Din biografia părintelui Petroniu Tănase (23 mai 1916 - 22 februarie 2011)

S-a născut în comuna Farcaşa, judeţul Neamţ, la 23 mai 1916.

În ianuarie 1930 a început cursurile şcolii de cântăreţi la Mănăstirea Neamţ, unde s-a şi închinoviat, aici cunoscându-l pe Sfântul Ioan Iacob. A fost elev al Seminarului Monahal de la Mănăstirea Cernica. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, dar şi pe cele ale Facultăţii de Filosofie. A studiat în paralel şi matematica.

În data de 14 august 1942 a fost călugărit la Mănăstirea Neamţ de stareţul mănăstirii, arhim. Victorin Ursachi, având ca naş de călugărie pe ierom. Ghenadie Pipirigeanu. La 20 septembrie 1942 a fost hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Neamţ, iar în 1947 a fost hirotonit preot în Catedrala patriarhală şi hirotesit protosinghel. Între anii 1947 şi 1950 a vieţuit în obştea de la Antim. Apoi a revenit la Neamţ, unde a fost şi profesor la seminar. În 1952 a fost hirotesit duhovnic. În 1952 s-a închinoviat la Mănăstirea Slatina, unde a fost director şi profesor al Şcolii Monahale de acolo, dar a avut ca ascultare şi îngrijirea incintei, fiind un pasionat florar. În aprilie 1959 a fost scos din viaţa monahală în baza Decretului 410. După o vreme în care a locuit la sora lui în satul Broşteni, Miliţia l-a "sfătuit" să plece din zonă. A venit la Bucureşti şi, în urma unei cereri, a fost numit paznic la Casa de odihnă a Patriarhiei, dar cu ascultarea de secretar la Casa de Pensii din Curtea de Argeş. În 1963, cu aprobarea patriarhului Justinian, a fost închinoviat la Mănăstirea Curtea de Argeş şi a primit dreptul de a sluji la altar. În urma scăderii auzului şi a unei hepatite cronice, a fost trimis la Mănăstirea Sihăstria. În această perioadă a făcut un pelerinaj la Muntele Athos şi, impresionat de viaţa călugărească şi mai ales pustnicească, a făcut demersuri pentru a pleca şi el acolo. La 2 martie 1978 se închinoviază în Schitul Românesc Prodromu, la vârsta de 62 de ani, aducând cu sine încă doi monahi, ierom. Atanase şi monahul Prodromu. În 1985 a fost ales egumen al schitului pe care l-a restaurat, cu ajutorul călugărilor: a îmbunătăţit condiţiile din biserică, bibliotecă, a renovat unele clădiri ale aşezământului. A organizat ateliere de pictură, sculptură, legătorie de cărţi, croitorie, tâmplărie, mecanică.

A publicat o serie de cărţi de trăire duhovnicească, între care amintim: "Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie Românească" (Ed. Bizantină), "Bine eşti cuvântat, Doamne" (Bizantină), "Întâmplări Minunate din vremea noastră" (Anastasis), "Chemarea Sfintei Ortodoxii" (Bizantină), "Prodromu, schitul românesc şi icoanele sale făcătoare de minuni", "Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon al Constanţianei" (trad. Ed. Anastasia), "Scurt îndrumător pentru pelerinii români", Interviu acordat lui Sorin Dumitrescu, înregistrare video (Ed. Anastasia), Interviu acordat lui George Cabaş, în "Părinţi contemporani de la Muntele Athos" (Anastasis).

În 1993 a făcut un pelerinaj în România, participând la sfinţirea mănăstirii de pe Muntele Ceahlău, aproape de locurile sale natale, şi la punerea pietrei de temelie a Schitului "Sfânta Cruce" din Poiana lui Ion. Aceasta a fost singura dată când a venit în România după plecarea sa la Muntele Athos.