După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Dezbatere la Ploieşti despre importanţa predicii
Protoieria Ploieşti a organizat luni, 14 noiembrie, o conferinţă pastoral-misionară. Lucrările Cercului pastoral V s-au desfăşurat la Parohia Poienarii Rali, iar tema întrunirii preoţilor a fost "Rolul predicii în reuşita pastoral-misionară a preotului". Potrivit tradiţiei bisericeşti, înainte de a se începe conferinţa s-au săvârşit slujbele: Acatistul Maicii Domnului, Te Deum şi Sfinţirea apei, la care au participat credincioşi din parohie. "În cadrul conferinţei pastoral-misionare, părintele paroh Maxim Alexandru, de la Parohia Poienarii Rali, a susţinut un referat în care a arătat rolul predicii în cultul divin, cât şi foloasele ei pentru cunoaşterea învăţăturii de credinţă. După susţinerea referatului, preoţii participanţi au luat cuvântul şi au subliniat necesitatea folosirii unor izvoare autentice pentru cuvântul de învăţătură, dar şi continuarea predicii în afara lăcaşului de cult prin comportamentul slujitorului în parohie. Ca o concluzie a tuturor celor spuse, am evidenţiat că noi, preoţii, prin atitudinea noastră în relaţia cu credincioşii putem fi o continuare a predicii vorbite, întrucât bunătatea, blândeţea, pedanţa preotului pot face la fel de mult ca un cuvânt de învăţătură bine argumentat. Totodată, i-am rugat pe cucernicii preoţi ca în predica lor să folosească texte din Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, îndemnându-i să rostească cuvânt de învăţătură atât la sfintele slujbe, cât şi la alte evenimente din viaţa parohiei. În acest fel vom reuşi să sădim sămânţa cea bună şi în sufletele celor care nu frecventează cu regularitate Sfânta Biserică", a precizat părintele protoiereu Ştefan Muşat.



.jpg)
