Despre adunarea interioară la rugăciune

În pregătirea evenimentelor bisericești și a pelerinajelor cu sfintele icoane care vor avea loc sâmbătă și duminică la Biserica Icoanei din Capitală, această parohie a invitat în fiecare seară, începând de miercuri, 16 martie, câte un profesor de teologie să rostească un cuvânt de învățătură, după slujba Canonului cel Mare. Miercuri- seară, credincioșii s-au întâlnit cu părintele diacon dr. Sorin Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.

Tema principală a cuvântului de învăță­tură a fost modul cum trebuie interiorizate faptele sau aspectele duhovnicești ale postului: rugăciunea, milostenia și iertarea păcatelor. Părintele diacon Sorin Mihalache i-a îndemnat pe cre­din­cioși ca înainte de rugăciune să își adune gândurile prin me­ditație duhovnicească. „Sfântul Isaac Sirul are foarte multe texte în Filocalia 10 în care arată cât de importantă este meditația. Meditația pregătește rugăciunea, pentru că sunt momente în care nu suntem pregătiți sufletește să ne rugăm și nu trebuie să facem rugăciunea mecanic. Meditația se face cu referire la un text care poate fi din Sfânta Scriptură, dar poate fi și dintr-o carte duhovnicească, și citind un astfel de text, noi creștem gradul de înțelegere și de sensibilitate către Cel căruia urmează să ne rugăm. Pentru că, adesea, grăbiți fiind din viața aceasta cotidiană plină de superficialitățile ei, nu suntem pregătiți să ne rugăm. Trebuie să ținem cont că rugăciunea este activitatea cea mai înaltă pe care o poate face cineva în toată viața lui. Nu există un mod de a ne întrebuința sau o formă de osteneală, sau o lucrare care să depășească în înălțime sau în adâncime sau în capacitatea ei de a exploata compartimentele vieții omenești mai mult decât este rugăciunea”, a spus părintele diacon Sorin Mihalache.

Interiorizarea rugăciunii este o lucrare necesară pentru că lumea, cu toate ofertele și lucrurile ei, ne separă de Dumnezeu, iar reflecția sau meditația duhovnicească ne deschide tocmai această lume nevăzută, dar adevărată a lucrărilor și tainelor lui Dumnezeu. „Lumea și experi­en­ța lumii nu ne pot pregăti pentru rugăciune, pentru că în ex­pe­riența cotidiană a lumii nu avem legătură cu Dumnezeu și nu ne ajută să ne amintim de Cel Care și-a dat viața pentru noi, și de aceea nu suntem pregătiți să ne rugăm când venim din lume. Este nevoie să medităm înainte să ne rugăm. Putem medita la un text despre măreția și dragostea lui Dumnezeu pentru noi și să ne încălzim inima, să creștem nivelul nostru de conștientizare și sensibilitate cu privire la lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Când ne rugăm, ar trebui ca toată ființa noastră să fie adunată în adâncul ei și atentă la tot ce se spune în rugăciune, și conștientă de faptul că stă cu toate ale ei în fața Celui Care a făcut lumea”, a explicat părintele.

O altă componentă esențială a rugăciunii este starea sufletească în care ne aflăm cu semenii și care determină dacă rugăciunea este folositoare și mântuitoare sau este o rugăciune slabă și ineficientă. „Textele Evangheliei ne spun că nu este suficient să ne pregătim pentru rugăciune doar meditând poate la măreția lui Dumnezeu, ca să îngenunchem mai ușor, sau la bunătatea lui Dumnezeu, ca să ne încălzim sufletește mai ușor. Nu e de-ajuns numai să medităm, ci mai sunt câteva condiții esențiale ca rugăciunea aceasta să fie primită. S-a spus: «Milă voiesc și nu jertfă!», pentru că mila arătată de noi celor pe care îi iertăm este începutul rugăciunii, face posibil ca rugăciunea să fie primită. Dacă nu arătăm milă față de cei care ne-au greșit și nu îi iertăm, această rugăciune nu este primită”, a spus diac. Sorin Mihalache.

Efectele benefice ale iertării sunt exprimate și de alte științe medicale. „Sunt foarte multe studii de medicină și psihologie care sugerează lucrul acesta atacând problema într-un limbaj de specialitate numit reziliență. Reziliența este capacitatea unei persoane de a depăși o experiență negativă, stânjenitoare, rea, care a lăsat în ea urme disconfortante, negative. O persoană caracterizată de reziliență este o persoană care poate ierta și merge mai departe. Primul lucru pe care îl face iertarea în sufletul celui care iartă este că eliberează compartimentele sufletului nostru de orice gând și reproș, de orice judecată aspră față de cei care ne-au greșit, și suntem după aceasta mai încăpători pentru ceilalți. O persoană care are ce să îi reproșeze cuiva nu poate iubi nici măcar pe cel care nu i-a greșit. Cu o parte din sufletul lui îl iubește pe cel din apropiere, pe copil, pe soț, sau pe soție, sau pe părinți, îi iubește pe cei care nu i-au greșit, dar o parte din inima lui, din gândurile lui sunt ocupate cu capete de repro­șuri și rememorarea a ce i-a făcut cel care i-a greșit”, a spus părintele diacon.

Aseară, după slujba Pave­cerniței Mari, cuvântul de învă­țătură a fost rostit la Biserica Icoanei de pr. conf. dr. Gheorghe Holbea, iar în seara aceasta va vorbi pr. lect. dr. Mihai Aurel.