujean, a primului Colegiu Naţional Ortodox din Cluj-Napoca.
Festivitatea oficială de inaugurare a Colegiului şi deschiderea noului an şcolar vor avea loc sâmbătă, 15 septembrie 2012, de la ora 10.00, când Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei va oficia slujba de Te Deum în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi a corpului profesoral, a părinţilor şi a elevilor care vor învăţa în această şcoală. Începând din anul şcolar 2012-2013, în cadrul Colegiului Ortodox din Cluj-Napoca vor funcţiona patru clase de ciclu primar: două clase pregătitoare şi două clase I, într-un corp de clădire situat pe str. Avram Iancu nr. 6, cu cele mai bune condiţii de învăţat, un spaţiu generos de recreere şi cu teren de sport, având toate standardele impuse de un învăţământ de calitate. Şcoala le va oferi elevilor un mediu sigur şi favorabil învăţării, bazat pe valorile moralei creştine, va asigura un corp profesoral foarte bine pregătit profesional, cursuri opţionale de limba germană şi engleză, şi va asigura, opţional, programul "After school", care va include pe lângă pregătirea temelor pentru a doua zi şi diverse cercuri tematice: pictură, muzică, dansuri, balet, teatru etc. Prin acest proiect, orientat în mod evident spre şansa şi viitorul tinerilor, se reia şi o veche tradiţie şcolară confesională ortodoxă, când la Cluj a funcţionat Liceul ortodox de fete "Doamna Stanca" şi Liceul ortodox de băieţi "Mitropolitul Simion Ştefan". (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului)