Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Dezbateri despre Taina Sfântului Maslu la Craiova
Preoţii din Protoieria Craiova Sud s-au întrunit luni, 14 mai, în sala de şedinţe a Căminului "Renaşterea" din Craiova cu ocazia Conferinţei pastoral-misionare de primăvară. Întâlnirea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
"Taina Sfântului Maslu şi îngrijirea bolnavilor" a fost subiectul dezbătut de clericii din Protopopiatul Craiova Sud cu prilejul Conferinţelor pastoral-misionare de primăvară. Activitatea a fost deschisă prin oficierea Sfintei Liturghii la altarul Catedralei mitropolitane "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova de un sobor de preoţi, condus de părintele protoiereu Florin Bonea, în prezenţa IPS Părinte Irineu. După slujbă, preoţii s-au deplasat spre sala de conferinţe a Căminului "Renaşterea". În deschidere, părintele Claudiu Pîrvu, slujitor la Paraclisul "Sfântul Pantelimon" al Spitalului Filantropia din Craiova, a susţinut referatul cu tema "Taina Sfântului Maslu în viaţa Bisericii". Au urmat luările de cuvânt, insistându-se îndeosebi asupra dimensiunii practice a Sfintei Taine. Necesitatea pastoraţiei bolnavului La finalul întâlnirii, IPS Părinte Irineu a subliniat importanţa şi locul Sfântului Maslu în viaţa clerului şi credincioşilor, precum şi datoria preotului de a preveni apariţia bolii sufleteşti sau trupeşti în parohia ce i-a fost încredinţată la hirotonie. "Această temă este atât de actuală şi atât de cunoscută, încât de cele mai multe ori orice comentariu este aproape de prisos. Purtăm în noi germenii bolii, ai suferinţei şi ai durerii. De vreme ce roada păcatului este moartea, înţelegem de la sine că Dumnezeu ne oferă, după săvârşirea păcatului, vreme de pocăinţă şi de îndreptare. Pentru aceste clipe avem Taina Sfântului Maslu, pentru a ne putea curăţi, pentru a ne vindeca şi pentru a duce mai departe lupta împotriva răului. Boala se repercutează prin suferinţa care o produce la nivelul profund al fiinţei noastre. Nimeni nu o poate vedea sau cântări, ci numai o trăieşte şi o simte. Din Sfânta Scriptură şi din învăţătura Sfinţilor Părinţi reiese că originea suferinţei este păcatul. De aceea, pentru a o preveni, trebuie să luptăm cu înlăturarea păcatului, de la apariţia lui. Suntem responsabili pentru suferinţa credincioşilor noştri, de aceea trebuie să fim cu luare aminte la fiecare suflet care ni s-a încredinţat spre mântuire. Trebuie să pătrundem rostul şi importanţa acestor rugăciuni pe care Sfânta Biserică le-a rânduit ca mijloace spre vindecarea celor bolnavi. Este foarte important ca Taina Sfântului Maslu să fie însoţită de Sfânta Spovedanie. Aduceţi-vă aminte de Parabola Samarineanului milostiv: înainte de a-l duce la casa de oaspeţi, Domnul i-a spălat rănile celui bolnav şi le-a uns cu untdelemn şi vin. Vrem să punem doctoria rugăciunii peste rana credinciosu-lui nostru, fără însă să-l curăţim. Trebuie să-l spovedim mai întâi, să-l învăţăm să meargă la Sfânta Biserică. Ne întrebăm atunci, oare mai este timp de toate acestea? De multe ori cel ce vine la noi este grav bolnav şi poate chiar pe moarte. De aceea este necesar să ne întoarcem la momentul în care boala încă nu a prins rădăcină şi bolnavul încă mai poate fi salvat. Prin urmare, trebuie să facem o pastoraţie a bolnavului şi să ne comportăm ca nişte părinţi care au grijă de copiii lor din casă", a precizat IPS Părinte Mitropolit.