În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Despre lecţii învăţate
Mare minune este cuvântul! Prin câteva litere ordonate în mod convenţional în cuvinte, propoziţii şi fraze ni se dezvăluie un întreg univers. Desigur, odiseea cuvântului prin lume şi viaţă este interesantă, iar filologii au şi vor avea mult de cercetat până vor desluşi toate secretele acestor litere. În timp, semeni geniali, luminaţi şi deschişi la minte, au sintetizat în câteva propoziţii, alteori într-una singură, adevăruri incontestabile şi ne-au scutit pe noi, oamenii obişnuiţi, să mai orbecăim în întuneric. Dacă ar fi să descifrăm, de exemplu, ecuaţia principiilor, cugetărilor ori maximelor, ar trebui să citim cel puţin o carte pentru fiecare în parte, ca să înţelegem sensul şi valoarea lor…
Mai zilele trecute, un bun prieten mi-a trimis spre reflectare mesajul principiului 90/10, pe care, dacă l-am sintetiza, ar suna cam aşa: în viaţa noastră, cea de toate zilele, 90% din evenimentele ce ni se întâmplă depind de voinţa noastră, iar 10% sunt influenţate din exterior şi, deci, nu le putem controla. Furat de fluxul galopant al evenimentelor cotidiene, pe moment am trecut peste sensul acestui mesaj, dar cum sâmbăta obişnuiesc, uneori, să fac o „retrospectivă“ a săptămânii în curs, am găsit acest mesaj gata-gata să explodeze, deoarece nu i-am acordat atenţia cuvenită. Aşa că, tot principial, am încercat să-l determin să vorbească într-un limbaj accesibil. Nu numai că mesajul nu s-a lăsat prea mult rugat, dar, odată provocat, a început să mă convingă că are un mare grad de generalitate şi este perfect valabil pentru fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla. Ba, mai mult, mi-a dat de înţeles că, la fel ca şi celelalte reflecţii, maxime şi cugetări, ne poate fi ori un adevărat prieten, dacă ştim să-l ascultăm şi să-i urmăm sfatul, ori un duşman, dacă îl tratăm cu indiferenţă. Şi cum fiecare dintre noi are şi câţiva neuroni, marca „Toma Necredinciosul“, m-am supus în mod deliberat unei introspecţii în timp şi spaţiu şi mare mi-a fost mirarea când am descoperit că, ori de câte ori nu am respectat acest principiu sau alte vorbe înţelepte, am fost plesnit de am văzut stele verzi, şi tot la fel de adevărat este că, de câte ori am luat principiile, maximele şi cugetările drept ghid, am mers mai repede pe drumul vieţii. Şi, ca să nu vorbesc despre mine, te invit, dragă cititorule, să le verifici personal. După ce îţi vei vedea propriul film, vei concluziona că în proporţie de 90% eşti regizorul vieţii tale, iar în 10% textul a fost scris de alţii. Aşa că esenţiale sunt perlele ce s-ar putea extrage din comoara de învăţăminte pe care minţi luminate le-au sintetizat şi ni le-au transmis nouă cu multă generozitate. Cine reuşeşte să le transforme în lecţii învăţate, în mod sigur, va arde multe dintre etapele devenirii sale spirituale. Spun lecţii învăţate, pentru a sublinia că cititul nu este suficient, dacă nu reuşim să convertim cuvintele, noţiunile etc. în fapte care au sens şi direcţie pozitivă. Spun lecţii învăţate, pentru a face diferenţierea între auz şi ascultare… Aproape toţi auzim, dar, oare, câţi şi ascultăm…! De modul în care ne informăm, gândim, simţim, dar mai ales acţionăm, depinde în mare parte cursul evenimentelor în care, cu voia sau fără voia noastră, suntem actori. Sigur, ca să avem un comportament predeterminat, se impune să avem o anumită educaţie, o anumită credinţă religioasă, să împărtăşim acele valori individuale şi colective, unanim acceptate etc., deci să avem un caracter frumos. Şi dacă le vom avea pe toate acestea, încă se mai impune ceva, ceva ce se cheamă voinţă. Iar dacă nu o avem, nu-i nimic, se poate recupera şi dezvolta prin antrenament, la fel ca orice altă deprindere. Înarmaţi cu aceste instrumente, putem să dăm un sens pozitiv maximelor, cugetărilor, dar şi principiilor. La fel, şi prin principiul 90/10 ne putem valoriza potenţialul uman în orice împrejurare, evitând astfel capcanele imprevizibilului. Nu este om care să nu cunoască zeci, şi zeci de exemple care au avut un final nedorit, uneori chiar tragic, doar fiindcă la un moment dat nu s-au valorizat cele 90 de procente ale principiului de mai sus, prin care putea să se influenţeze în sens pozitiv derularea unor fapte şi evenimente. Şi atunci, pentru eşecurile noastre nu vom mai da vina pe terţe persoane, ci ne vom asuma, în mod onest, responsabilitatea faptelor şi acţiunilor noastre. Şi atunci, printr-un comportament adecvat, putem evita derapajale ce apar, uneori, în relaţiile interumane. Iar dacă principiile, cugetările şi maximele, alături de Decalogul biblic, vor fi convertite în fapte, cu siguranţă că vom deveni mai buni, dar şi mai plăcuţi lui Dumnezeu!